Mihai Tatulici biografia
Mihai Tatulici opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
TATULICI Mihai, se naste la 3 iul. 1948, comuna Fratautii Vechi, judetul Suceava.
Prozator.
Fiul lui Vasile Tatulici si al Elvirei (n. ?).
Absolva liceul la Radauti (1966), urmind apoi Facultatea de Filologie a Univ. din Iasi, sectia de limba si literatura romana si limba si literatura italiana; examenul de licenta in .
A fost membru fondator al cenaclului si revista Alma Mater (apoi Dialog) din Iasi.
Debuteaza cu proza in revista Luceafarul (1970). Debut editorial cu volum de nuvele Ceata si obisnuinta (1975), urmat de romanul Salvatorul (1979) si volum de povestiri Ceainicul de argint (1983).
Colaboreaza la Cronica, Steaua, Convorbiri literare, Tribuna, Amfiteatru, Viata studenteasca, Luceafarul etc. Redactor la revista Viata studenteasca si Amfiteatru (din 1974, secretar responsabil de redactie); din 1979, realizator de emisiuni la televiziune.
In primul volum al lui Mihai Tatulici intilnim o nuvela (Ceata si obisnuinta) a carei protagonista, Elvira Reznic, isi noteaza in jurnal scrisorile imaginare trimise tatalui ei. Ideea de baza, interesanta si prin asiduitatea cu care e urmarita, e asemanarea dintre realitate si fictiunea care ii preexista. Naratorul descopera cu stupoare ca inventia sa are corespondenta direct in realitate: textul, susceptibil de interpretarile cele mai variate, e adeseori captivant. in celelalte scrieri ale cartii, autorul renunta la pretentiile narative, manifestind poate dorinta de a experimenta (ceea ce implica insa si riscuri in registrul expresiv, stilul sau oscilind intre un pol al sententiozitatii si unul al metaforei). Mihai Tatulici refuza deliberat claritatea, personajele sale au contururi imprecise, actele lor par lipsite de motivatii.
Nonconformismul se intrezareste si in nepasarile de detectiv american ale autorului in fata unor subiecte „sensibile" precum si in arborescenta frazei. A doua nuvela a cartii, Salvatorul, cuprinde inregistrari de senzatii indistincte, personaje diluate, parind ca asteapta permanent ceva, si un protagonist a carui aspiratie prima este aceea de a patrunde semnificatia existentei prin intermediul mai multor experiente traite. Critica a remarcat legatura dintre cele doua texte ale cartii, „nu in planul realitatii epice, ci in acela al semnificatiei deduse din considerarea literaturii ca problematizare pe tema de infinite variante a vietii" (L. Ulici ). Romanul cu acelasi titlu (Salvatorul, 1979) are si el o structura in care subminarea epicului traditional e manifesta: in cadrul unui proiect „existentialist", in liniile sale principale, trebuie incluse atit senzatia de plictis si monotonie, pe care o lasa cartea, cit si un anume narcisism al autorului, a carui experienta publicistica se rasfrange in stilul sau literar.
OPERA:
Ceata si obisnuinta, nuvele, Bucuresti, 1975;
Salvatorul, roman, Bucuresti, 1979;
Ceainicul de argint, povestiri, Bucuresti, 1983. |
REFERINTE CRITICE:
V. Tascu, in Steaua, ni. 3,1977;
L. Ulici, Prima ver'ba, II, 1978;
T. D. Savu, in Tribuna, nr. 51, 1979;
Alex. Stefanescu, in Scinteia tineretului, 13 mart. 1980;
A. Silvestri, in Luceafarul, nr. 15,1980;
St. Melancu, in Tribuna, nr. 47, 1983.
|
