Magdalena Popescu biografia
Magdalena Popescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
POPESCU Magdalena, se naste la 1 mart. 1943, Bucuresti.
Critic literar.
Fiica preotului Octavian Popescu si a Silviei (n. Baicu). Liceul „Gheorghe Lazar"' din Bucuresti, intre anii 1956 si 1960 (bacalaureatul in 1960). Urmeaza cursurile Facultatii de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti, intre anii 1960 si 1965 (licenta in 1965).
Redactor la Radiodifuziunea Romana (1965-l966); asistenta la Catedra de Lb. Straine a Institutului de Petrol-Gaze, Bucuresti (1966-l968); redactor la Gazeta literara si Romania literara (1968-l970), unde scrie adesea cronica literara; din 1970, redactor la Editura „Cartea Romaneasca".
Debut in Gazeta literara (1964) cu critica, iar in volum cu Slavici (1977).
Colaboreaza la Gazeta literara, Contemporanul, Romania literara, Luceafarul, Astra s.a. Premiul de debut al U-niunii Scriitorilor pe 1977.
Volumul Slavici (1977), fara indoiala cea mai importanta contributie moderna (si nu numai) din bibliografia critica a operei si vietii scriitorului ardelean, are de ce sa surprinda: mai intii, din ratiuni de gen si metoda: unde ar putea fi inclus, la critica literara sau la istorie literara? Opera lui Slavici este analizata prin permanenta raportare la ceea ce s-a scris pina la el. Apoi, este vorba despre o monografie, despre un eseu, despre un studiu? Daca tinem seama de imaginea completa si nuantata asupra lui Slavici, cartea pare o monografie. Dar autoarea nu se opreste, printr-un act axiologic transant, decit asupra marii productii literare din opera scriitorului. La fel, reconstituirea biografiei refuza factologia pentru a accede la o viziune integratoare, de mare patrundere interpretativa.
Ar fi greu sa se sustina insa si caracterul eseistic al lucrarii (entuziasmat, pe buna dreptate, de calitatea demersului critic, N. Ciobanu o face).
De natura eseului tine doar aparenta de lejeritate a interpretarii, stilul penetrant si clar, rezultat fara indoiala al unor eforturi suplimentare de „imblinzire" a conceptelor, de altfel riguros folosite. Dar si in ceea ce priveste metoda, decis moderna, subsumarea ei foarte precisa structuralismului, tematismului, psihocriticii este imposibila, desi exista suficiente argumente care sa ne conduca spre fiecare dintre acestea. Neaservindu-se insa nici uneia, Magdalena Popescu nu-l aserveste astfel nici pe Slavici unei scheme limitate si limitative; de aici provine si „noutatea radicala a viziunii critice" (N. Manolescu). in ce consta noutatea sa radicala? Pentru prima data, referitor la primul nostru mare scriitor realist, se are in vedere literaturitatea prozei sale. Pornind de la o lectura atenta, declansata de „placerea textului" si hotarita sa n-o piarda prin interpretare, ea insasi modalitate de intretinere a placerii, se cauta sursele prospetimii operei, deci virtualitatile care o fac contemporana cititorului de azi. in paralel, sint stabilite marile transgresari, de tehnica narativa, de percepere a realului, de stil, pe care Slavici le aduce in mod abrupt in literatura noastra. in toate aceste directii demersul va fi continuat, desi inaparent, de toti urmasii sai importanti in sfera realismului, Slavici nefiind, decit la o cercetare superficiala si printr-una doar din fetele prozei sale, un precursor al samanatorismului.
Puternicul „efect de real" provine, printre altele, dupa cum observa Magdalena Popescu, din acuitatea exceptionala a perceperii relatiilor interumane, calitate pe care n-o avusese nici un alt scriitor inaintea lui: se deschide astfel un intreg teritoriu uman necunoscut pina la el. Slavici aseaza, asadar, proza noastra pe traiectoria pe care azi inca o strabatem, iar lucrarea Magdalenei Magdalena Popescu are menirea sa ne faca limpede acest adevar ignorat.
OPERA:
Slavici, Bucuresti, 1977. |
REFERINTE CRITICE: N. Manolescu, in Romania literara, nr. 45, 1977; N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 54-55, 1977; Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 4, 1978.
|
