Lucian Dumitrescu biografia
Lucian Dumitrescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DUMITRESCU Lucian, se naste la 2 apr. 1923, Bucuresti.
Poet si prozator.
Fiul lui Mihai Dumitres-cu, capitan, si al Anei (n. Trandafirescu).
Scoala primara la Bucuresti (absolvita in 1933); Liceul Militar „Mihai Viteazul" din Tirgu Mures, continuat la Timisoara (absolvit in 1941); Facultatea de Farmacie a Institutului Medico-Militardin Bucuresti (absolvita in 1946). Debut cu poezie in insemnari iesene (1938), dupa citeva incercari de versificatie in Universul copiilor (1933); debut editorial cu volum de versuri Pindar de stele (1939).
Colaboreaza la Luceafarul, Romania literara. Viata militara. Pentru apararea patriei etc. Scriitor prolific, pendulind intre versul declarativ (Prefata viitorului, 1956), proza inspirata din evenimentele celui de-al doilea razboi mondial (A treia casa, 1963; Sageata, 1965) si romanul de evocare istorica (Valea singelui, 1977).
Ca poet, Lucian Dumitrescu incepe cu o lirica de factura simbolista, evocind „marile polare", un „amurg de toamna-ntirziata", gradini ce pling, singuratatea, reveria, amintirea, motive integrate intr-o viziune marturisit religioasa, ca o aspiratie spre „lumina", o eliberare de „frigul noptii" etc. Volumul Pindar de stele (1939) marcheaza evolutia spre o poezie gnomica (Scrib), trecind prin motive tipice gindirismului, vizibile mai cu seama in sectiunea intitulata Pastorul cerbilor de aur, cu fervoarea unei descoperiri a „manastirii dinlauntru". Tonul patetic caracterizeaza si culegerea urmatoare, Fratii mei, oamenii (1941), pentru a fi convertit ulterior in cliseele liricii anilor '50, in Prefata viitorului (1956) si in Scrisorile soldatilor (1962).
In schimb, proza lui Lucian Dumitrescu evita grandilocventa si falsul patetism: notati a e acida, sobra, preferinta merge spre fragmentul autentic de viata, chiar cind acesta surprinde eroismul soldatilor romani de pe frontul antifascist. Juxtapuse, povestirile din A treia casa (1963), Dincolo de arme (1964), Sageata (1965), Pretul diminetii (1967) alcatuiesc o cronica vie a razboiului, cu senzationalul inerent, dar si cu traumele sale prelungite „dincolo de arme", in viata civila. Volumul urmator, Saptaminile mute (1975), cuprinde, in parte antologate, piesele cele mai rezistente ale acestei suite, dintre care se retin citeva texte remarcabile: Amurg, Unde nu o-presc trenurile si Ceva cald.
In schimb,
romanul Valea singelui (1977), inspirat din razboiul pentru independenta, e mai degraba o balada, al carei personaj e pictorul Nicolae Grigorescu, surprins in atmosfera frontului. Modalitatea narati va e cea dialogica, simplu artificiu pentru a crea impresia de epic a unui text prin excelenta liric. Cu volumul Sub streasina lunii (1979), Lucian Dumitrescu se reintoarce la poezie, de asta data una elegiaca, asociindu-si elementul livresc: Calarind spre Toboso, Paris etc. Versul fluid elibereaza nota grava intr-o marturisire timbrata de apropierea senectutii:
„Am fost o fraza fara
Semne de punctuatie,
Asternuta in graba
Cum s-a nimerit pe nisip,
In scurtul ragaz dintre doua
(Mai putin scurte!) razboaie -
O fraza (e drept!) care-ncepe
Cu litera mica,
Dar sunind cam asa: nu se poate
pune perna sub cap
un gorgan de grenade" (Rezumat). |
OPERA:
Pindarde stele, versuri, Bucuresti, 1939;
Fratii mei, oamenii, versuri. Bucuresti, 1941;
Prefata viitorului, versuri, Bucuresti, 1956;
Scrisorile soldatilor, versuri, Bucuresti, 1962;
A treia casa, povestiri. Bucuresti, 1963;
Dincolo de arme, povestiri. Bucuresti, 1964;
Sageata, povestiri. Bucuresti. 1965;
Pretul diminetii, povestiri. Bucuresti, 1967;
Saptaminile mute, povestiri, Bucuresti, 1975;
Valea singelui, roman. Bucuresti, 1977;
Sub streasina lunii, versuri, Bucuresti, 1979;
Luminatele umbre, versuri, Bucuresti, 1983. |
REFERINTE CRITICE:
S. Titel, in Romania literara, nr. 34, 1975;
Gh. Pitut, in Luceafarul, nr. 50, 1979;
V. Mazilescu, in Romania literara, nr. 3, 1980;
R. Boureanu, ibidem, nr. 1, 1984.
|
