Liliana Ursu biografia
Liliana Ursu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
URSU Liliana (prenumele la nastere: Liliana Maria), se naste la 11 iul. 1949, Sibiu.
Poeta, prozatoare si traducatoare.
Fiica lui Ioan Ursu, inginer mecanic, si a Elenei (n. Vestemean).
Urmeaza clasele primare (1956-l963) si Liceul „Gh. Lazar" (1963-l967) din Bucuresti; licentiata a Facultatii de Lb. si Literatura Engleza a Univ. din Bucuresti (1967-l972).
Redactor la Televiziunea Romana, in cadrul Studioului de film si a emisiunilor culturale (1972-l981); asistenta univ. asociata la Facultatea de Lb. si Literatura Engleza a Univ. din Bucuresti (1972-l979) Din 1981 lucreaza la Radiodifuziunea Romana, in redactia de teatru radiofonic si ca realizatoare de emisiuni culturale in redactia de literatura, arta si stiinta.
Debuteaza in Luceafarul (1984). Debut editorial cu volum de versuri Viata deasupra orasului (1977). Alte culegeri lirice: Ordinea clipelor (1978), Piata aurarilor (1980), Zona de protectie (1983) si Corali (1987). Este autoarea unui volum de proza scurta (La jumatatea drumului, 1986). A tradus singura si in colab. din M. Booth, Diana Wakoski s.a. Premiul de poezie al revista Luceafarul pe 1976.
U. isi publica cele mai bune carti de poezie in „intunecatul" deceniu noua, cind ofensiva optzecistilor impune nu doar o noua poetica, ci si un set limitat de criterii in valorizarea critica. Poeta neincadrabila paradigmei postmoderniste, e receptata, astfel, cu o anumita prudenta si, drept urmare, intrucitva marginalizata. Ea apartine, de fapt, promotiei '70, pentru care lirismul si livrescul trans-substantializat constituie inca substanta poeziei si pentru care reveriile metaforice mai sint nutrite de o sensibilitate metafizica.
Debuteaza cu Viata deasupra orasului (1977), unde amprenta personala e deja vizibila; o tonalitate grava a discursului in proximitatea solemnitatii; amestecul de notatii lapidare, prozastice aproape, cu instantanee ale realului halucinant; placerea discreta a reflexivitatii, cultivarea unei imaginatii simbolizante si a unor scenografii de atmosfera crepusculara (arlechinul, de pjlda, ca figura a melancoliei si a singuratatii). Intilnim si tema, frecventa in lirica deceniului opt, a orasului devorator, tema care reverbereaza nuantat si in volumele urmatoare.
E de precizat ca imaginile represive ale mediului citadin („pustia din marile orase", „dorm pustiurile de beton sub stelele de fum", „cimpul de asfalt", „cerurile de ciment" etc.) sint expresii ale unui pregnant sentiment al solitudinii si, in fond, o forma de protest, caci orasul, in toata concretetea lui terifianta, este, de fapt, imaginea simbol a insasi realitatii deprimante a anilor '. in Ordinea clipelor (1978) dam peste acest crochiu al unei posibile arte poetice:
„Iubeam hieroglifele ploii pe geam.
Cuvintul ca o lupa
Marind la infinit realitatea".
Autoarea are, intr-adevar, capacitatea hiperbolizarii detaliilor si a intensificarii instantaneelor, a „decupajelor" din realitatea imediata, intr-o „retorica" prismatica, in care expresia metaforica (adesea pretioasa) alterneaza cu cea figurativa. Lirica Lilianei Liliana Ursu este preponderent confesiva, cu accente usor patetice chiar (in unele poeme de dragoste, de pilda) si e de mirare ca L. Ulici cauta specificul intr-o „abilitate a disimularii". Singuratatea, melancolia si plictisul, ca obsesii revelatoare, devin expresii directe ale confesiunii, atunci cind nu sint doar sugerate de o stare lirica mai elaborata:
„Doar mierea curata a privirii tale
Ma mai tine in viata
in timp ce singuratatea
Da tircoale.
Adulme-ciftd"; „Si cit va mai albi singuratatea
Acesti pereti, aceste dusumele?"; „Ploua si dinspre fiorduri vine miros tandru de mure,
Aici in oras odata cu ziua care scade
creste singuratatea". |
In volumele urmatoare: Piata aurarilor (1980), Zona de protectie (1983) si Corali (1987), „esantioanele de viata" se diversifica: locuri, evenimente ale cotidianului, interioare domestice - aproape orice poate fi o sursa a poeziei, insa nu a uneia „realiste", „depoetizate", caci desi metaforismul e mult diminuat, stilul „melancolic si solemn" ramine principala marca a ei. Pentru Liliana Ursu poezia este inca o hrana de origine sacra: „Iar ma viziteaza zeul, / ii fac o cafea tare, ii ofer cea mai productiva insomnie a mea / Ne privim ochi in ochi si nici unul nu clipeste / Cind din ceruri se desface o panglica / e chiar panglica acestei masini de scris / si o fata blonda o inghite, el se ridica grabit, isi uita chiar palaria / de sub ea iese un mar ionathan / din care musc cu pofta / cind si cind". Imaginarul se constituie, pluriform, ca o „zona de protectie" a unei intimitati consistente, fisurata de o sensibilitate dominant melancolica, dar si protejata de subtile reverii livresti. in ansamblu, avem de-a face cu o poezie de o atmosfera rafinata si de o mare densitate afectiva. Mai trebuie spus ca Liliana Ursu este o foarte buna cunoscatoare a limbii modeme engleze si americane, din care, de altfel, a si tradus. Anumite influente din aceasta ar putea fi detectate in propria-i poezie, insa important e altceva: autoarea este printre primii poeti romani contemporani care se orienteaza spre spatiul liric anglo-american, modificind semnificativ, prin asimilarea acestuia, poetica din deceniul noua.
OPERA:
Viata deasupra orasului, versuri, Bucuresti, 1977;
Ordinea clipelor, versuri, Bucuresti, 1978;
Piata aurarilor, versuri, Bucuresti, 1980;
Zona de protectie, versuri, Bucuresti, 1983;
La jumatatea drumului, proza scurta, Bucuresti, 1986;
Corali, versuri, Bucuresti, . Traduceri: M. Booth, Polenul insidios, trad. de D. Flamand si ~, Bucuresti, 1977;
Diana Wakoski, Norii magelanici, trad. si cuvint inainte de ~, Bucuresti, 1981;
15 Young Roman ian Poets, antologie, Bucuresti, 1982;
Trei poeti englezi contemporani (F. Adcock, A. Brownjohn, J. Silkin), trad. de ~, Denisa Comanescu si M. Ivanescu, cuvint inainte de M. Ivanescu, Bucuresti, 1989.
|
REFERINTE CRITICE:
Constanta Buzea, in Amfiteatru, nr. 9, 1977;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 32, 1977;
I. Mircea, in Transilvania, nr. 1, 1978;
Doina Uricariu, in Luceafarul, nr. 51, 1978;
Al. Piru, in Luceafarul, tu. 10, 1979;
Mirela Roznoveanu, in Contemporanul, nr. 10, 1979;
D. C. Mihailescu, in Tribuna, nr. 42, 1980;
Mirela Roznoveanu, in Romania literara, nr.28, 1981;
Al. Stefanescu, in Romania literara, nr. 44,1983;
Grete Tartler, Melopoetica, 1984;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 39, 1986;
E. Simion, ibidem, nr. 22, 1988.
|
