Mihai Stanescu biografia
Mihai Stanescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
STANESCU Mihai (prenumele la nastere: Mihail-Stefan), se naste la 4 mart. 1919, Slatina, judetul Olt.
Poet, traducator si prozator.
Fiul militarului Pantelimon Stanescu (decorat pentru vitejie la Marasesti) si al Elenei (n. Voicu-Mincu), prof. la Scoala primara in Slatina (1925-l929).
Urmeaza Liceul „Radu Greceanu" din Slatina, „Petru si Pavel" din Ploiesti, „Stefan cel Mare" din Suceava si „C. Negruzzi" din Iasi (unde isi ia, in 1937, bacalaureatul), mutindu-se cu familia din garnizoana in garnizoana. Studiaza dreptul la Iasi, luindu-si licenta in . in paralel, elev (194l-l943) al scolii de artilerie, pentru ofiteri in rezerva, din Craiova. Participa, din 1943, cu gradul de elev-adjutant, apoi sublocotenent, la campania din Rusia, pe frontul din Crimeea. A fost decorat cu „Crucea Serviciul Credincios cu spada", clasa a Ii-a, si „Crucea comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial". Intre 1943 si 1956, cu exceptia anilor de razboi, profeseaza in domeniul juridic (consilier juridic la Cooperatia de consum etc). Din 1956 renunta la cariera juridica si devine redactor la Glasul patriei, pina in 1964 (din 1961, sef al sectiei culturale la aceeasi publicatie). Pensionat provizoriu, pentru invaliditate, in 1965 si pensionat definitiv din .
A debutat in revista Arges, in . Debut editorial in 1970, cu volum Ferestre spre azur, prezentat intr-un „cuvint inainte" de Mihai Stanescu Cioculescu . Colaborator statornic al revista Albina, indrumatorul cultural, Convorbiri literare, Contemporanul, Luceafarul, precum si al emisiunilor culturale de la radio. A mai publicat volum de versuri Poemele amiezii (1972), Cintece pentru timpul meu (1973), Launtrica vioara (1974), Hore pe smalt (1976), Pavana clipelor (1979), Argila si azur (1987), iar in 1984, volum de „portrete, evocari, marturii" - Cartea cu oglinzi. Citeva sonete au fost traduse in germana si bulgara si au aparut in revista Productie de artizanat, versurile lui Mihai Stanescu sint batute pe calapoade clasice si cinta, intr-o retinuta euforie, teme strict traditionaliste: dragostea de neam si tara, iubirea conjugala, trecerea timpului si devotiunea intru arta.
Un neoclasic jovial, cu melancolii decorative (induse mai degraba de tema decit de vibratia interiorizata a acesteia) si entuziasme domesticite de obligatiile metrice, Mihai Stanescu tine aceeasi linie valorica si ruleaza- acelasi set tematic de la debutul cu Ferestre spre azur (1970) pina la Argila si azur (1987). Volumele dintre aceste capete (Poemele amiezii, 1972; Cintece pentru timpul meu, 1973; Launtrica vioara, 1974; Hore pe smalt, 1976 si Pavana clipelor, 1979) nu se diferentiaza intre ele nici in maniera, nici in atitudine si nici in performanta de atelier. Nici chiar progresia melancolica, obligatorie intr-o poezie preocupata constant de timp, devenire si virsta, nu e atit de marcanta incit sa schimbe dispozitia funciar stenica a poetului. Tocmai aceasta egalitate cu sine, atit in registrul temelor, cit si in cel al starilor si abilitatii tehnice, il incurajeaza pe poet sa-si poarte din carte-n carte, fara riscul vreunei stridente de atmosfera, bucatile judecate mai pretioase. Chiar si un volum care se distinge de celelalte prin preeminenta cazona si printr-un avint tardo-proletcultist
„Sta de granit sub alte zodii tara
si scapara cu gindu-n viitor
E vremea sa-mplinim stravechiul dor
de-a-nvesnici in inimi Primavara!"
- Granit,
cum e Cintece pentru timpul meu, e, pe jumatate, alcatuit din piese recartate, obligind astfel lirica de slogane sa reculeze intre obisnuitele exultante artizanale. Serban Cioculescu vedea in debutul poetului „recompensa muncii de atelier" si identifica in Ferestre spre azur „unele stralucite exercitii de virtuozitate". Un „adinc simt prozodic" si o „mare sinceritate a simtirii, exprimata intr-o forma concisa" ii erau recunoscute poetului si de Al. Philippide , cu prilejul aparitiei Poemelor amiezii. Arta de migala si de slefuitor, poezia lui Mihai Stanescu calca infiorata pe urmele inaintasilor si ingina teme comunitare sau personale in sonuri populare, alecsan-driniene, eminesciene si cosbuciene. Rivna ajunge la virtuozitate in sonete si rondeluri, iar expresivitatea ajunge la climax in pretiozitati. Un echilibru robust sta in spatele evocarilor si peisajelor, a meditatiilor si introspectiilor, ordonate toate in solemnitati optimiste si in nazuinte caligrafiate cu scrupul calofil. O muzica elegiaca mai pura razbate doar din decalcurile pillatiene, fie ca e vorba de poezia amintirii, fie de pasteluri iluminate:
„Par ruguri aprinse de sori si scintei
frunzele toamnei fosnind pe alei.
