Mihai Mosandrei biografia
Mihai Mosandrei opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MOSANDREI Mihai, se naste la 29 ian. 1896, Bucuresti - moare in 1993, Cimpulung Muscel.
Poet si eseist.
Fiul lui Mihail Tanasescu-Mosandrei, inginer silvic la Cimpulung Muscel si Pitesti, apoi administrator al „Casei Padurilor" din capitala, si al Mariei (n. Nanu), sora poetului Dimitrie Nanu.
Clasele primare la Pitesti, apoi gimnaziul „Sf. Sava" si Liceul „Gh. Lazar" la Bucuresti; bacalaureat in . Voluntar in primul razboi mondial, artilerist, decorat cu „Crucea de razboi". Aviator in al doilea razboi mondial. Licenta in Drept la Bucuresti (1921), doctorat in stiinte politice si economice la Paris (1926).
Magistrat in capitala (1928-l931), demisioneaza si se stabileste ca avocat la Cimpulung Muscel (1931), unde-l vor afla si anii senectutii.
Debuteaza in Ramuri (1921), cu poezia Templierul. intre anii 1930 si 1944, colaboreaza la Universul literar, Adevarul literar, Viata Romaneasca, Revista Fundatiilor Regale, Convorbiri literare. Vremea, Gind romanesc. Revista romana, Azi, Limba romana, Ramuri, Sburatorul.
Liber profesionist, se poate dedica, in „tihna provinciei", unei dezinteresate si statornice pasiuni literare, astfel ca absenta din capitala nu-l impiedica sa fie o prezenta apreciata in viata literara interbelica, remarcata si comentata atent de marii critici ai epocii. Dupa placheta de debut, Pauni (1929), mai publica volum de versuri Gateala ploilor (1932), Singuratati (1936), Ofranda muzelor (1940), ed. retrospectiva Carare printre ani (1971), versuri inedite in plachetele Plecarea rindunelelor (1978), Alt cer (1983), Departata amintire (1984), eseuri in Prezenta Pegasului sau Plimbari lirice in jurul poeziei (1933), proza lirica in Lysimac (1944), proza „desenata dupa natura" in insemnarile unui vinator (1985), publicistica si memorialistica in Evocari literare (1989).
Premiul SSR pentru volum Gateala ploilor (1932). Premiul revista Arges pentru culegerea Carare printre ani (1971). Premiul pentru poezie al revista Arges (1984).
Daca e adevarat ca „in fiecare romantic sufera un clasic", cum s-a spus, avem in Mihai Mosandrei cazul invers, al temperamentului funciarmente clasic care sufera de a nu putea fi si altceva decit este, de a nu-si putea iesi proteic din matca, de a nu-si putea asuma pina la capat, ofensiv si „major", dezbinarea cu lumea si cultul, de esenta romantica, pentru „Poet" si pentru „Poezie
":,.Peste toamne,
Peste veri si duioase primaveri,
Unde te duci, cu frunze si cu flori pe frunte,
Cu ochii-n zari, declamind versuri,
Prin ceata grea, prin fald de nori,
Prin leganate universuri?
Navile grele, de grine si comori,
Cu sclave si cu marinari,
S-au strecurat pe rindy Cu pinzele deschise-n vini,
Spre temple de Cesari.
In insula pustie, de margean,
Mai singur ai ramas,
Cu marea doar si soarele titan,
Cu iarba si cu cerul de atlas.
O! rege orb,
Cu glezna prinsa-n algele de aur,
in par purtind cununa de ciulini;
Viata ti-o cerne-acelasi negru corb.
Dar harpa-ti creste ramura de laur,
Cu soare peste zdrente si ruini.
Salbatec calul alb al departarii
Coboara nara-n foile uscate,
Pamintul se cufunda-n geana serii,
Visul te urca dincolo de Moarte"
(Poetul, in volumul Ofranda muzelor, 1940). |
Cult al Poeziei caruia ramine statornic sa-i consacre - retras intr-un ungher nestiut de provincie, cu amaraciunea, cu resemnarea
(„La fel precum in toamna o dalie tirzie,
Prin bruma si prin ger, incearca sa-nfloreascay Prin anii ce se scurg aceiasi pe cimpie,
Eu lupt amar cu vremea ce-ncearca sa ma-ngroape
in tacere si uitare;
Sub ierburi,
prin ceata,
Trista masca"
Ultima dalie, ibidem) |
, dar si cu abnegatia, dezinteresata, cu „idealismul" pasiunilor definitive si neimpartasite - un devotament si o devotiune de-o viata:
„Fii multumit
Cu trandafirul seara,
Cu varuitele pridvoare de la schit
Ce-asculta cum canarii sar pe bete,
Cind rece vint din munte sufla iara.
