Mihail George Zamfirescu biografia
Mihail George Zamfirescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
ZAMFIRESCU George Mihail (numele la nastere: Gheorghe Petre Mihai), se naste la 13 oct. 1898, Bucuresti - moare in 8 aug. 1939, Bucuresti.
Prozator si dramaturg.
Fiul carutasului Petre Mihai si al Linei [Raluca] Costache.
Scoala primara si sase clase la Liceul „Cantemir" din capitala' (1905-l916). Elev al scolii pregatitoare de ofiteri in rezerva din Botosani (1917-l918).
Participa la campania din 1918.
Debuteaza cu poezia Versurile mele in Literatorul din 24 aug. 1918 si frecventeaza cenaclul lui Macedonski. Initiator al Asoc. tinerilor scriitori romani si al revista Eroii patriei (1920). intre 1922 si 1924, functionar al Asigurarilor sociale la Satu-Mare, unde infiinteaza Soc. pentru teatrul si cultura romaneasca.
Debut editorial cu volum Flamura alba (1924). Se reintoarce la Bucuresti, ca bibliotecar al cercului „Libertatea". Intensa activitate publicistica; printre altele, semneaza cronica dramatica in revista Vremea. Regizor la Teatrul National din Cernauti (1929). infiinteaza, la Bucuresti, companiile drama- tice Masca (1931) si 13 + 1 (1932), militind pentru revolutionarea miscarii teatrale. Director de scena la Teatrul National din Iasi, unde, intre 1933 si 1939, a regizat 25 de piese. Redactor la Facla (1932), Adevarul si Dimineata (1937-l938). Autor al volum de proza Gazda cu ochii umezi (1926), Miss (1942), al romanului Madona cu trandafiri (1931) si al ciclului epic Bariera (Maidanul cu dragoste, 1933; Sfinla mare nerusinare, 1936; Cintecul destinelor, 1939). Opera dramatica'. Cuminecatura (1925), Domnisoara Nastasia (1927), Sam (1929), Adonis (1930), G, R. 8 (1930), Idolul si Ion Anapoda (1934). Voi. de art. dedicate teatrului Marturii in contemporaneitate (1938) Teflecta preocuparile unui animator de seama al vietii teatrale interbelice.
Primele volume ale lui Mihail George Zamfirescu sint prea putin revelatoare pentru destinul sau scriitoricesc. Prozele din Flamura alba (1924) reprezinta rezultatul experientei razboiului. Gazda cu ochii umezi (1926) aduna schite strabatute de calda compasiune pentru o umanitate vitregita, infrinta, de „umiliti si obiditi".
In Madona cu trandafiri (1931), roman inegal, planul real - traditionala satirizare a meschinariei, lipsei de orizont si platitudinii mediului provincial - este rasturnat intr-o fantasmagorie cosmaresca, inchipuind mascarada burlesc-terifianta a unei mmormintari de carnaval, totul in ideea unei deschideri simbolice destul de obscure. Adevarata sa dimensiune romanesca o impune ciclul epic Bariera, organizat in „anotimpuri" corespunzatoare etapelor de viata parcurse de subiectul narator, Iacov, si. complementar, de nedespartita Fana, partasa tuturor tribulatiilor acestuia: primavara (Maidanul cu dragoste, 1933); vara (Sfinta mare nerusinare, 1936); popas intre anotimpuri (Cintecul destinelor, 1939) si toamna, coincizind, conform intentiilor marturisite intr-un interviu, „cu intrarea lui lacov in fabrica" si cu „primul sau contact cu realitatile sociale" (in legatura cu aceasta ultima secventa a ciclului, nerealizata, unele indicatii ofera proiectul de tinerete, abandonat, publicat in 1946 cu titlul Bariera, al carui protagonist, Grigore Voicu, constituie o posibila prefigurare a experientei sociale si militante a lui Iacov). De fapt insa, mai curind decit un destin individual cu respectivele „anotimpuri" ale devenirii sale, romanele au in centru „mahalaua cu nume rusinos", perpetuind, dincolo de circumstante temporale, unicul „anotimp" - imuabil, fierbinte, ucigator - al dragostei impletite cu moartea, intr-adevar, periferia este un „maidan cu dragoste" unde totul, personaje si evenimente, coaguleaza in jurul acestui nucleu esential. Materializat in ipostazele cele mai diferite: de la candoarea relatiei Iacov-Fana la desantarile din subsolul lui Tanasica ori din „soborul tatelor"; de la fervoarea mistica a iubirii lui Ivan care inlocuieste sfintele din gravurile ceaslovului cu chipul idealizat al grecoaicei Maro, la ceremonialul solemn-scabros din casa simigiului Tino; de la dragostea pura a adolescentului Rel pentru Oita, fata malaierului, la amorul tarifat al pensionarelor bordelului, Sultana si Domnica; de la amoralitatea generoasa a Saftei, cintareata cu garoafa, la decalogul sui generis al crimei pasionale decretat de cutitarii infratiti sub strania deviza „sintem cavaleri".