Pamintul e tarmul luminii de sus
pe marea de umbre a timpului dus!"
Umbre - Ferestre spre azur. |
Romanta samanatorista reinvie si ea cind poezia ataca trecerea timpului: „Larii si Penatii preamariti de-ai mei/ zac tacuti sub grinda, dupa aspre legi,/ virse de paianjeni se boltesc intregi/ pe peretii umezi ce se duc si ei" (Acasa - Poemele amiezii). „Truda si elanul", contopite, sint emblemele acestei poezii, care se proiecteaza, bovaric, pe scenarii dramatice, preferind conditia sfisiata de antagonisme: „Ma-ncing intr-o armura toti vulcanii/ cu lava selenara, si-orice chin/ mi-e frate bun, ca, fulgerindu-mi anii,/ el ma reda izbinzilor senin" (Si suna viata, ca o apa suna - Launtrica vioara). Eroii istoriei sau ai versului stirnesc mereu evlavia poetului, ei intrind si in repertoriul cintecului de leagan: „Sa faci apelor zagaz,/ nani, nani, pui viteaz,/ ca-ti vegheaza somnul lin/ Rares, Dragos, Tudorin" (Cintec pentru urmas -Hore pe smalt). De altminteri, in general poezia lui Mihai Stanescu pune suavitatile si pretiozitatile intr-o conditie belicoasa, imaginarul luptei stapinind mai cu seama artele poetice (si poemele de flatare a neamului). Arta e, fireste, sacrificiu:
„Ca sa privesc la norii inchipuind himere,
sa pot cinta cu glasul padurii la izvor,
am renuntat de tinar la tot ce-i trecator"
(Confesiune - Pavana clipelor).
Conflictul dintre „argila" si „azur" defineste cel mai bine polaritatea prezumata a conditiei, desi imaginatia domestica a poetului nu poate sustine conflictele lirice. Chiar si atunci cind notatiile se angajeaza intr-un registru expresionist, religia calofila a poetului le obliga sa cada in pretios:
„Sahara e bolta, fintina sleita./ Simt gust de cenusa, de apa coclita.// Lovite sint toate de-o cruda minie./ Chiar seva din arbori se face lesie.//// Ce seceta-n preajma, si cum as mai vrea/ Sa-mi stimpar dogoarea in riuri de stea!"
(Anotimp de foc - Argila si azur). |
Sentimentele filiale si paterne si un erotism tradus in madrigaluri casnice se adauga liniei mai groase a poeziei sociale sau a' celei de celebrare pioasa. Devotiunea de arta si contemplarea duratei sau a trecerii, satisfactia trudei si a jertfei sint temele care incalzesc imaginatia poetului, dar fara a o elibera din corsetul moderatiei si, mai ales, fara a face sa sara capacul calofil care o preseaza. Evocari fluente, contrapunctate de accese liricoidale la iesirea in natura, si recuperari de proiecte abandonate (fragmente de romane) impanate cu traduceri constituie materia Cartii cu oglinzi (1984). Evocarile merg cronologic, urmind firul scolar, si se opresc asupra unor personalitati culturale din liceele prin care a peregrinat autorul.
OPERA:
Ferestre spre azur, versuri, cuvint inainte de S. Cioculescu, Bucuresti, 1970;
Poemele amiezii, versuri, cuvint inainte de AI. Philippide, Bucuresti, 1972;
Cintece pentru timpul meu, versuri. Bucuresti, 1973;
Launtrica vioara, versuri. Bucuresti, 1974;
Hore pe smalt, versuri, Bucuresti, 1976;
Pavana clipelor, versuri, Bucuresti, 1984;
Argila si azur, versuri. Bucuresti, 1987. |
REFERINTE CRITICE:
M. Cerbu, in Orizont, nr. 7,1971;
N. Barbu, in Cronica, nr. 14, 1971;
S. Cioculescu, in Arges, nr. 4-5, 1971;
I. Popescu, in Convorbiri literare, nr. 8, 1971;
Al. Protopopescu, in Tomis, nr. 8, 1972;
I. Popescu-Sireteanu, in Cronica, nr. 52,1976;
Rodica Florea, in Literatura romana contemporana, I, Poezia, 1980;
E. Manu, in Romania literara, nr. 8,1980;
E. Dorcescu, in Orizont, nr. 19, 1980;
C. Bozbici, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1981;
Rodica Florea, in Romania literara, nr. 10, 1984;
idem, ibidem, nr. 10, 1989.
|