In clipa trecatoare ca o roua,
Vei intelege poate inselarea
Atitor patimi prinse de tarina
Si zborurile negre ce sterg zarea,
Pierduta viata, sub nisip fintina
Mai tremura o frunza alba stea.
Sa pleci cu visle noi catre taceri?
Pe virf de plopi sclipeste-o rindunea,
Cind toamna striga spre corabieri"
(Regrete, ibidem). |
Mai mult decil in trecatoare ispite de moda poetica, mai mult decit in conjunctura vietii literare interbelice, contaminarile „barbiene" detectate de critica vremii (Perpessicius, P. Constantinescu, E. Lovinescu, G. Calinescu) in poezia lui Mihai Mosandrei, incepind cu cel de-al doilea volum. Gateala ploilor (1932), isi afla mobilul ultim in aspiratia ori nostalgia acestei inaccesibile alteritati, in acest chinuitor „asa cum n-ai sa fii niciodata": irevocabil, intelectualizarea, cerebralizarea sentimentului ori a senzatiei, ca si obscurizarea ori ermetizarea expresiei, ramin structural straine, inaderente sensibilitatii melancolice, elegiace, „sentimentale" si perceptiei naturiste nemijlocite a carei prospetime recomandase primul sau volum. Pauni (1929), raminind si in volumele urmatoare fondul genuin al inspiratiei lui Mihai Mosandrei :
„Cind milioane de flori m-au rastignit in ierburi
Cu ochiul-boului in palma umeda de soare,
Cind au cintat lautele adincul intuneric
Si frunzele pe buze au tremurat izvoare,
Cu sufletul deschis, sub gene pale de uimire,
Lin am vislil spre cer, gradini, sub mari de slinjenei.
De-acum, ma poti taia in diamantul tau de gheata. Moarte,
In Infinituri reci duc vraja polenelor de tei" (Cimp, in volumul Singuratati, 1936). |
De altfel. „intelectualismul" este repudiat si programatic, in volumul de eseuri Prezenta Pegasului sau Plimbari lirice in jurul poeziei (1933), unde poetul teoretizeaza pro domo propriile-i optiuni si afinitati, schilindu-si astfel „un autoportret ideal", „mai mult decit un concept de poezie" (P. Constantinescu). Alaturi de influenta lui Ion Barbu, frecvent invocata, desi nedefinitorie pentru Mihai Mosandrei, limitata la alambicarea superflua a expresiei, n-a trecut neobservata nici filiatia din D. Anghel si, prin acesta, din Henri de Regnier, poetul fiind asociat, in consecinta, fie reflexelor tirzii, clasicizante si academizante, ale simbolismului, fie ipostazelor parnasiene de neo-clasicism. Numele care se impun insa ca realmente definitorii, in ordinea situarilor asociative si a afinitatilor elective, sint, in primul rind, cel al lui Ion Pillat si, apoi, cel al lui Francis Jammes. Teritorii tematice si sufletesti a caror expresie majora, in literatura romana, le consacra ca „apartinind" lui Ion Pillat, apartin, in acelasi timp - nu prin „influenta", ci prin dat temperamental si prin proprie predispozitie, congenera, a sensibilitatii - si lui Mihai Mosandrei :
„Ce triste sint zabrelele de soare,
Ce trist parfumul fraged din gradini!
In linistea ce-asculta din odaie
O presura cum piuie-n malini!
Oglinzile pling limpezi nostalgia
A zilelor ce au trecut cintind,
A fetelor ce au suris in ele,
A buclelor de soare tremurind,
Polenul vietii scuturat din saluri,
Din vechile rubine, malacoafe,
Invie-a lui lumina pe faiante,
Pe scrine de stejar, peste garoafe
Dar totul pare ingropat in toamna,
Podgorii si divane de matase,
Pe-o lupa de ochean coboara praful,
Pe hora stinsa-a vremilor duioase"
(Melancolie, in volumul Pauni).
Acordate „gamei minore", melancolice, care-i este proprie, rasuna in poezia lui Mihai Mosandrei un sentiment al naturii proaspat, „rustic" si totodata stilizat, „bucolic", „aprins" in acuitatea perceptiei si totodata „stins" in irizarea contemplatiei, in surdina acelei „senzatii de pierdere" care este epiderma frumosului; un sentiment pulsind mereu dureros, dar totodata retinut, discret, surdinizat muzical ori filigranat plastic (figuratia mitologica revenind frecvent, ca la acelasi Ion Pillat); un sentiment al vechimii -„asezate", patriarhale, provinciale, dar impecabil rasate, „de vita" - sedimentate neostentativ intr-un „stil de viata", absorbite in chiar felul de a simti si a gindi, de a percepe nu numai natura, dar si „naturile moarte":
„Peste lampa in frunze de lumina
Un cap de cerb asculta spre paduri,
Obloanele sint trase-n muselina
Ninsorilor ce mingiie figuri.
