Matei Millo biografia
Matei Millo opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MILLO Matei, se naste la 24/25 nov. 1814, comuna Stolniceni-Prajescu, judetul Iasi - moare in 9 sept. 1896, Bucuresti.
Dramaturg.
Fiul lui Vasile Millo si al Zamfirei (n. Prajescu). Nepotul poetului Matei Milu.
A studiat cu prof. particulari in casa, apoi la pensionul Cuenim (1833-l834) si la Acad. Mihaileana (1835-l836) din Iasi.
Intre 1840 si 1845 face studii dramatice de specialitate la Paris, luind lectii particulare, urmarind pe maestrii vremii (Lemaitre, Got, Bouffe, Ravel) si jucind, probabil, roluri episodice in trupe franceze. in 1846 isi incepe activitatea de organiaztor al teatrului romanesc, mai intii la Iasi (pina in 1852), apoi la Bucuresti.
Intre 1864 si 1866 e prof. la Conservator, iar in 1877 alcatuieste „Trupa artistilor asociati". A facut, incepind din 1851, numeroase tumee in provincie si la romanii din Transilvania si Bucovina. Repertoriul sau, in care comediile lui Alecsandri au stat mereu pe primul plan, si stilul de interpretare, comic realist, nu lipsii, totusi, de unele ingrosari, l-au facut sa fie foarte indragit de public.
A compus si o serie de traduce, localizari si piese orig., facind astfel fata acutei penurii de repertoriu din teatrul romanesc al epocii. A publicat si citeva voi., intre care: Un poet romantic (1850), Baba Hirca (1851), Masca pe obraz sau Hai sa ridem (1862), Apele de la Vacaresti (1872) s.a.
Ca autor dramatic, desi prolific, Matei Millo nu se distinge prin realizari deosebite. Cele mai multe dintre scrierile sale (Nicsorescu sau Lista fruntasilor, Prapastiele Bucurestilor, insurateii s.a.) sint localizari si adaptari dupa piese franceze contemporane, adesea de autori de a doua mina, confectionate pentru necesitatea spectacolelor si urmarind mai ales efectul comic de moment.
Se poate, totusi, observa in ele efortul de a le da oarecare substanta romaneasca si de a le conferi, din ' aceasta perspectiva, o valoare moralizatoare. Creatia originala nu are nici ea un relief deosebit: Serbarea ostaseasca e o piesa ocazionala in cinstea domnitorului Sturdza; Un poet romantic, Postelnicul Sandu Curca, Zavistia au o actiune dramatica firava sau aproape nula, primul pacatuind si prin lipsa de claritate a mesajului. Prea bine construita nu e nici feeria Baba Hirca, intiia opereta romaneasca (cu muzica de Al. Flechtenmacher). in ciuda faptului ca autorul strecoara in ea unele idei progresiste si valorifica o serie de elemente folclorice si etnografice.
Totul este subsumat insa efectului scenic imediat, accentul cazind pe pitorescul fragmentar si nu pe unitatea si coerenta intregului. Matei Millo a reluat si unele dintre personajele comediilor lui Alecsandri (Paraponisitul pus in slujba, Chirita la espozitia de la Viena, Cucoana Chirita la carantina), adaptindu-le evolutiei vremurilor si moravurilor si prelungindu-le astfel viata scenica. Scrierile dramatice din ultima parte a vietii (intre ele. Apele de la Vacaresti, 1872, considerata primul text romanesc pentru spectacol de revista, si Influenza, 1890, satira a moravurilor electorale) se inspira si ele din cea mai deplina actualitate, exprimind pozitia actorului cetatean, dar, literariceste vorbind, sint, totusi, neglijabile, caci textul e mereu gindit in functie exclusiva de spectacol si ramine subordonat efectelor exterioare.
OPERA:
Un poet romantic. Iasi, 1850 (alta ed. 1896);
Baba Htrca, Bucuresti, 1851;
Masca pe obraz sau Hai sa ridem, Bucuresti, 1862;
lluziuni si realitati, f. 1., f.a.;
Apele de la Vacaresti, Bucuresti, 1872;
Chirita la espozitia de la Viena, f. 1., f.a.. Primii nostri dramaturgi, antologie, studiu introductiv si note biobibliografice de FI. Tornea, Bucuresti, 1956. |
REFERINTE CRITICE:
I. Massoff, Matei Millo si timpul sau, 1939;
G. Calinescu, Istoria;
I. Massoff, Teatrul romanesc, MI, 196l-l966;
N. Barbu, M. Millo, 1966;
M. Vasiliu, Matei Millo, 1967;
IL.R.. II, 1967;
V. Bradateanu, Comedia in dramaturgia romaneasca, 1970;
V. Mindra, Incursiuni in istoria dramaturgiei romane, 1971;
idem. Clasicism si romantism in dramaturgia romana, 1973;
V. Bradateanu, Profiluri, I, 1973;
V. Mindra, Istoria literaturii dramatice romanesti, I, 1985.
|
