Marian Odangiu biografia
Marian Odangiu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
ODANGIU Marian, se naste la 16 mai 1954, Turda, judetul Cluj.
Critic literar, eseist, poet, dramaturg.
Fiul lui Emil Gheorghe Odangiu, ofiter de cariera, si al Lucretiei (n. ?).
Scoala primara la Cluj, apoi la Timisoara, unde urmeaza Liceul „Eftimie Murgu" si Liceul „Constantin Diaconovici Loga". Conduce revista pentru elevi insemnari literare si este regizor tehnic la Teatrul National „Matei Millo".
Aici monteaza prima piesa proprie, Moliire dupa Moliire (1971). in 1974, ii apar primele versuri in volum Virste de lumina - Antologie de creatie literara a elevilor timisoreni.
Este student al Facultatii de Filologie a Univ. din Timisoara (sectia romana-latina). in perioada studiilor universitare (197l-l977), colaboreaza la revista Forumul studentesc si Orizont (unde, in febr. 1977, publica prima cronica literara) si conduce cenaclul „Hiperion" al Univ. din Timisoara. Este prof. de limba romana si latina la Timisoara (1977-l983), apoi referent literar la Uniunea Scriitorilor.
Colaboreaza cu art,, cronici literare si recenzii la Romania literara. Luceafarul, Convorbiri literare. Cronica, Tribuna, Familia, Tomis, SLAST etc. Scrie versuri pentru grupurile timisorene de rock Pro Musica si Gramofon (trei discuri LP) si libretul primei opere rock din Romania, Introducere intr-un concert baroc, reprezentata o singura data (1981) pe scena Teatrului National din Timisoara, apoi suspendata de cenzura.
Publica eseul Romanul politic (1984). La Pancevo (Iugoslavia), ii apare o monografie despre Slavco Almajan, Alternativa labirintului (1989). Premiul pentru critica literara al revista Orizont pe . Premiul CC. al U.T.C. pentru critica literara pe 1984.
Prezenta impetuoasa, greu ignorabila, in spatiul literaturii contemporane, Marian Odangiu este autorul unei carti de referinta: Romanul politic (1984). Eseul sau, chiar supus unor remanieri cerute de cenzura vremii, este interesant atit prin efortul teoretic pe care il indeplineste, cit si prin valoarea sa de „dictionar" al romanului romanesc. Preocupat de „modul in care romanul politic - definit prin tentativa sa de a oferi modele ideale de raportare a individului la lume - afirma solutii existentiale, implicindu-si cititorul intr-un act de lectura a Istoriei", Marian Odangiu ocoleste politizarea excesiva a propriului demers printr-o pirueta critica sutenabila in intregime: orice roman este si politic, desi este condamnabila optiunea anume pentru politic in defavoarea esteticului. Encomiastic sau documentar, mai mult ori mai putin dependent de ideologie, romanul politic tradeaza insa literatura. Cartea este alcatuita din patru sectiuni. Cea dintii situeaza Romanul politic Intre discurs si document romanesc. Con-statind, pe de-o parte, proliferarea literaturii „de informatie", atit din perspectiva creatorului, cit si din aceea a cititorului, a orizontului sau de asteptare, si, pe de alta parte, integrarea documentului autentic in demersul romanesc, aceasta din urma devenind mai degraba ..reconstituire" decit „evocare", Marian Odangiu observa cu argumente valabile si la indemina, de altfel, ca „romanul din ultimele decenii tinde sa surprinda nu realitatea obiectiva, abstracta, nici individul, izolat, nici macar relatia dintre acesta si realitate, ci felul in care aceasta relatie se rasfringe asupra insului, modelind-i personalitatea". Prioritatea acordata omenescului, nu evenimentului, raporteaza romanul politic la contextul uman dominat de politic, in efortul de „reconstituire" pomenit mai sus, dar si la destine fictionale ce confera valabilitate estetica radiografiei operate. Antipitoresc si polemic, romanul politic are „simtul acut al prezentului si presentimentul viitorului" (Ion Simut), fiind, adica, deopotriva retrospectiv (prezentul si trecutul confundindu-se) si prospectiv. Cea de a doua sectiune.
Romanul istoric si „preistoria actualitatii", avanseaza citeva nuante teoretice - romanul e intotdeauna si istoric, devenind in ultima vreme si roman al actualitatii - extragind argumente si probe din cartile unor Eugen Barbu, Paul Angnel, Dan Mutascu, Vasile Baran, Mihail Diaconescu, Radu Ciobanu etc. in sectiunea Realitate politica si fictiune romanesca suit reunite fise lucrate neezitant despre Marin Preda, Alexandru Ivasiuc, D.R. Popescu, George Balaita, Constantin Toiu, Augustin Buzura, Ion Lancranjan, Dumitru Popescu, Dinu Saram, Petre Salcudeanu, Laurentiu Fulga, Platon Pardau etc. Capitol consistent, in care criticul literar isi alatura istoricul, amindoi lasind loc interventiilor exacte si pertinente ale teoreticianului. Panorama astfel rezultata cocheteaza cu conditia de „dictionar" de proza romaneasca. Ultima sectiune, Nostalgiile romanului contemporan, enumera procedee-reper de identificare a romanului politic, oferind un succint „indreptar de lectura" privind: relativizarea adevarului prin multiplicarea viziunilor; obsesia dublului, recursul la cuplul antinomic prin care se investigheaza adevarul; desfasurarea actiunii in prezent si recuperarea trecutului prin rememorare; obsesia marturiei, a martorului, care presupune un anchetator. Jurnalul", „Cartea", „Cronica", tot atitea replici la obsesia „marturiei"; sentimentul ratarii si criza de constiinta; obsesia reperului pierdut; nostalgia monumentalitatii. Se citeste printre rinduri nu doar declansarea unei crize a lecturii, ci si a unei „crize a istoriei". Aceeasi expresie proprie si nuantata in cartea despre Slavco Almajan, Alternativa labirintului (1989).
OPERA:
Romanul politic, Timisoara, 1984;
Alternativa labirintului, Pancevo-Iugoslavia, 1989. |
REFERINTE CRITICE:
C. Livescu, in Ateneu, nr. 11, 1984;
M. Mihaies, in Orizont, nr. 42, 1984;
Al. Pini, in Flacara, nr. 50, 1984;
Gh. Glodeanu, in Familia, nr. 5, 1985;
A.I. Brumam, in Astra, nr. 5, 1985;
G. Pruteanu, in Convorbiri literare, nr. 5, 1985;
T. Cristea, in SLAST, nr. 24, 1986;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 23, 1986.
|
