Marta Petreu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
| Referinte critice: "Poeziile ei au, de pe acum, o anumita nota personala, vizibila deindata in cerebralitatea laconica si in taietura exacta si fina a frazei, ca o incizie chirurgicala. Este un lirism rece si intelectual, cultivind apoftegma, definitia, reflectia scurta, ca o piele bine intinsa pe oasele ideii () Aduceti verbele promite () un poet foarte inzestrat, o speranta pentru literatura de miine." (Nicolae Manolescu, "Romania literara", nr. 16/1981) "Poezia ei se afla la intersectia a doua directii importante ale «noii poezii»: prin modul trufas si necrutator in care se priveste in oglinda si prin deschiderea catre marile categorii ale existentei, apartine seriei «orgoliosilor moralisti» (Petru Romosan, Ion Muresan, Mariana Marin, Ioan Morar); in timp ce seductia abstractiunilor si a concentrarii o inscrie in seria «con-ceptualizantilor» (Liviu Antonesei, Ion Stratan, Calin Vlasie). () Poezia ramine, in acest fel, o combinatie fina intre cerebralism si o anume senzualitate, intre ideatic si corporal - desfasurata in aceeasi nota de orgoliu egocentric, tradus in tonul ferm. eliptic, sententios" (Ion Bogdan Lefter, "Romania literara", nr. 17/1984) "Aduceti verbele e un debut din care tatonarea lipseste cu desavirsire: dens, omogen, comunicind o tensiune egala, tara monotonie totusi. Preferinta poetei merge catre definitia lirica. insa flacara care tine poemul treaz, cu antenele in alerta, este criza launtrica provocata de pierderea sublimitatii, a inocentei originare. intre creier si trup, intre reflectie si sentiment s-a interpus un oblon de var, de natura oximoronului. Artificialitatea trairii, visceralul derizoriu sint razbunate prin febrilitatea cerebrala. Mizantropia simturilor naste un fel de erotism spiritual. () Suspendata intre repulsie si elan, intre starea de lehamite si starea de gratie, criza se consuma in ritmul febril al contradictiei, care e un mod de a sugera completitudinea experientei. () Marta Petreu scrie o poezie inconfundabila, prin asumarea dureros-voluptuoasa a propriei identitati sfarimate. incercarea de conciliere a nostalgiei neputincioase cu luciditatea trufasa produce versuri admirabile din care razbate un senzualism al suferintei." (Radu G. Teposu, in voi. Istoria tragica & grotesca a intunecatului deceniu literar noua, Ed. Eminescu, 1993) "De mult ne-am deprins cu ideea ca lirica noastra feminina nu «iarta», ca nu e dispusa la nici un compromis si in primul rind la acelea care imping cu gingasie spre «caldutul» moral sau psihic, spre confortul abstragerii din real. Marta Petreu impinge acest refuz pina la forme care fac din poemele sale niste ecorseuri dramatice, deloc mulaje ci mai ales expuneri atroce in sala de disectii." (Comei Regman, in voi. Dinspre "Cercul Literar" spre "Optzecisti", Ed. Cartea Romaneasca, 1997) "venind pe o turnanta deschisa de catre universalismul de tip enciclopedic si rationalist al lui Adrian Marino, Marta Petreu a impus la noi, cu pretul unor scaparari publice iritate, distanta critica lucida, transanta in recuperarea generatiei majore interbelice (Cioran - Eliade - lonescu), opunind unui climat politic si cultural de apologie irationala, hipertrofianta, prezent nu numai la persoane, ci si la institutii foarte agreate de public, din tara, academismul erudit si avizat al receptiei restirutive obiective, practicat in Occident." (Stefan Borbely, "Observator cultural", nr. 23/2000) "Mai explicit decit oricare dintre cartile anterioare ale autoarei, Apocalipsa dupa Marta confirma faptul ca poezia Martei Petreu, de un dramatism niciodata cazut in incontrolabil, contine si propune o atenta arhitectonica a disperarii. Iar resursele de fascinatie ale lectorului rezida in a urmari pina cit de adinc pot opera, nedezmintite, luciditatea severa si inteligenta rece, in materia fierbinte a unor stari infernale. Si cum reuseste osatura logica a unui poem, fie si abia schitata, minimala, sa se constituie, la nivel macrotextual, pe intinderea unui intreg volum, precum in cel de fata, intr-o ingenioasa si eficienta formula pragmatica, apta sa se cristalizeze intr-o veritabila arhitectura." (Victoria Luta, "Observator cultural", nr. 3/2000) |
