Mihai Ion Dumitru biografia
Mihai Ion Dumitru opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DUMITRU Mihai Ion, se naste la 26 sept. 1947, satul Bratesti, comuna Albesti, judetul Arges.
Poet, prozator si traducator.
Fiul lui Mihai Dumitru, preot, si al Corneliei (n. Gheorghiu).
Scoala de Baieti (1954-l960), Scoala de Meserii (1960-l962) si Liceul „Negru Voda" (1962-l967) din Curtea de Arges; urmeaza un an cursurile Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti, apoi pe cele ale Facultatii de Critica de Teatru si Film de la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I. L. Caragiale" (licenta in 1971).
Debuteaza in revista Luceafarul, prezentat de I. D Balan (1962).
Cu publicarea volum lades (1967) devine cel mai tinar debutant editorial dintr-o promotie care-i include pe Cezar Ivanescu, Virgil Mazilescu, Mircea Ciobanu, Gheorghe Pitut, Ileana Malancioiu s.a. La inceput s-a atasat miscarii onirice, programind in fastuoase reverii poezia din principalele volum de versuri: Vinatorile (1969), Balcanice (1970), Orgolii (1973), Fals tratat de vinatoare (1973), Culoare si aroma. Melanholii (1974), han Metafora (1986) si de proza: Pastele cailor (1970), Povestea minunatelor calatorii (1973), Vinatoare de tigri in Sakartvelo (1976), Elfi la Brusa (1979), Scribul si inchipuirea (1984). Activitatea prolifica si diversa in poezie, proza, teatru, eseu, publicistica, critica de teatru si film, literatura pentru copii si tineret (Farfurii zburatoare, 1969; Sir si Elixir, 1973; Meteoritul care a uitat sa cada, 1977 etc), traduce Voi. Vinatorile (1981) e o selectie poetica reprezentati va, incluzind si doua cicluri noi.
Traduce cu precadere din literatura macedoneana a Iugoslaviei. Premiul „Albatros" al Consiliului National al Pionierilor (1970); Premiul Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist (1975); Premiul „Pana de aur" la intilnirea internationala a traducatorilor din Iugoslavia (1978); Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor si al Uniunii Traducatorilor din R. S. Macedonia (1981).
Un spirit eclectic se dovedeste a fi Mihai Ion Dumitru inca in lades (1967), atras deopotriva de miturile si eresurile copilariei, darincercind pe cale intuitiva si poetizarea unor concepte. Imagismul este capricios, versificatia prezinta discontinuitati prozastice, dar lirismul se salveaza prin prospetimea senzatiilor. Un ciclu de sonete din finalul volumului anunta insa si o anumita dorinta de disciplinare a fanteziei, regasibila si in alte volume, cu precadere in ciclul Noile balcanicedin antologia retrospectiva Vinatori-le (1981). Precocitatea poetului este^reala, iar presa a salutat favorabil acest debut. in Vinato-rile (1969) apare o mai vadita intentie siste-mica, in regimul metaforei si in cel al constructiei.
Aici o fabulatie cu sugestii cantemiresti instituie barocul unui pandemoniu naiv si hieratic, cu discrete trimiteri la frescele medievale ale manastirilor noastre. Vinatorile sint o gama de multiple „patimiri" omenesti, omul se simte vinat precum „dihaniile"
(„Se ascunde omul
De un milion de ani prin ripi,
Pe buze de ocean"),
o pinda permanenta reprezinta substratul de neliniste al conditiei umane. Totul este vazut intr-o perspectiva picturala implicita, invalmaseala de contururi cu aspect bizantin, plina altfel de „culoare si aroma". Sentimentul este cel al unei „melanholii" in aceeasi masura suave si crude, poetul rezervindu-si delicii lingvistice cu aspect arhaic si o evidenta dispozitie ludica. Feeria se infiltreaza in tragic, spectacolul metaforic este invaluitor, fara intentii ideatice foarte precizate. De altfel, poezia lui Mihai Ion Dumitru este prin excelenta discreta si parabolica. Se reia tema vinatorii si in Fals tratat de vina-toare (1973). Evidenta este in acest volum uimirea candid-adolescentina din perspectiva careia este privita lumea, aventura unui spirit ingenuu in perimetrul de concretete si agresivitate al lumii moderne. Poemele se subintituleaza „imitatie", alteori „umilire", dezvoltind o dubla strategie de adaptare. Regasim aceeasi tema in Vinatoare de tigri in Sakartvelo (1976), de asta data si cu voluptuoase evadari eseistice.