Oricit de impudic, sordid, lubric in manifestarile sale, erosul acestei lumi e susceptibil de a fi comparat cu „desucheturile" amoroase ale lui Pirgu doar sub latura neconcludenta a aparentelor. Daca viciul lui Pirgu e degradant si imund mai ales prin meschinaria rezonantei sale existentiale, la eroii lui Mihail George Zamfirescu tipatul instinctual, liber si frust, are ceva din maretia stihiei dezlantuite. Practicata cu inconstienta, dar si cu salbatica daruire, necontrafacuta de chinga pudorilor mimate, turbulenta si sfidatoare, dragostea are aici statut de „sfinta mare nerusinare", paminteasca intrucit instinct primar, sacra intrucit fatalitate acceptata. Caci violenta impulsului erotic aminteste cadenta implacabila a destinului, iar valoarea sa existentiala se masoara cu pretul mortii. Rel nu-i supravietuieste Oitei; Fofoloanca isi pierde mintile inmormintindu-si sotul. Pentru Fane „dragostea e ca o bautura amara si vine pu gust de moarte". Cucerind-o pe Salomia, puscariasul frumos din Cotroceni isi asuma liscuj celei mai feroce rivalitati: a cutitarilor infratiti cif el intru acelasi „gust de moarte" al iubirii („Ce sa fac, daca-i asa frumoasa gagica matale, ca ma scutura frigurile cind o vad?" marturiseste unul dintre ei), dar, din aceeasi ratiune, decisi - sau mai bine zis obligati - sa-l ucida. Asteptindu-si, clipa cu clipa, deznodamintul, Fane inchina „pentru suflet, pentru noroc, pentru femei si pentru aleluia", „pentru ibovnica si in sanatatea amantului de miine al Salomiei, oricare o fi el"; carpe diem fatalist, situat in intima proximitate a mortii: „Sa-mi cintati, fratilor, ca mi se despica inima de fericire si nu se stie ce-o sa fie cu mine peste un ceas"
Tot astfel, infidelitatile Saftei, tiganca lui Gore, sau aventura turnatorului Paler cu nevasta hamalului se produc sub umbra amenintatoare a satirului; casnicia distrusa a lui Gore si linsarea Saftei intra in zodia aceleiasi fatalitati. Dupa cum, victima fara scapare a viciului. Maro se condamna singura la pieire, alaturi de Ivan, care-si salveaza visul purificindu-i in flacari trupul pfrigarit. Caci „dragoste si moarte, altceva nu exista", proclama Fane ca inspirat precursor al Cinticelor tiganesti. Spre deosebire de un Carol ArdeJeanu sau Sarmanul Klopstock , autori de notatie realista, la Mihail George Zamfirescu viziunea asupra periferiei e, in esenta, sentimentala si romantica (directie ilustrata de Petre Bellu, Constantin Barcaroiu, Stoian Gh. Tudor). Umanitarismul nebulos al lui Ivan, sugerarea mai mult aluziva a oprimarii si nedreptatii sau sporadicele accente de revolta fara obiectiv politic precis sinl insuficiente pentru conturarea unei acute problematici sociale. In acelasi spirit, conflictul cu autoritatile, cind apare, e rezolvat facil prin caricaturizare si sarja (de unde si aerul usor operetistic al atrocitatilor descrise). insasi mizeria mahalalei este mai degraba decorul, strident colorat, al celebrarii acelei „sfinte mari nerusinari" decit cadru realist. La fel, aura romantica a prostituatei generoase ori a haimanalei idealiste, aparindu-si demnitatea sub pavaza „legii fara lege", sau contrastele, puternic apasate, ale acestei umanitati ce oscileaza fara tranzitie intre bestialitate, abjectie, crima si impulsuri altruiste ori imprevizibile suavitati sufletesti sint reflexul aceleiasi induiosari umanitariste, tradind „misticismul social al dragostei pentru cei mici" (E. Lovinescu ). Sentimentalismul viziunii este inca si mai evident la nivelul scriiturii, transformindu-se pe alocuri, dupa cum au subliniat comentatorii, in adevarat balast stilistic: divagatii lirice nesupravegheate, poetizare cu orice pret, pretiozitate manierista (cruditatile de limbaj sint adesea estompate si ele prin eufemism si metaforizari abuzive).
