Mara Nicoara biografia
Mara Nicoara opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NICOARA Mara, se naste la 3 dec. 1948, Cozma, judetul Mures.
Poeta. Liceul la Tirgu Mures.
Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti.
A publicat voi.: Cuvintele , frumoase flori (1972), Biciul albastru (1974), ingerul alb (1976), Mai mult pasare decit inger (1978), Obiectele verii (1980), Boala crinilor (1980), Existenta poetului (1982) si Vara pierduta (1989).
Poeta a cotidianului, chiar a indeletnicirilor domestice, domenii carora li se aplica, in tratare, un exaltat (dar relativ) cod expresionist. intr-adevar, universul marunt, casa, strada, familia sint, adesea, numai derizoriul pretext al unor dezvoltari lirice nu lipsite de amploare si vivacitate. Mediul social, ca si cel natural, relatiile interumane si raportul ins-peisaj sint - toate - o functie a afectului.
Aceasta afectivitate energica, pe alocuri chiar teribilista, este mai mult decit o simpla dispozitie, un elan neconceptualizat: ea apartine progamului liric formulat in citeva rinduri, cu hotarire si dezinvoltura. Reflexivitatea, elaborarea sint repudiate, in favoarea reactiei spontane, a transcrierii directe, poezia parind a fi inteleasa ca un mod aparte de a trai (mai putin ca limbaj ce selecteaza si organizeaza realul). in centrul intregii dezbateri se afla, fireste, sufletul feminin, sensibilitatea feminina (ale unei femei ce traieste intens si-si observa cu luciditate si rece bunavointa trairile), sensibilitate inclinata sa inregistreze mai degraba dispersia decit unitatea substantiala (si semnificativa) a senzatiilor.
De aici, voluptatea concretului, a contactului nemijlocit cu lucrurile, urmarirea atenta (permanent alertata) a scurgerii zilelor, a uzurii fizice si morale. Cele citeva motive recurente (pasarea galbena, trandafirul, zapada) deriva din teme precum timpul, dragostea, existenta diurna. Ele tind, totodata, catre un statut indecis alegoric, catre statutul de metafore bazale, creatoare de esafodaje estetice. Poezia ramine, insa, in general confesiva, desfasurata succesiv si in suprafata, cumulind si nu aprofundind. Se impun, totusi, dincolo de gesticulatia agitata a textelor, cel putin doua elemente de profunzime. Mai intii. ipostazierea unui arhetip feminin, a unei strabune, a ideii de femeie (nu numai genitrix).
Apoi, supradimensionarea desenului, cu tel nu doar decorativ, ci in intentia de a accentua miezul semantic al obiectului (nota ce atrage atentia autoarei). Pe de alta parte, interventia timpului in mecanismele atit de cunoscute si - totusi - atit de misterioase ale ambiantei, precum si neintrerupta confruntare a eului cu peisajul stirnesc, ele insele, acest simt al grandiosului, tradus - in expresia lirica - prin numeroase (uneori memorabile) hiperbole.
OPERA:
Cuvintele, frumoase fiori, Bucuresti, 1972;
Biciul albastru. Cluj, 1974;
Inorogul alb, Bucuresti, 1976;
Mai mult pasare decit inger, Bucuresti, 1978;
Obiectele verii, Bucuresti, 1980;
Boala crinilor, Bucuresti, 1980;
Existenta poetului, versuri, Bucuresti, 1982;
Vara pierduta, versuri. Bucuresti, 1989. |
REFERINTE CRITICE:
Al. Piru, Poezia romaneasca contemporana 1950-l970, II, 1975;
M. lorgulescu. Scriitori;
Literatura romana contemporana, I, Poezia, 1980;
Sultana Craia, in Luceafarul, nr. 5, 1981;
I. B. Lefter, ibidem;
N. Georgescu, ibidem, nr. 51, 1982;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 50, 1984;
F. Neagu, A doua carte cu poeti, 1985;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986;
P. Poanta, in Steaua, nr. . 1988.
|
