Marcel Muresanu biografia
Marcel Muresanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MURESEANU Marcel, se naste la 28 nov. 1938, Cluj.
Poet si prozator.
Fiul lui Gheorghe Mureseanu, invatator si preot, si al Mariei (n. Bradea), invatatoare. Studii liceale in Cluj.
Licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Cluj (1960).
Este o vreme prof. si director de liceu la Prundu Birgaului; director artistic adjunct al Teatrului National „Vasile Alecsandri" din Iasi (1985-l989).
Debuteaza editorial cu volum Pe adresa copilariei (1969), urmat de Versuri de vacanta (1973), Cel din urma (1974), Scrisori catre prieteni (1978), Amurgul furtunilor (1983), Matineu (1985), Viziune cu porumbei calatori (1988).
Asezarea temeinica in spatiul bucovinean nu a ramas fara urmari la nivelul de adincime al sensibilitatii, nici in modul de constituire a limbajului poetic.
Exista in lirica lui Marcel Muresanu un sentiment al exilului interior, dar redresat, compensat prin descoperirea unei ambiante literare si a unui stil poetic adecvat, se pare, unor predispozitii native. Vocea sa incepe, astfel, sa prinda consistenta pe masura ce asimileaza in profunzime fantezismul grav si ironic al unor poeti ca Ovidiu Genaru. Minai Ursachi.
Este vorba, desigur, despre niste influente catalitice, care ii orienteaza poezia spre o reprezentare preponderent demistifica-toare a existentei si spre un discurs subtil orchestrat prin diferite tipuri de disonante, cu implicatii ale unui umor lucid si livresc. Dar o asemenea orientare devine evidenta abia in volumul Matineu (1985). Pina atunci, autorul ramine un caligraf discret de sentimentalitati predominant bucolice, uneori poetizind delicat, fara expresivitati memorabile, alteori recurgind la notatia prozaica a evenimentelor cotidiene.
E de remarcat ca Marcel Muresanu evita limbajele dominante ale generatiei sale, elogiind inca din placheta de debut „poezia faptului banal", avind deja simtul artistic al derizoriului si nostimadei:
„Sub pat, in lazile de lemn si-n paie
se coceau puii la caldura,
O strachina cit pumnul
era plina ochi cu apa,
closca batea cu clontul in ea
la fiecare sfert de datina
Veneau, una si alta, vecinile sterpe,
si duceau mina la gura
chicotind pe-nfundate
despre femeia fara barbat.
Eu alegeam fasolea intr-un ciur stricat". |
Reveriile ruraliste refuza atit idilizarea, cit si sentimentul traditionalist al instrainarii. Poetul evoca doar, sentimental ori amuzant, o rusticitate, fie domestica, fie impregnata de reminiscente ale legendarului, efectul constind cu precadere in candoarea simulata a perspectivei. Foarte activa este memoria senzitiva, a concretului si, mai ales, a unei atmosfere de vechime patinata. Modificarile stilistice evidente in volumul Matineu sint identificate corect de catre Laurentiu Ulici: „ironism colorat, cu baroce sonoritati dimoviene, cu jocuri lexicale si gramaticale, cu amuzante surprize semantice". Criticul vede in aceasta schimbare un efort de adaptare la promotia '80, ceea ce e mai putin probabil. Daca o asemenea maniera parodica este intr-adevar noua in poezia autorului
(„Mi-e dor de-un purice de casa,
de saltul lui super mortal
de pe camasa de matase
pe vaza verde de cristal
De diminetile acelea
cind noi dadeam cu toti alarma,
cind ne frigea sub haine pielea
si ne-ncarcam cu gloante arma
Ce vinatoare, ce ocoluri,
ce pinda lunga si turbata!
O, unde sint, in care toluri
superbii purici de-alta data?") |
, „motivul implicarii in cotidian" apare, cum am aratat, inca din volumul de debut. De altfel, nici placerea ludica nu-i intru totul inedita si nici de imprumut. Ceea ce cistiga aici, cu adevarat, autorul este dezinvoltura: o rabufnire „formala", insa urmata de transformari substantiale. in Viziune cu porumbei calatori (1988), Marcel Muresanu se prefigureaza drept poetul unei hipersensibilitati nu numai de o vibratie lirica profunda, ci si capabila de ingeniozitatea inscenarilor, a disimularilor. Are loc o multiplicare „schizoida" a eului, mastile perindindu-se in diversitate, intuitia de adincime fiind aceea a nuntii unor contrarii: monstruos-delicat, grav-derizoriu, criptic-relevat, si la nivelul discursului, oral-retoric, prozaic-metaforic. Spaimele existentiale, viscerale si metafizice, sint transcrise cu un aer de bizara si jucausa nonsalanta:
„O fiara mi-a intrat in inima
e bine, e cald, e intuneric, bea singe
pompele duc, mai duc inca
pentru hrana ei zilnica.
Aproape ne intelegem, aproape oftam impreuna
iesi, i-am zis, pina nu te faci mare,
pina nu crapi de grasa ce esti,
iesi, fiara, pe faleza la soare,
cu semnele tale, altfel te uritesti,
ti se ingroasa picioarele,
glasul, iti cresc mustati ca mamei tale,
celei inecate-n clepsidra.
Dar ea sta acolo, tinara,
supusa, desfrinata si surda". |
In spatiul poemelor sint evocate fapte diverse, reminiscente livresti, elemente ale naturii, banalitati de tot soiul: ele devin insa, in cele din urma, niste semne insidioase, alarmante, eruptii ale irationalului, printr-o coregrafie plina de surprize a discursului, cu piruete imprevizibile si rupturi socante ale spatiului sau ale temporalitatii. Universul acesta poetic, caleidoscopic si difuz, este in principal fundamentat pe paradox si pe sentimentul unei existente dereglate. Dar poetul are tactul de a nu fi nici patetic in sarcasm, nici trivial in grotesc. El produce mai curind aparenta unui umor straniu.
OPERA:
Pe adresa copilariei, versuri. Bucuresti, 1969;
Versuri de vacanta, Cluj-Napoca, 1973;
Cel din urma, versuri, Cluj-Napoca, 1974;
Scrisori catre prieteni, versuri, Cluj-Napoca, 1978;
Amurgul furtunilor, versuri, Cluj-Napoca, 1983;
Matineu, versuri. Bucuresti, 1985;
Viziune cu porumbei calatori, versuri. Iasi, 1988.
|
REFERINTE CRITICE:
C. Cublesan, in Contemporanul, nr. 12, 1985;
Al. Cistelecan, in Orizont, nr. 32, 1985;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 38,1985;
A.D. Rachieru, in Orizont, nr. 15,1988;
Z. Sangeorzan, in Luceafarul, nr. 1, 1989;
Mircea Popa, in Tribuna, nr. 10, 1989.
|
