Mihai Dinu Gheorghiu biografia
Mihai Dinu Gheorghiu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
GHEORGHIU Mihai Dinu, se naste la 8 dec. . Iasi.
Critic literar.
Fiul lui Dumitru Gheorghiu, inginer agronom, si al Anicai (n. Oanca), educatoare.
Liceul „Costache Negruzzi" (1968-l972) din Iasi; Facultatea de Istorie-Filosofie, sectia psihologie-sociologie, a Univ. din Iasi (1972-l976). Prof. la Centrul Logopedic din Iasi (1976-l980); sociolog laCentruldeStiinte Sociale al Univ. „Al. I. Cuza", in aceeasi localitate, unde lucreaza pina in 1989, cind se stabileste in Franta.
Debuteaza cu eseul Alchimia versului: intre real si fictiune, in revista Alina tnater (1973); debut editorial cu volum Ibrailea-nu. Romanul criticului (1981), un eseu critic construit pe subtila paralela intre strategia lecturii si cea a indragostirii. A facut parte din conducerea revista Dialog, al carei cronicar literar a fost. Colaboreaza cu eseuri si art. critice la Convorbiri literare, Cronica, Romania literara, Dialog, Transilvania, Orizont, Ramuri, Viata Romaneasca. O vreme, a comentat cartea de debut in revista Convorbiri literare. Cu volum Reflexe conditionate (1983) si Scena literaturii (1987), Mihai Dinu Gheorghiu se indreapta tot mai mult catre sociologie, careia i se va consacra aproape in intregime.
A tradus din Pierre Bourdieu. Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut (1981).
Chiar cind se indeletnicea cu comentariul la zi al actualitatii, Mihai Dinu Gheorghiu avea rigoarea si precizia teoreticianului. Inteligenta disociativa, de cea mai aleasa speta, e la el un mod de a dubla observatia asupra amanuntului cu fine consideratii teoretice, prilejuite de adincimile textului. Probabil ca nu intimplalor criticul a debutat cu un eseu despre Mihai Dinu Gheorghiu Ibraileanu, de care-l apropie gustul pentru reflectia libera si pentru divagatia socio-ideologica Ibraileanu Romanul criticului (1981) pune intr-un raport de asemanare simbolica pe criticul Ibraileanu si pe Emil Codrescu, protagonistul romanului Adela, obser-vindu-le amindurora devenirea subtila de la ipostaza de analist (medic) la aceea de cititor pasionat (indragostit), prin lectura (imaginatie), adica printr-o „apropiere indragostita".
In sens larg, autorul propune o tipologie critica, asa cum poate fi dedusa aceasta din lectura operei lui Ibraileanu. Ideea, avindu-si originea in semiologia franceza si in eseistica lui Roland Barthes cu precadere, se apropie intru-citva si de aceea a lui Eugen Simion din Dimineata poetilor, care pune la originea constiintei scrisului nasterea constiintei erotice.
Ipoteza lui Mihai Dinu Gheorghiu, care trebuie privita inainte de toate ca o paradigma a criticii literare, e insa seducatoare si prin reflectiile adiacente pe care le suscita si in care aflam un fin amestec de fundament teoretic si spirit speculativ, de mobilitate asociativa si putere asertorica. Despre felul de a face critica al lui Mihai Dinu Gheorghiu ne putem insa face o imagine si mai exacta din volumul Reflexe conditionate (1983). Se vede aici inca mai limpede ca Mihai Dinu Gheorghiu este, funciar, un excelent eseist care divagheaza, inteligent si profund. in marginea pretextului literar. Reflexe conditionate arata chiar o anumita inapetenta a autorului pentru judecata rapida, concisa, pentru verdict. Opera literara nu e analizata atit ca element constitutiv al unei serii, citin fragila ei autonomie, din care razbat, discret, semnele unei viziuni teleologice.
Autorul face, cum ar zice chiar el, o supracritica in prelungirea criticii propriu-zise. ridicind observatia spontana la concept. Cu adevarat savuroase prin risipa de imaginatie semantica si prin inteligenta omologiilor sint acele fragmente in care Mihai Dinu Gheorghiu muta accentul de la artisticitatea textului la ideologie, prin extrem de atente sociolecturi. Un eseu intitulat Jucatorul de carti e, in acest sens, o stralucita demonstratie de comprehensiune a resurselorhermeneutice ale literaturii: „Nu atit cu rau-famatcle jocuri de noroc vreau insa sa compar operatiunea critica (desi ea nu intr-altfel ca poezia, «cocheteaza cu hazardul», cum bine observa Gh. Grigurcu), cit cu jocurile de societate, prefigurari intuitive ale investigatiei sociologice. Si se stie ca, pentru sociolog, adevarata facere a cartilor e impersonala, expri-mind doar o serie de reguli ale jocului." Prin astfel de observatii. Mihai Dinu Gheorghiu prefigureaza, de fapt, eseul de mai tirziu, Scena literaturii (1987), carte ambitioasa, in linia acelei sociologii a vietii cotidiene profesate de Erving Goffman, in care criticul si sociologul isi disputa, destul de nehotarit totusi, inzestrarea, lasind sur sa faini atit pe cititorul de literatura, cit si pe ideolog. Meritul acestui eseu e de a propune insa instrumente specializate, cu care opereaza si un Pierre Bourdieu, bunaoara, facind asadar un act de emancipare teoretica pe sol autohton. Nedesprins radical de critica literara, desi ispitit tot mai mult de instrumentele sociologului, pe care Ie-a cultivat dintotdeauna, Mihai Dinu Gheorghiu ramine, la aceasta rascruce de drumuri, un admirabil eseist, al carui talent poate lua in orice clipa formele cele mai surprinzatoare.
OPERA:
Ibraileanu. Romanul criticului, Bucuresti, 1981: Reflexe conditionate. Bucuresti. 1983: Scena literaturii. Elemente pentru o sociologie a culturii romanesti. Bucuresti. . Traduceri: P. Bourdieu, Economia bunurilor simbolice, pref. de ~, Bucuresti, 1986.
|
REFERINTE CRITICE:
Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 6, 1981;
M. Lazar, in Echinox, nr. 8-9, 1981: I. Milea. in Tribuna, nr. 3, 1982;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 37, 1983: Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 1, 1984;
G. Nistor, in Vatra, nr. 3, 1984;
L. Antonesei, in Amfiteatru, nr. 6,1984;
I.B.Lefter ,nr.5, 1986;
Al. Calinescu. Biblioteci . |