Pretextind un jurnal de calatorie in Georgia, poetul imagineaza spatiile salbatice si legendare din Colchida antica. Se creioneaza astfel o parte din universul rasaritean (si mediteranean) dominant in creatia lui Mihai Ion Dumitru, spatiu afectiv ce precizeaza pozitia aproape singulara a acestui autor in orientarile poeziei noastre de azi. Balcanice (1970) reprezinta intr-adevar o sinteza bizantin-orientala mozaicata, amestec de mituri cu circulatie foarte restrinsa, dar si creatie in spiritul acestor mituri; un Orient neprecizat, chiar atipic, avind destul de putine tangente cu ceea ce s-ar numi filonul balcanic din literatura romana.
Elementele evanescente din care se compune aceasta mitografie, cit si simbolistica difuza, creeaza cititorului dificultati de interpretare si receptare, de un ermetism aparte. Mihai Ion Dumitru foloseste, in general, un sistem metaforic ce nu finalizeaza in traditia occidentala a claritatii, iar logica poemului este mai degraba insinuanta si imprevizibila, decit integratoare. De prima importanta ramine jocul subtil al variantelor, libertatea si fantezia asociatiilor. O senzualitate stapinita isi asuma menirea de a spiritualiza lumea fizica, o permanenta actiune de initiere in mister se sugereaza la diverse niveluri, imprumutind tonuri sapientiale si un protocol sibilinic. Misterul este constrins la un plus de expresivitate in ciclurile Tradarea amiezii si Noile balcanice din volumul retrospectiv Vinatorile. Fantezia este strunita acum mai sever, poemul accepta metafora globala, ceea ce poate fi numit un compromis necesar, adica „linguseala emotiei", cum se exprima insusi poetul:
„Pe un pat am rivnit teama,
Lacrimi si iasomie;
Biata sarbatoare tremu-rind in odaie!
Nici luminarile
Nu mai puteau sa indure
Asupritoarea oboseala care vibra.
S-ar zice ca totul imi era cunoscut,
Dar cu grija sopteam:
Soarele-i inca departe!
La urma urmelor mai bine asa:
Linguseala emotiei." |
Arabescurile de odinioara fac locul unei rostiri mai simplificate, poemul cistiga mai multa tensiune emotionala. „Noile balcanice" sint direct confesive, realitatea este luata pieptis. Mihai Ion Dumitru este un interesant poet de lirica erotica, gen in care delicatetea limbajului sau se traduce intr-o eufonie incintatoare. Despre prozator. Marian Popa afirma: „A dat cele mai frumoase romane fanteziste din literatura postbelica".
Povestea minunatelor calatorii (1973) are splendoarea unui suprarealism naiv, de o bogata inventivitate. Aceeasi fantezie o gasim in Sir si Elixir (1973), teatru in versuri, piesa pusa in scena la Teatrul Tandarica. Din activitatea traducatorului remarcam indeosebi Antologia poeziei gruzine (1974), florilegiile din poezia lui Blaze Koneski, Bessiki.Njegos si caseta cu patru poeti macedoneni contemporani: Slavko Ianevski, Ante Popovski, Mihail Rengiov, Ra-dovan Pavlovski, precum si doua traduceri din proza lui Bojin Pavlovski. Jn acest sens, Mihai Ion Dumitru este un foarte eficient „ambasador" pentru literaturile balcanice.
