Mircea Damian biografia
Mircea Damian opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DAMIAN Mircea (pseudonimul lui Constantin Matusa), se naste la 14 mart. 1899, comuna Izvoru. judetul Olt — moare in 16 iun. . Prozator si publicist.
Scoala primara in satul natal, liceul la Slatina. Duce o existenta dezordonata si nomada, traind de pe o zi pe alta, peregrinind din oras in oras (Bistrita, Dej, Bacau, Galati, Constanta), intemeind sau colaborind la diverse publicatii obscure.
Se stabileste in cele din urma la Bucuresti; lucreaza in citeva redactii, intemeiaza el insusi si conduce revista Vitrina literara (1929-l934). Isi consolideaza o reputatie de bun polemist.
Se lanseaza si in literatura, ca autor de povestiri umoristice; se bucura de o buna primire la cenaclul Sburalorul (in Istoria literaturii romane contemporane insa, aprecierile lui E. Lovinescu* sintcu mult mai moderate).
Debuteaza editorial in 1929, cu volum de schite umoristice Eu saufrate-meu?!; acestei incercari i se vor adauga, in acelasi gen, alte doua voi.: Doua si-un catel (1933) si Bolsevicul (1936), ultimul, de fapt, o retrospectiva. Alte lucrari se inscriu mai degraba in categoria reportajului literar: Celula nr. 13 (1932), Bucuresti (1935) si Rogojina (1945), ultimele evocind perioada de detentie a autorului la Vacaresti pentru un delict de presa. Ca romancier, Mircea Damian scrie indeobste o literatura invecinata cu jurnalul sau confesiunea: De-a curmezisul (1935) si Gheorghe I. Marin (1937). Veleitati de literatura de Iicti une are doar romanul Om (1936), o poveste de dragoste, destul de falsa, mai cu seama in pasajele de poezie si lirism. Spre sfirsitul vietii, scriitorul se intoarce la gazetarie, conducind ziarele Bucurestii, 1941) si Fapta (1945-l947). Premiul Soc. Scriitorilor Romani (1933).
Instantaneele umoristice ale lui Mircea Damian - sustine Ov.S.Crohmalniceanu*-retin automatismele absurde ale vietii cotidiene „in stil constata-tiv"; de fapt, mai exact ar fi sa vorbim despre operturbare subita a automatismelorcotidiene, despre aparitia unor grave dereglari in mecanismul acestora, ceea ce este de natura sa produca incurcaturi pline de haz (desi, pentru a aprecia hazul acestor schite, este adeseori nevoie de multa bunavointa). In Hainele, de pilda. Constantin Naparnita iese in oras pentru a-si scoate un costum de la croitor; isi imbraca hainele cele noi, isi petrece ziua pe strazi, iar seara se intoarce acasa. Dar costumul cel nou declanseaza in chip mecanic un set de automa-tisme potrivite unui cu totul alt tip de situatie (vizita ceremonioasa de societate), de unde si amuzanta deviere de comportament: „Pe acasa a trecut de-abia pe seara si s-a interesat la portar de el insusi: - Domnul Naparnita este acasa? Portarul l-a privit mai intii cu spaima, apoi s-a gindit ca glumeste si i-a raspuns si el tot in gluma: - Nu, nu-i acasa! - Ce om, facu el cu dispret." Chiar si atunci cind scriitorul se ridica deasupra acestui nivel al automatismelorcotidiene sau cind avem de-a face cu o conduita semnificativa, efectele umoristice decurg din acelasi gen de reactii incongruente ale personajului, in raport cu situatia sau cu contextul; eroii se afla intotdeauna in ipostaza unor mecanisme dereglate.
Dintre romanele lui Mircea Damian cel mai interesant si cu ecourile cele mai vii este De-a curmezisul(1935), un roman autobiografic; meritul nu trebuie cautat in materia epica -suparator de eteroclita, dezlinata, lipsita de organizare, amorfa -, ci mai curind in efortul de conturare a unei psihologii, aceea a lui Marin Dogaru. E. Lovinescu* vorbea in acest sens despre „o incercare de a crea literar un tip, intrezaritsi in schite, al vagabondului incapabil de adaptare, dar nu resemnat ca eroii moldoveni, ci razvratit impotriva normei si a legalitatii, om fara profesie, facindu-le pe toate, calator fara bilet in trenurile tarii si ale vietii, ros totusi de ambitia de a ajunge sfidind". Prin toate aceste trasaturi, Marin Dogaru ii apare lui E. Lovinescu* un „tip de altfel cunoscut din literatura ruseasca". Spre deosebire insa de celelalte avataruri ale acestui tip literar, in cazul lui Marin Dogaru avem de-a face cu o structura lipsita cu desavirsire de orice fibra poetica; eroul lui Mircea Damian arata, dimpotriva, numai asprime, gust al solitudinii, putere de incrincenare, salbaticie de lup singuratic.
Celalalt roman notabil, Om (1936), este o poveste romantioasa de dragoste, in prima sa parte, cu ambitii de studiu psihologic, in cea de a doua.
Arhitectul Tudor Zamfir face o mare si coplesitoare pasiune pentru tinara Ioana Catrina Bogdan; drama eroului insa este (ca si in romanele lui Anton Holban) de a nu putea avea nici un fel de certitudini in privinta sentimentelor fetei. Exasperata, iubirea lui imbraca aspecte din ce in ce mai brutale, amintind de salbaticia legaturilor erotice ale lui Marin Dogaru. in cele din urma, romanul ramine in limitele unei banale melodrame sentimentale. Desi literatura lui Mircea Damian are unele calitati de autenticitate, autorul nu izbuteste niciodata sa se inalte peste conditia sa de scriitor minor.
OPERA:
Eu saufrate-meu?!, Craiova, 1929 (ed. de Aurora Slobodeanu, pref. de D. Micu, Cluj-Napoca, 1976);
Celula nr. 13, Bucuresti, 1932;
Douasi'uncatel, Bucuresti, 1933;
Iie-acurmezisul, Bucuresti, 1935;
Bucuresti, Bucuresti, 1935;
Om, Bucuresti, 1936;
Bolsevicul, Bucuresti, 1936;
Gheor-ghe I. Marin, Bucuresti, 1937 (ed. II, Viata unui baiat de tara, 1946);
Rogojina, Bucuresti, . |
REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Istoria, III;
idem, Istoria literaturii romane contemporane. (1900-l937), 1937;
Perpessicius, Mentiuni, in, IV;
P. Constantinescu, Scrieri, II, 1967;
G. Calinescu. Istoria;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, I;
N. Antonescu, Scriitori uitati, 1980.
|
