Mihai Gramatopol biografia
Mihai Gramatopol opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
GRAMATOPOL Mihai, se naste la 14 febr. 1937, Sibiu.
Eseist si traducator.
Fiul lui Panait Gramatopol si al Ioanei (n. Maican). Liceul la „Gh. Lazar" si „Mihai Viteazul" din Bucuresti (absolvit in 1954); licentiat al Facultatii de Filologie, sectia limba clasice, a Univ. din Bucuresti (1959).
Doctor in stiinte istorice cu teza Pietrele gravate din colectia Cabinetului Numismatic al Academiei R. S. Romania (1977). Sef de sectie la Muzeul de Arheologie din Constanta (196l-l962); cercetator la Acad.; functionar la Directia Patrimoniului Cultural din subordinea Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste. Se ocupa de istoria culturii si a lumii antice gre-co-romane, vadind competente multilaterale: numismatica, epigrafie, gliptica, arte miniaturale, istoria artei antice, filosofie.
Debuteaza editorial cu Moira, mythos. drama (1969), o carte foarte bine primita si foarte citita la aparitie, care este, alaturi de cercetarile lui Aram Frenkian, D. M. Pippidi si Liviu Rusu", una dintre putinele analize romanesti originale a-supra tragediei clasice. Civilizatia elenistica (1974). Arta si arheologie dacica si romana (1982). Dacia antiqua (1982), Arta imperiala a epocii lui Traian (1984) si Portretul roman in Romania (1985) sint lucrari de specialitate si intereseaza sub raport preponderent istoric si cultural.
Este unul dintre autorii Enciclopediei civilizatiei romane (1982).
A tradus lucrari din domeniul propriei profesiuni (R. Flaceliere, R. Brilliant, Francois Chamoux, Albert Thibau-det, Niels Hannestadt). I se datoreaza versiunea romaneasca a Memoriilor lui Hadrian de Marguerite Yourcenar. Mihai Gramatopol reprezinta tipul savantului ce da viata eruditiei prin adoptarea perspectivei interogrative a actualitatii.
Prin
Moira, mythos, drama (1969), Mihai Gramatopol da una dintre putinele analize autohtone ale tragediei antice, daca nu cea mai importanta, in orice caz cea mai complexa. Primul unghi de investigatie este cel al functiei tragediei. Concluziile acestei etape dau studiului si o importanta co-notatie extraliterara: „Natiunile cele mai sus situate pe scara civilizatiei spirituale sint acelea pentru care teatrul se numara printre institutiile inalterabile ale statului". Dintr-o atare perspectiva, supratema cartii este modelul cultural al statului atenian in secolul al V-lea i.C. si capacitatea tragediei de a reprezenta civilizatia elina in datele ei spirituale. Orizontul filosofic al tragediei este definii in problematica destinului. Bazinduse pe o capacitate de sinteza remarcabila, Mihai Gramatopol distinge intre concretizarile particulare ale destinului imbracind forma de daimon dupa intelesul maximei lui Heraclit, etlios, anthropou daimon (caracterul este destinul omului) si acceptiile sale generale, definite negativ: destinul nu implicasi fatalitatea,el nu este obsesiv, pentru ca altminteri ar distruge tragicul; dimpotriva, el lasa loc liber tocmai desfasurarii acestuia. Claritatea argumentatiei, coerenta ei logica si terminologica sint calitati constante ale analizei.
Preluind ideea generala de la Aram Frenkian, Mihai Gramatopol adinceste examenul diferentelor de ordin poetic si filosofic dintre Eschil, Sofocle si Euripide, urmarind succesiunea operelor lor ca pe o degradare lenta a tragicului: „Tragicul este la Eschil o lupta cu irationalul ca modalitate a omului de a se afirma in univers, la Sofocle tragicul este o infruntare in plan uman, depasind situatia eschileana a afirmarii umanului in general, pe care Eschil o urmareste in planul rationalului si al divinului, iar la Euripide ideea destinului ajunge un pretext dramatic, tragicul devenind implicit dramatic si prin simplul fapt ca cei doi poli ai opozitiei sint situati pe plan uman". De un mare interes sint lamuririle de ordin conceptual, studiul fiind si un dictionar „din mers" al conceptelor tragediei. Iata, de pilda, definitia patosului: „Atasarea de suferinta ca o conditie indispensabila a cunoasterii nu este o optiune pentru suferinta in sine, caci cuvintul pathos evoca, mai degraba decit ideea durerii, ideea de a suporta, de a se subordona unei vointe exterioare si prin aceasta disciplina de a se incadra in limitele prescrise conditiei umane, realizind astfel cunoasterea superioara (to pathei ina-thos, Agamemnon, v. 177)".
Lucrarile istorice si de eruditie ce formeaza partea cea mai insemnata a operei lui Mihai Gramatopol (dar nu apartin in sens strict perimetrului literaturii), ca si traducerile (de opere literare sau specializate) desavirsesc profilul unui cercetator ce da viata eruditiei prin adoptarea perspectivei interogative a actualitatii.
OPERA:
Moira, mythos, drama. Bucuresti, 1969;
Civilizatia elenistica. Bucuresti, 1974;
Arta si arheologie dacica si romana. Bucuresti, 1982;
Dacia antiqua. Perspective de istoria artei si teoria cullu-rii, Bucuresti, 1982;
Enciclopedia civilizatiei romane, in colab.. Bucuresti, 1982;
Arta imperiala a epociilui Traian, Bucuresti, 1984;
Portretul roman in Romania, Bucuresti, . Traduceri: R. Flace-liere. Istoria literaraa Greciei antice, cuvint inainte de ~, Bucuresti, 1970;
R. Brilliant, Arta romana de la Republica la Constantin, cuvint inainte de ~, Bucuresti, 1979;
K. Clark, Revolta romantica. Bucuresti, 1981;
Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian. cuvint inainte de ~, Bucuresti, 1983;
Fr. Chamoux, Civilizatia greaca in epocile arhaica si clasica, cuvint inainte de ~, Bucuresti, 1985;
A. Thibaudet, Acropole, cuvint inainte si note de ~, Bucuresti, 1986;
N. Hannestadt, Monumentele publice ale artei romane: program iconografic si mesaj, I-II, postfata de ~, Bucuresti, 1989. |
REFERINTE CRITICE:
Ov. S. Crohmalniceanu, in Romania literara, nr. 40, 1969;
. Balu, in Viata Romaneasca, nr. 1, 1970;
M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 15,1975;
I. Maxim, in Viata Romaneasca, nr. 8,1976;
M. Iorgulescu, Scriitori;
D. Grigores-cu, in Contemporanul, nr. 30,1981;
D. C. Giurescu, in Romania literara, nr. 49, 1982.
|