OPERA:
Iades, versuri, Bucuresti, 1967;
Vinatori-le. Poeme (1966-l967), Bucuresti, 1969;
Farfurii zburatoare, Bucuresti, 1969;
Balcanice. 100 balade (1966-l969), Bucuresti, 1970;
Pastele cailor, roman. Bucuresti, 1970;
Templu otravii. Bucuresti, 1970;
Poetii de douazeci de ani. Bucuresti, 1972;
Fals tratat de vinatoare, versuri, Bucuresti, 1973;
Povestea minunatelor calatorii, roman, Bucuresti, 1973;
Sir si Elixir, teatru in versuri, pentru copii, Bucuresti, 1973;
Orgolii, versuri, Bucuresti, 1973: Culoare si aroma. Melanholii, versuri. Bucuresti, 1974;
Imnuri, Bucuresti, 1974;
Vinatoare de tigri in Sakartvelo, poezii. Bucuresti, 1976;
Meteoritul care a uitat sa cada. Bucuresti, 1977;
Elfi la Brusa, Bucuresti, 1979;
Vinatorile, versuri, postfata de Al. Condeescu, Bucuresti, 1981;
Babilonul, nuvele. Bucuresti, 1981;
Scribul si inchipuirea, roman, Bucuresti, 1984;
han Metafora, Bucuresti, . Traduceri: Antologia poeziei gruzine (sec. XII-XIX), Bucuresti, 1974;
B. Koneski, Poeme, Bucuresti, 1975;
Bessiki, Ostile triste/ii. Iasi, 1977;
B. Pavlovski, Duva, Bucuresti, 1977;
Njegos, Cununa muntilor. Bucuresti, 1978;
K. Ratin, Zorile dalbe. Bucuresti, 1978;
I. Nonesvili, Medeea, in colab. cu Carolina Ilica, Iasi, 1980;
Antologia poeziei chineze, I, in colab. cu Li Yu-Giu, Bucuresti, 1980;
M. Pothisvili, Pasarea meditatiei. Iasi, 1981;
S. Ianevski, Taina-joc-simtire, Bucuresti, 1981;
A. Popovski, Macii, Bucuresti, J 981;
M. Rengiov, Poezia si Fluturele, Bucuresti, 1981;
B. Pavlovski, Maya, Bucuresti, 1981;
idem, Western Australia, in colab. cu Carolina Ilica, Bucuresti, 1981;
S. Tontici, Hulesc si venerez, in colab. cu Carolina Ilica, Bucuresti, 1982;
I. Strezolski, Cartea ursitei, in colab. cu Carolina Ilica, Bucuresti, 1983;
G. Todorovski. Ceas de blasfeme si mingiieri, in colab. cu Carolina Ilica, Bucuresti, 1983;
Poeti romantici georgieni, antologie si note, Bucuresti, 1985;
T. Gheorghievki, Saminta neagra, in colab. cu Carolina Ilica, Bucuresti, 1986;
B. Pavlovski, Ipocritul, in colab. cu Carolina Ilica, Bucuresti, 1986;
P.T. Boskovski, Asternutul de spini, in colab. cu Carolina Ilica, Cluj-Napoca, 1988;
T. Petrovski, Cheia vietii, in colab. cu Carolina Ilica, Bucuresti, 1989. |
REFERINTE CRITICE:
M. Muthu, in Echinox, nr. 3, 1971;
Al. Pini, Poezia, TI;
M. Mincu, Poezie si generatie, 1975;
E. Barbu, O istorie ;
L. Raicu, Critica, forma de viata, 1976;
M. Iorgulescu, Scriitori ;
Gh. Grigurcu, Poeti;
M. Muhtu, La marginea geometriei, 1979;
G. Alboiu, Un poet printre critici. 1980;
Grete Tartler, Metapoetica, 1984.
|