Nu rareori eroii se hazardeaza in nesfirsite discursuri „intelectualiste“ sau numai literaturizate pina la afectare si ridicol. Defecte ce se augmenteaza in ultimele volume ale ciclului, in paralel cu dilutia substantei epice din primul roman. Cu lungimi obositoare, se revine asupra acelorasi evenimente si personaje. Astfel, Sfinta mare nerusinare sentimentalizeaza excesiv pe marginea relatiei Ivan-Maro sau tremoleaza interminabil in jurul cuplului Iacov-Fana, incununind iubirea acestora cu un final ce se doreste apoteotic, dar cade mai degraba in vulgaritate. Cinlecul destinelor risipeste, inoportun si defectuos artisticeste, misterul puscariasului frumos din Cotroceni, imaginindu-i o biografie de roman senzational si transformindu-l, in cele din urma, in simplu subiect al cronicilor de scandal. in ciuda acestor inegalitati, Mihail George Zamfirescu ramine - fara a avea suculenta aspra a unui Eugen Barbu - un incontestabil poet al periferiei, modalitatea lirica adjudecindu-si, mai ales in confesiunea lui Iacov, un teritoriu pretios: poezia maracinilor si a roscovilor salbatici, a stavilarului de la Ciurel si a hoinarelilor nebunatice, a nelinistilor fara nume si a epitafului inlacrimat pentru paradisul pierdut al copilariei.
Si in dramaturgie numele scriitorului este legat in primul rind tot de lumea mahalalei. Comedia tragica Domnisoara Nastasia (1927), inspirata de aici, poate fi definita drept o replica data comicului caragialesc de inspiratie similara (prima tentativa in acest sens apartinindu-i lui Mihail Sorbul , prin Dezertorul). intr-adevar, in datele sale fundamentale, mediul este acelasi cu al Noptii furtunoase. insusi bovarismul Nastasiei e, in esenta, identic cu al Zitei; ambele frecventeaza acelasi gen de lecturi si aspira spre acelasi ideal (Iunionul sau Popa Nan, numele nu are nici o importanta) minor in aparenta, decisiv in fond: desprinderea de mediu, depasirea propriei conditii. Ceea ce difera insa radical e perspectiva: grava, de un profund patetism la Mihail George Zamfirescu, fata de cea eminamente comica a lui Caragiale.
Ca simpla osatura anecdotica, situatia dramatica din Domnisoara Nastasia acuza sablonul melodramei (unii comentatori au amendat chiar caracterul livresc al finalului). Dar, cu un perfect exploatat simt al tragicului, implicat sau manifest, continut sau dezlantuit in violente descarcari gestice ori verbale, insa intotdeauna cu stricta acoperire emotionala, autorul realizeaza o puternica drama psihologica. Dublata de o la fel de originala piesa de atmosfera, unde, cu unele stridente neglijabile, folclorul de mahala - de la romanta sumbru-lacrimogena la expresia aforistica sau numai intens colorata, de la lamento-ul laitmotivic la imprecatia regizata conform acelorasi indelungi practici colective -se personalizeaza involburarea patimasa a destinelor eroilor, depasind faza pitorescului decorativ.
Piesele istorice Cuminecatura (1925), dramatizare a unui episod din nuvela Alexandru Lapusneanu a lui Negruzzi, si Fu porunca de la Suceava (publicata postum) nu trec peste nivelul unui profesionalism corect. Prin Sam, subintitulata „poveste cu mine, cu tine, cu el“ (1929), G. R. 8, „gluma neverosimila cu dragoste si moarte" (citita, in 1930, la „Sburatorul" si ramasa in manuscris) si Adonis, „parabola cu haimana, o portocala si un vis" (1930), dramaturgul urmareste diversificarea atit a ariei tematice, cit si a mijloacelor expresive, apelind - cu unele momente de certa reusita mai ales in Adonis si Sam - la simbolul expresionist, la sinteza generalizatoare, la personajul arhetipal impulsionat de idei generale. in linie traditionala, „comedia amara" Idolul si Ion Anapoda (1934) se reintoarce la mediul micilor functionari. Protagonistul, visator timid, induiosator si sentimental, reediteaza, la scara minora, experienta unui Pygmalion care isi atinge, in final, idealul, tocmai pentru ca acesta nu depaseste posibilitatile lui umane. Prin ce are mai viabil, opera lui Mihail George Zamfirescu reprezinta, dupa remarca lui Pompiliu Constantinescu, o valoroasa „incercare de a prezenta mahalaua bucuresteana in proportii de tragica epopee".