Revin prin sara labele usoare
De vulpe ce aluneca sub geamuri,
Cu geru-n ochi si coada fosnitoare,
De diamante luate de pe ramuri.
O! nesfirsite nopti fara liman
Prin cornul vechi chemind o vinatoare,
Doar focul joaca trist peste tavan,
Valul de umbre, steme calatoare"
(Singuratati, XIII, in volumul omonim).
Nu e, desigur, Mihai Mosandrei singurul si nici cel mai proeminent scriitor roman care ilustreaza poezia si distinctia acestui „stil de viata" rasat. Dar, de n-ar fi decit pentru refugiul iluziei ca un asemenea privilegiu a fost si pentru noi ceva de care am avut odata parte, din care ne-am impartasit la vremea potrivita si la care ne mai putem si azi intoarce cu gindul si cu reveria, si tot merita sa mai plecam o clipa urechea la firul firav al vocii lui Mihai Mosandrei :
„De poti, mai cinta, linistit si clar,
Tihna veche si potolita a casei,
Petunia ca singele de iepure amar
Dantind sub cerul vinat al terasei
Postavele padurii, si noaptea din talangi
Si panoplia veche, si geanta-n-singerata
Cu pene de ierunca, sub scuturari de crangi
Pendula ce susura si piinea miresmata
In aerul de virfuri, prin auritul rai
Cind inima scinteie, cu bradul catre cer
Asculta-ti viata dusa, cind vintul cimpoier
Sfisie lin fagetul si-al frunzelor alai"
Aceeasi „asezata" atmosfera provinciala si patriarhala poate fi regasita si in versurile „tirzii" din plachetele Plecarea rindunelelor (1978), Alt cer (1983) si Departata amintire (1984), in intimplarile cinegetice evocate in proza din volumul insemnarile unui vinator (1985) sau in publicistica si memorialistica din culegerea Evocari literare (1989), unde apar, printre altii, Ion Barbu, cimpulungean si el, prieten din copilarie, Perpessicius. cunoscut la Bucuresti, sau chiar Francis Jammes, vizitat in satul sau de resedinta, Hasparren, din tinutul basc al Frantei, Bayonne.
OPERA:
Pauni, versuri. Bucuresti, 1929;
Gateala ploilor, versuri. Bucuresti, 1932;
Prezenta Pegasului sau Plimbari lirice in jurul poeziei, eseuri. Bucuresti, 1933;
Singuratati. poeme. Bucuresti, 1936;
Ofranda muzelor, versuri. Bucuresti, 1940;
Lysimac, proza lirica. Bucuresti, 1944;
Carare printre ani, versuri, cu o pref. de S. Cioculescu, Bucuresti, 1971;
Plecarea rindunelelor, versuri. Bucuresti, 1978;
Alt cer, versuri. Bucuresti, 1983;
Departata amintire, versuri. Bucuresti, 1984;
insemnarile unui vinator, Bucuresti, 1985;
Evocari literare. Bucuresti, 1989.
|
REFERINTE CRITICE:
Perpessicius, Mentiuni, II, IV;
E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane. 1900-l937, 1937;
G. Calinescu, Istoria;
P. Constantinescu, Scrieri, IV, 1970;
Perpessicius, Opere, III, 1971;
. Adam, in Saptamina, nr. 24, 1971;
FI. Manolescu, in Arges, nr. 9,1971;
N. Antonescu, in Steaua, nr. 1, 1972;
Perpessicius, Opere, V, 1972;
I. Cruceana, in Arges, nr. 4, 1973;
I. Popa Argesanu, in Arges, nr. 10, 1973;
Gh. Catana, in Arges, nr. 6, 1974;
Ov.S. Crohmalniceanu, Literatura, II;
E. Lovinescu, Scrieri, VI;
1975;
Perpessicius, Opere, VII, 1975;
S. Cioculescu, in Flacara, nr. 38, 1978;
I.N. Voiculescu, in Arges, nr. . 1978;
E. Manu, in Luceafarul, nr. 31, 1978;
B. Cioculescu, in voi. Literatura romana contemporana, I, 1980;
Al. Raicu, Autografe. File de istorie literara, 1983;
idem, in Romania literara, nr. 1, 1986;
E. Manu, in Romania literara, nr. 6, 1986;
A. Savoiu, in Viata Romaneasca, nr. 1, 1986;
idem, in Manuscriptum, nr. 4, 1986.
|
