Luca Pitu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
| Referinte critice: "Peste tot, e pusa in valoare o mare inventivitate stilistica () De la parafraza culturala la jocul de cuvinte, uneori aproape joyccan (), intilnim o gama larga de procedee, pe care cel mai bine - adica mai fantezist - le-ar putea analiza cine altul decit autorul insusi. () producind mereu surprize (), textele sale tind catre o monotonie a spectaculosului si risca sa cada -culmea! - in plictiseala. Nu cred ca e nevoie sa explic paradoxul. in al doilea rind, destructuranta fiind, bascalioasa pina in pinzele albe, atitudinea de principiu a lui Luca Pitu nu poate duce mai departe de placerea «elitista» a lecturii, solicitind si din partea cititorului asumarea unei doze de snobism intelectual." (Ion Bogdan Lefter, "Contrapunct", nr. 2/1992) "in fond, Luca Pitu isi asuma sensul cel mai dificil al libertatii, care este libertatea de rostire. Se simte in textele sale, dincolo de spectacolul de oralitate si truculenta verbala, chinul si suferinta pentru cuvint. Pentru cuvintul cel mai potrivit in contextul inefabil locutionar reconstituit de autor. Juisarea textualista nu e lipsita nici de savoare nici de autenticitate, in ciuda unei elaborari savante a fiecarei fraze. Eseurile acestea din volum, chiar cind par mai mult vorbite decit scrise, sint scriitura in sensul propriu al termenului: scriitura grea de echivocuri si subintelesuri, discurs subversiv prin excelenta." (Cornel Moraru, "Vatra", nr. 5/1992) "Dar nu e vorba, aici, de un scriitor. in Luca Pitu se manifesta intreita figura a eticianului, esteticianului si filosofului. E greu de spus care dintre ei predomina. Probabil ca toti trei, autorul nefiind in nici un caz adeptul separatiei genurilor. Dimpotriva, postmodernul concept de impurele ii vine ca o manusa: o mina parodica in care se afla sublimul Excalibur al acelor rare si delicate spirite pe care le descoperi cu ineinlata uimire." (Mircea Mihaies, "Orizont", 31 ian. 1992) "Cu Barbey d'Aurevilly, Lampedusa, Jarry, Huysmans, Ion Barbu, Mateiu Caragiale, Serban Foarta si Luca Pitu, cititorului i se intimpla, dupa lectura, prin contagiune, datorita maximei voluptati a receptarii, sa inceapa a vorbi ori a scrie ca ei. Pare ca ar cadea in scriitura lor. Dar baga de seama, imediat dupa stergerea urmelor acestora in el, ca ramine cu propria-i scriitura, de om liber" (Aurel Pantea, "Vatra", nr. 5/1992) "Aparitia scriitorului sub diverse masti discursive este o alta ipostaza a limbajului in spectacol. Acesta nu este o specie asemanatoare teatrului popular, nu se converteste in vesela relativitate, ci este incarnarea unui ludic superior. Regizorul-scriitor se dedubleaza in «personaje» prin ale caror voci polemice sint pronuntate judecati literare, opinii critice caustice asupra literaturii contemporane, consideratii teoretice sau autoreflexive, in forme care travestesc eruditia continuta in fiecare fragment de text. Dimensiunea hermeneutica sugereaza / adauga sensul secund, reconditionat, printr-o miscare ulterioara deconstruirii cliseului de gindire sau lingvistic." (Emilia David, "Observator cultural", nr. 10/2000) "Cartea lui Luca Pitu, Ultima noapte de dragoste si intiia noapte de filozofie () ne demonstreaza, o data in plus, ca hermeneutica de inalta clasa poate coexista cu apetenta pentru ludic, cu verva pamfletara si, de ce nu, cu vocatia, un pic perversa, a «paradoxificarii» neostoite. () totul pare gindit si construit astfel incit sa ne demonstreze ca, in fond, cultura, ca si politica, departe de a merita sa fie tabuizate, pot constitui, in egala masura, prilej de amuzament si subiect de reflectie. O comedie uriasa, o farsa generalizata este pusa in scena de acest regizor imprevizibil - un soi de maestru prestidigitator ale carui capricii textuale sint adeseori ridicate la rangul de reguli ale jocului. Decorurile si personajele se schimba rapid, trecerea de la subtilitatile her-meneutice si demonstratiile de eruditie la pamfletul politic este, in eseurile sale, ceva curent, iar aerul rarefiat al culturii se amesteca, surprinzator, cu acela mai dens al realitatii cotidiene, meschine si triviale." (Catrincl Popa, "Observator cultural", nr. 33/2000) |
