Letitia Papii biografia
Letitia Papii opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
PAPII Letitia (numele la nastere: Laetitia Pappu), se naste la 20 nov. 1912, Bucuresti - moare in 2 mai 1979, Bucuresti.
Prozatoare si poeta.
Fiica lui Iacob Pappu, functionai", si a Italiei (n. Beitelli). Liceul, absolvit in 1930, in Bucuresti.
Facultatea de Litere in acelasi oras (1930-l943), apoi Literele la Paris (1936-l939). Profesor la Turda (1939-l944) si Cluj (1944-l948), lector de limba franceza la Univ. din Bucuresti (1948-l955) si la Institutul Pedagogic din Pitesti.
Debuteaza cu poezii in Glnd romanesc (1937). Debut editorial cu volum Cercul alb (1945). Colaboreaza la Pagini literare, Claviaturi, Universul literar, Viata Romaneasca, Flacara, Steaua, Luceafarul, Romania literara s.a. Lirica minora (Linga un geam deschis, 1955; Noi, cei vii, 1963); in romane (Sub arsita verii, 1957; Intre doua oglinzi, 1965; Succes, 1971; Moartea tinarului veteran, 1978) si nuvele (Suita dramatica, 1959; Marul cunostintei, 1968) cultiva problematica mediilor intelectuale. Traduce (in colab.) din Dimos Rendis si Romain Rolland.
In Cercul alb (1945), o nuvela „semi-fantastica" (Al. Piru), este relatata o poveste de dragoste melodramatica, Letitia Papii reusind sa deconventionalizeze ceea ce putea deveni dulcegarie romantica, prin folosirea persoanei intii si a perspectivei intoarse a naratiunii cu finalul dinainte stiut. inca un „truc" inspirat din vechile procedee ale romanului: naratiunea este prezentata ca fiind reproducerea fidela a unui manuscris ce-i apartine lui Mihail Pallade, eroul intamplarilor infernale ce se desfasoara intr-un castel: o poveste de dragoste care ii distruge pe amanti.
Desi paie a nu avea leteta, nuvela imprumuta recuzita de la E.T.A. Hoffmann si stil de la Emily Bronte.
Relativ prolifica, prozatoarea se manifesta, cu toate acestea. in limitele unui divertisment de camera, mai degraba decit in sensul unei constiinte de agora, neavind nici forta de a surclasa mediocritatea. Intelectualii ce ii populeaza prozele fac o paradoxala figura de fiinte fara insusiri, lipsiti si de umorul involuntar al personajelor conformiste ale timpului si de autenticitatea umana pe care cititorul o pretinde tipologiei din galeria „obsedantului deceniu". Neincercind nici o clipa macar sa postuleze teze sau sa afirme constiinte in actul dramatic al revelatiei istoriei inconjuratoare, prozatoarea insasi face figura unui scriitor fara insusiri, atemporal si anistoric. Conflictele de familie se desfasoara dupa o reteta de sera in care nu patrunde „lumina" epocii decit dupa ce este filtrata de orice reflexie rebela. La lectura, senzatia e a unei lumi in care nu se intimpla mai nimic real. O populatie de extrateresti locuieste un timp o istorie, in care nu numai ca nu observa nimic, dar nu are nici macar constiinta necesitatii unei atare orientari a observatiei.
Un roman de mai tirziu, Succes (1971), dovedeste ca stilul prozatoarei s-a adecvat atit de bine unui fond fara probleme, incit a produs, fara constiinta ironiei, ceea ce mai tirziu s-a descoperit a fi proza comportamentului vidat de semnificatie vitala, proza reflexelor umane cvasicomputerizate (Marian Popa). Constientizind mecanismul golit de sens pe care il creeaza si il releva acest stil ce s-a lipsit de purtatorul sau, Letitia Papii renunta la tematica actualitatii in favoarea unei retroproiectii istorice. Moartea tinarului veteran (1978) isi plaseaza actiunea in anii . Dar senzatia stranie de lume inauten-tica, necredibila prin chiar inautenticitatea propriei sale „prise de conscience", persista. Cu atit mai mult cu cit stilul prozatoarei nu este unul artistic, ci unul de proces-verbal, care ar cere obiectivitatea unei relatari despre o galerie de personaje capabile de viata intensa, de destin. Intuitia profunda a destinelor este chiar ceea ce lipseste acestei formule narative ramase in pura sa potentialitate, ca un rudiment al unui, altadata, stralucitor stil literar.
OPERA:
Cercul alb. Bucuresti, 1945;
Anii iubirii. Bucuresti, 1955;
Linga un geam deschis, versuri. Bucuresti, 1955;
Sub arsita verii, roman. Bucuresti, 1957;
Suita dramatica, nuvele. Bucuresti, .1959;
Noi, cei vii, versuri. Bucuresti, 1963;
Intre doua oglinzi, roman. Bucuresti, 1965;
Marul cunostintei, nuvele. Bucuresti, 1968;
Succes, roman. Bucuresti, 1971;
Moartea tinarului veteran, roman. Bucuresti, . Traduceri: Dimos Rendis, Pamintul Patriei, trad. de D. Botez si ~, Bucuresti, 1953;
Rornain Rolland, Marile iubiri creatoare. De la Eroica la Appassionata, trad. de ~ si N. Parocescu, Bucuresti, 1962;
Romain Rolland, Beethoven. Marile epoci creatoare. Catedrala intrerupta, I-III, trad. de N. Parocescu si ~, Bucuresti, 1965-l967;
Romain Rolland, Iubirile lui Beethoven (Suplimente si completari), trad. de ~ si N. Parocescu, Bucuresti, 1967.
|
