Maria Mailat biografia
Maria Mailat opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MAILAT Maria, se naste la 17 apr. 1953, Tirgu Mures.
Poeta si prozatoare.
Fiica lui Dumitru Mailat si a Elisabetei (n. ?).
Clasele elementare si Liceul din Tirgu Mures (1960-l972).
Licentiata a Univ. din Iasi, sectia sociologie-psihologie (1972-l976); studii de sociologie comparata si de antropologie sociala la Paris, dupa stabilirea in Franta (1986).
Debuteaza cu poezii in Vatra (1972).
Debut editorial in caseta Unsprezece poeti (1981), cu ciclul de versuri Stop-cadru. Autoarea volum de schite si povestiri Intrare libera (1985) si a romanului S'il est defendu de pleurer (1988).
Placheta de debut, Stop-cadru (caseta Unsprezece poeti, 1981). ar putea fi citita ca un prolog al prozelor din Intrare libera (1985). Eul liric isi identifica repetat deschiderea, multiplicarea, disponibilitatea epica, in fond, a trairii/ imitarii unor destine apartinind „altora". Desi rostita ca o damnare („cel pedepsit mereu sa se imparta"; „cel pedepsit sa se-mparta-n mii de fiinte/ prinse sub un singur chip") sau ca o limitare („eu insami doar o/ intimplare ratacind/ printre oglinzi"), capacitatea multiplicarii infinite a vocilor si perspectivelor („a slefui tacerea intr-un caiet cu o suta de foi") tine de conditia proteica.
Maria Mailat este o excelenta prozatoare. Schitele si povestirile din Intrare libera o aseaza alaturi de cei mai expresivi prozatori contemporani. Are stiinta de a inregistra fluxul marunt al vietii cu o privire atintita in stare sa conduca spre exemplar „rumoarea mica" a existentei diurne, ca la Gabriela Adamesteanu; ii este la indemina si „epica mastilor", exersata de un Sorin Titel in povestirile sale prevestitoare (M. numeste deja asteptarea si cautarea in versurile sale de debut, obsedate de cum, de forma, mod, asemanare, ca atitudini productive in regim existential); este prezenta apoi fascinatia detaliului, acea „privire erotica" asupra obiectelor ce intersecteaza existenta. Totodata, Maria Mailat face demonstratii de virtuozitate, creatia si analiza, in acceptie ibraileana, fiind utilizate intr-o maniera nu numai omogenizanta, ci si ambigua, ambele tinute in umbra de discursul propriu-zis, gata sa alunece in parabola. Avertismentul autoarei are rostul de a pune semnul egal intre realitate si fictiune: „Personajele si aceste intimplari exista aici, undeva, niciunde, oriunde, acum, de-a pururi, niciodata, oricind". Ultima dintre cele trei sectiuni ale cartii (Lectia deschisa, Suspendarea pedepsei, Respiratii artificiale) raspunde in ecou motto-ului, tinind si locul unei profesiuni de credinta: „Dupa un chin indelungat, simtind mereu ca orice gindeste sau face este talmacit sau rastalmacit (de propria lui privire?!) avu mica revelatie (altii n-apuca nici atit): tot ce i se intimpla este o fictiune, o aglomerare aleatorie de secvente imaginate. Imaginare. Orice coincidenta cu propria lui persoana este pur intimplatoare, accidentala.
Atunci, sub un impuls straniu, impins, parca, de la spate, isi compuse o prefata si incepu sa traiasca normal, ca si celelalte personaje ale vietii de fiecare zi". Cinica, expresiva, ironica, prozatoarea isi conduce cititorul prin „padurea narativa" presarindu-i drumul cu repere derutante. Toate prozele sale au abis. Stilul balzacian sau calinescian, pretinzind realism al obiectivului fixat pe un detaliu, este adoptat cu o atintire anume care-l arunca in grotesc, in caricatura suprarealista. Comportamente, limbaje, stari sint disecate minutios, li se extrage in raspar, cu umor galben, „morala". Absurdul cotidian capata sens daca i se alipeste interpretarea, ea insasi invadata, postmodernist, de „proteste" si „pro-texte".
Exceptionale Peripetia (o tragicomedie despre imposibilitatea de a evada din propriul destin - „Uritul" si „Frumosul" traiesc o epopee grotesca a fugii „dincolo", purtati de colo-colo, fara stirea lor, intr-un marfar care face manevre intr-o gara), Camere de inchiriat, Vizita (un soi de „munte magic" pe dos, spitalul mizer punind sub acelasi reflector fiinte amenintate de boala, dar mai ales de propriul destin rabufnind in limbaj, gesturi, atitudini). Stiinta impregnarii cu registre, tonuri, nuante ale Celuilalt concureaza instantaneitatea picturala. Proza Mariei Maria Mailat preschimba „ego-asertiunile", cum singura le numeste, in texte exemplare, tensionate: „Limba vie este, mai ales cind devine scriitura, scriptura".
OPERA:
Stop-cadru. caseta Unsprezece poeti. Iasi, 1981;
Intrare libera, schite si povestiri. Bucuresti, 1985;
S'il est dafendu de pleurer. Paris, 1988.
|
REFERINTE CRITICE:
C. Livescu, in Cronica, nr. 20,1982;
St. Borbely, in Familia, nr. 5,1986;
G. Eliade, in Vatra, nr. 2, 1986;
I. Holban, in Cronica, nr. 30,1986;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 37,1986;
Silvia Udrea, in Tribuna, nr. 26,1986.
|
