Marin Iorda biografia
Marin Iorda opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
IORDA Marin (numele la nastere: Iordache), se naste la 8 sept. 1901, Bucuresti - moare in 23 iun. 1972, Bucuresti.
Prozator si dramaturg.
Fiul lui Constantin Iordache si al Comanei (n. ?).
Debut in Revista copiilor si a tinerimii cu ilustratii si proza (1919). impreuna cu N. Batzaria a infiintat, in 1924, revista Dimineata copiilor (director intre 1936 si 1938). Ilustrator, desenator al personajelor comice Haplea si Guguta, umorist, gazetar, mai tirziu scenograf si regizor, director al unorteatre pentru copii la Bucuresti, Brasov etc. Regizor la Teatrul Muncitoresc „Munca si voie buna" condus de V.I. Popa, al carui colaborator apropiat a fost; impreuna cu acesta a redactat Revista copiilor si a tinerimii.
Colaboreaza la Adevarul literar, Dimineata, Adevarul, Cuvintul liber, Rampa, Scena, Vremea etc. Consilier la Ministerul Artelor (1944-l945), director al Teatrului Muncitoresc (1946), al Teatrului National din Iasi (1947-l948), al Teatrului National din Craiova (1949); regizor la Teatrul National din Bucuresti (1944-l945), la Teatrul CFR Giulesti (1950-l957) si la Teatrul Tineretului (1957-l961). Marin Iorda este si autor al unuia dintre primele desene animate romanesti (avindu-l drept personaj pe Haplea), in 1927, si regizor de film in aceeasi perioada a inceputurilor cinematografiei romanesti. A scris literatura pentru copii (Mesterul Strica, 1937; Povestile unchiului meu, 1938; Guguta in vacanta, 1942), piese destinate teatrelor populare, proza interesata de social si orientata democratic (nuveleledin volum Funeralii nationale, 1936, si romanul Oameni in catuse de aur, 1945).
Nuvelele din volumul de debut al lui Marin Iorda , Funeralii nationale (1936), au un ton de apasata ironie. Contrastele sint subliniate, sint cautate situatii excesiv de dramatice: muncitorul, accidentat in clipa in care un elan de iubire l-a facut sa uite prezenta masinii, „si-a pierdut numai picioarele de la genunchi si miinile de la coate". Intr-o lume de saraci, betivi si bolnavi, haimanalele nobile si justitiare au o aura romantica. Ion Dulau, zis Marchizul, isi pierde viata intr-un gest marinimos fata de o fata tuberculoasa. Tipul proprietarului e tratat in genul tragicomic al lui Hagi-Tudose din nuvela lui Barbu Delavrancea, cu asemanatoare pasaje naturaliste: eroul isi incepe cariera otravind un ciine care se adapostise pe terenul sau; e chinuit, obsedat si in vis de imaginile risipei - de pilda robinetele deschise - resimtite fizic, exacerbat. Tematica sociala si politica se regaseste, la un nivel mai ambitios, in romanul Oameni in catuse de aur (1945).
Aici apar personaje reale, cu numele lor adevarate -C. Stere sau cu altele destul de transparente - avocatul Petru Droza, reporterul Drumea Brox. Intilniri simbolice intre personajele emblematice in antiteza - industriasul bogat, rece si cinic si tinarul taran autodidact, cu lecturi socialiste, menit sa devina conducatorul alor sai - au loc, simetric, la inceputul si in finalul romanului (final de altminteri optimist, caci raporturile s-au inversat: industriasul Daax Ausfiold e pus sub urmarire penala, iar tinarul Miron a ajuns deputat in Parlament). Scene din cele doua medii - lumea marii industrii, taranii -alterneaza. Modelele par sa fie marile romane ale lui Rebreanu: citeva scene de masa, structura generala a cartii sint in linia sa insa fara amploare epica. Piesele de teatru, de un comic neangajat, mizind pe inversari de situatii, deghizari sau quiproquo-url, jocuri de cuvinte, isi plaseaza actiunea in mediile consacrate de umoristii romani: beraria, regimentul, mahalaua. Personajele se numesc, fireste.
Mitica, nenea Guta, Gica frizerul etc. Omul de teatru se simte in abilitatea constructiei dramatice a pieselor(multe simple divertismente, lipsitede ambitii novatoare), in stapinirea dialogului si a tehnicilor specifice genului.
Din amplele indicatii de regie la Haplea la stapin (1937) se retine intentia de a constitui un tip literar de factura populara si cu o individualitate proprie. Haplea nu este un nerod de rind, afirma Marin Iorda, el intelege lucrurile pe dos tocmai din pricina unei istetimi care il duce prea departe; vesel si potolit, uneori uluitor de simplu, el are in primul rind un suflet bun si cinstit, increzator in oameni si in vorbele lor. Marin Iorda era cunoscut in epoca mai ales prin literatura sa pentru copii: Mesterul Strica (1937), Povestile unchiului meu (1938), Gugu[a in vacanta (1942) etc.
OPERA:
Funeralii nationale, nuvele, Bucuresti, 1936 (ed. n. Noapte de cloroform, 1969);
Mesterul Strica, Bucuresti, 1937;
Haplea la stapin. Bucuresti, 1937;
Povestile unchiului meu, Bucuresti, 1938;
Camaradul Sfirla, Bucuresti, 1940;
Guguta in vacanta, Bucuresti, 1942;
Ucenicul, Bucuresti, 1942;
Oameni in catuse de aur, roman. Bucuresti, 1945;
Masti de carton. Bucuresti, f.a.;
De la Cal la Cal Vapor, Bucuresti, 1946;
Mesterul Strica si alte povestiri, Bucuresti, 1973 (ed. II, 1987). |
REFERINTE CRITICE:
A., in Viata Romaneasca, nr. l,nr. 4,1938;
***, tn Adevarul literar si artistic, nr. 903, 1938.
|
