Mihail Serban biografia
Mihail Serban opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SERBAN Mihail, se naste la 18 aug. 1911, Falticeni -m. 9 iul. 1994, Bucuresti.
Prozator.
Fiul lui Gheorghe Serban, functionar, si al Elenei (n. Verner).
Scoala primara si Liceul „N. Gane" in Falticeni (1923-l930); doi ani urmeaza Facultatea de drept a Univ. din Iasi (1930-l932), dupa care intrerupe studiile si se lanseaza in presa. incurajat de E. Lovinescu , vine la Bucuresti. indeplineste, pe rind sau concomitent, mai multe slujbe: bibliotecar si ajutor de secretar la Liceul „Mihai Viteazul" (1934-l937), colaborator si redactor la ziarele Adevarul si Dimineata (1935-l938], redactor la Romania lui Cezar Petrescu (1938), functionar la Subsecretariatul de Stat al Propagandei (1938-l947), inspector la Directia Teatrelor si apoi la Directia literara din Ministerul Artelor si Informatiilor (1947-l948), redactor la Calauza bibliotecarului si indrumatorul cultural (1949-l957), bibliograf la Biblioteca Centrala de Stat (pina in 1967).
A frecventat cenaclul „Sburatorul".
Debuteaza cu versuri si proza in Gazeta noastra (1930). A mai publicat in Adevarul literar si artistic, Vremea, Viata Romaneasca, Revista Fundatiilor Regale, Cuvintul liber, Reporter. A scos numeroase volum de nuvele (Nunta de argint, 1938; Ciinii, 1939; Cintecul uitat, 1942; Furtuna, 1948; Cind doarme pamintul, 1948) si romane (Idolii de lut, 1935; Infirmii, 1936; Gradina lui Dumnezeu, 1939; Sanda, 1941; Casa amintirilor, 1942; Fete batrine, 1946; Piinea inimii, 1949; Pamint si oameni, 1957; Circul, 1972). Unele au cunoscut mai multe ed., altele au fost premiate: Premiul Soc. Scriitorilor Tineri pe 1936 pentru romanul Infirmii si, in 1939, pentru volum de nuvele Nunta de argint; in 1942 Ministerul Artelor ii acorda Premiul „A' I. Bratescu-Voinesti" pentru romanul Casa amintirilor. intr-un volum de Amintiri (1969) evoca scriitori importanti ai epocii interbelice, printre care Ionel Teodoreanu , Damian Stanoiu , Felix Aderca s. a. Desi tematica nu e rurala, proza lui Mihail Serban apartine, prin tonul liric si pasivitatea fata de mediu, samanatorismului tardiv.
Fixata de la inceput intr-o formula originala, de succes, epica lui Mihail Serban n-a evoluat decit in extensiune. Survolarea mediilor umile, provinciale sau din capitala, evidentiaza mai ales absenta unei tipologii consistente. in general, descrie oameni conventionali, in situatii si stari sufletesti conventionale, cu o arta conventionala. Singurul element de surpriza al intrigii il constituie socul sentimental. Nu e mai putin adevarat ca o unda de lirism autentic si de poezie a locurilor natale strabate primul roman, in parte autobiografic, Idolii de lui (1935).
Oarecum la polul opus, Infirmii (1936) ar putea sa treaca drept un roman naturalist, fara intuitia de adincime a fatalitatii sociale si fara nici o viziune de cuprindere mai larga decit examinarea unor cazuri clinice izolate, bolnavi fizic si sufleteste, lipsiti insa de psihologie. insiruirea de morti e doar spectaculoasa. Acestea sint de fapt cele doua aspecte caracteristice ale prozei lui Mihail Serban, de aici inainte tonul liric se transforma in sentimentalism, iar obsesia mortii in melodrama. Scrisul vioi, ziaristic place, in timp ce subiectul si dialogurile se epuizeaza cu repeziciune. Doua romane dovedesc in chip simptomatic usurinta de adaptare la curente si formule uniformizatoare: Plinea inimii (1949), scriere fresca, insufletita de o nota sociala puternica, dar insuficient cristalizata, si Pamint si oameni (1957), o carte despre colectivizare.
O convertire la un stil epic mai dens e vizibila, totusi, in romanul Fete batrine din 1946, reluat ulterior in alte doua editii. Tema e dintre cele mai interesante. Nu e numai descrierea conditiei sociale si biologice a „fetei batrine", intr-o modalitate sarcastica. Perspectiva corespunde mai degraba unui bovarism masculin, mascat de satira birocratismului. Eroinele au nume ca Tuca Ionescu, Teodora Blindu, Didita Cristu, Sanda Negut etc. si alcatuiesc cu toate o fauna simpatica. Una dintre femei este epileptica. Desigur, ele sint victime, dar obsesia casatoriei le dezumanizeaza; prin tot ce fac se acopera de ridicol. Moravurile nu sint prea libertine, dar ministrul si sefii de cabinete practica in mod curent santajul erotic. E aspectul picant al satirei sexelor in roman. Mai puritane, unele se sinucid precum Tita Constantinescu, aruncindu-se de la etaj (gestul n-are nici un ecou dramatic) sau isi rateaza cariera ca Ileana Voicu, personaj idealizat Prezentate sumar, prea rapid, fara a le sonda sufletul (de altfel, lasa impresia ca nici nu-l au), toate aceste fiinte delicate, potential dramatice, sfirsesc prin a fi grotesti - intr-o lume triviala, imbracate in expresia unei naratiuni dezinvolte, facile. Modelele lui Mihail Serban sint probabil Sadoveanu si Cezar Perrescu , in realitate locul lui se afla mai aproape de Octav Dessila .
OPERA:
Idolii de lut, roman, Bucuresti, 1935;
Infirmii, roman, Bucuresti, 1936;
Nunta de argint, nuvele, Bucuresti, 1938;
Clinii, nuvele, Bucuresti, 1939;
Gradina lui Dumnezeu, roman, Bucuresti, 1939 (ed. II, 1942);
Sanda, roman, Bucuresti, 1941 (ed. II revazuta, 1971), Casa amintirilor, roman, I-II, Bucuresti, 1942;
Clntecul uitat, nuvele, Bucuresti, 1942;
Fete batrine, roman, Bucuresti, 1946 (ed. II, 1968;
ed. III, revazuta de autor, pref. de M. Iorgulescu, 1976);
Cind doarme pamintul, nuvele, Bucuresti, 1948;
Furtuna, nuvele. Bucuresti, 1948;
Plinea inimii, roman, I-II, Bucuresti, 1949;
Pamint si oameni, roman, Bucuresti, 1957;
Amintiri, Bucuresti, 1969;
Circul, roman, Bucuresti, 1972.
|
REFERINTE CRITICE:
O. Sulutiu, in Familia, nr. 2,1935;
R. Demetrescu, in Pagini literare, nr. 1, 1935;
S. Podoleanu, in Rampa, nr. 5542, 1936;
G. Calinescu, in Adevarul literar si artistic, nr. 807, 1936;
O. Papadima, in Gindirea, nr. 8, 1936;
E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane. 1900-l937, 1937;
G. Calinescu, Istoria;
C. Y-Gheorghiu, in Timpul, nr. 1427, 1941;
O. Papadima, Creatorii si lumea lor, 1943;
Al. Piru, Panorama;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 42, 1969;
Al. Piru, in Romania literara, nr. 25, 1969;
Alex. Stefanescu, in Luceafarul, nr. 1, 1972;
Perpessicius, Opere, IX, 1979.
|