OPERA:
Flamura alba. Suflete si chipuri prinse in virtejul mortii, Satu Mare, 1924;
Cuminecatura. Episod dramatic, Craiova, 1925;
Gazda cu ochii umezi, proza, Bucuresti, 1926;
Domnisoara Nastasia. Comedie tragica in trei acte, Bucuresti, 1927 (alta ed., 1974);
Madona cu trandafiri, roman. Bucuresti, 1931;
Maidanul cu dragoste, I-II, roman, Bucuresti, 1933 (alte ed.: 1936;
ed. ingrijita de Florence G. Zamfirescu, pref. de V. Rapeanu, 1957;
ed. ingrijita si prefatata de V. Rapeanu, 1967;
ed. ingrijita si postfata de V. Rapeanu, 1986);
Idolul si Ion Anapoda. Comedie amara in trei acte, Bucuresti, 1935;
Sfinta mare nerusinare, I-II, roman, Bucuresti, 1936;
Marturii in contemporaneitate, Bucuresti, 1938;
Cintecul destinelor, roman. Bucuresti, 1939;
Sam. Poveste cu mine, cu tine, cu el, Oradea, 1939;
Sufletul soldatilor de plumb. Povestiri scrise de dragul celor mici. Bucuresti, 1940 (alta ed., 1957);
Miss, proza, Bucuresti, 1942;
Bariera, Bucuresti, 1946;
Teatru, ed. ingrijita si pref. de V. Rapeanu, Bucuresti, 1957;
Isprava duhului roscovan. ed. ingrijita de F. Bailesteanu, Bucuresti, 1974;
Teatru. Marturii in contemporaneitate, I-II, ed. ingrijita, studiu introductiv, note, comentarii, bibliografie de V. Rapeanu, Bucuresti, 1974 (alta ed., 1983);
Corespondenta, pref., ed., note si indice de Claudia Dimiu, Bucuresti, 1988;
Domnisoara Nastasia si alte piese, Cluj-Napoca, . Traduceri: Ly-Chao-Pee, Magnolia;
Pieter van der Meer, Legamintul;
Selma Lagerlof, Marsul nuptial. Arad, 1925;
Pierre Mac-Orlan, Bestia cuceritoare. Bucuresti, 1925. |
REFERINTE CRITICE:
E. 'Lovinescu, Critice, III;
Nae Ionescu, in Cuvintul, nr. 858, 1927;
Al. Robot, in Rampa, nr. 4572,1933;
O. Sulutiu, in Azi, nr. 3, 1933;
Camil Petrescu, Teze si antiteze, 1936;
S. Cioculescu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 3, 1936;
E. Lovinescu, Istoria;
Perpessicius, Mentiuni, IV, V;
G. Calinescu, Istoria;
O. Papadima, Creatorii si lumea lor, 1943;
V. Rapeanu, George Mihail-Zamflrescu, 1958;
G. Calinescu, Ulysse, 1967;
Silvia Cucu, George Mihail-Zamflrescu si teatrul, 1967;
P. Constantinescu, Scrieri, V;
M. Sebastian, Eseuri, cronici, memorial, 1972;
Ov. S. Crohmainiceanu, Literatura, III;
V. Rapeanu, Interpretari si intelesuri, 1975;
idem, Cultura si istorie, I, 1979;
A. Saceanu, Clasicii nu vor sa imbatrineasca, 1983;
C. Ciopraga, Propilee, 1984;
V. Silvestru, Un deceniu teatral, 1984;
Z. Omea, Actualitatea;
V. Rapeanu, Scriitori dintre cele doua razboaie mondiale, 1986;
R. Boureanu, Vazuti in oglinda timpului, 1987;
F. Aderca, Contributii critice, II, 1988;
Sultana Craia, Fetele Orasului, 1988;
G. Ivascu, Confruntari literare, III, 1988.
|
