Lazar Saineanu biografia
Lazar Saineanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SAINEANU Lazar (pseudonimul lui Lazar Schein), se naste la 23 apr. 1859, Ploiesti - moare in 11 mai . Paris.
Folclorist.
Fiul zugravului Moisi Schein. Scoala primara in particular; gimnaziul la „Sf. Petru si Pavel" din Ploiesti; liceul la „Matei Basarab" din Bucuresti (clasele a Vi-a si a VH-a in particular); din 1881, student la Facultatea de Litere a Univ. din Bucuresti; din 1888, studii la Paris (avindu-i prof. pe Michel Breal si Gaston Paris) si in Germania, unde isi da doctoratul in filologie, la Leipzig (1889).
Debuteaza ca gazetar, publicind la Fraternitatea si Anuar pentru israeliti sub diferite pseudonimul: Eliezer ben Mose, Ben Mose, Lazar M. Saineanu. Din 1882 publica art. de lingvistica si folcloristica in Columna lui Traian, Revista pentru istorie, arheologie si filologie, Convorbiri literare s. a. Profesor de gimnaziu si liceu, il va suplini pe Hasdeu pentru scurta vreme la Univ. (1890-l891). Tinta unor mari inimicitii, paraseste tara (1901), stabilindu-se la Paris.
A publicat mai multe studii consacrate mitologiei populare romanesti: Ielele, Dinsele, Vintoasele, Frumoasele, Soimanele, Maies-trele, Milostivele, Zinele (1886), Basmele romane in comparatiune cu legendele antice clasice si in legatura cu basmele popoarelor invecinate si ale tuturor popoarelor romanice (1895; Premiul Acad. Romane); o Mitologie clasica (1898), antologia Autori romani moderni (1891), Studii folcloristice (1896), precum si diverse contributii lingvistice, istorice etc, in revista sau lucrari colective. In Franta, consacrindu-si activitatea studiilor de limba a dat lucrari despre argou (L'Argot ancien. 1455-l850, 1907); Premiul Volney), Les Sources de l'argot ancien (1912), L'Argot des tranchees (1915), precum si alte opere de referinta: Le Langage parisien au XlX-e sitele (1920)! La Langue de Rabelais (2 voi., 1922-l923), Les Sources indigenes de l' etymologie francaise (3 voi., 1925-l935).
S. a fost un remarcabil elev al lui B. P. Hasdeu, de la care a preluat in primul rind ideea bazei comparatiste a oricarei cercetari filologice. De aici, orizontul larg al ideilor, orientarea sigura in materialul extrem de bogat, capacitatea de a disimula lacunele metodei folosite prin cantitatea de fapte. In domeniul folcloristicii, lucrarea sa fundamentala ramine Basmele romane in comparatiune cu legendele antice clasice si in legatura cu basmele popoarelor invecinate si ale tuturor popoarelor romanice (1895), unde, asa cum o indica si titlul, Lazar Saineanu isi aduna materialul din aria antichitatii greco-latine, din cea balcanica si romanica in genere, sistematizindu-l dupa o metoda proprie. Basmele sint impartite in patru sectiuni: povesti mitico-fantastice, etico-mitice (psihologice), religioase (legendele) si glumete (snoavele), fiecare sectiune fiind la rindul sau subdivizata in cicluri (de ex., ciclul „interzicerilor", al „ispravilor eroice" s.a.). Ciclurile sint si ele despartite in diverse „tipuri", nominalizate mitologic: tipul Andromeda, Danae, Edip; tipurile apoi sint despartite in variante (texte propriu-zise) si basme - tip.
Indicele care incheie lucrarea cuprinde, in mod eclectic, motive, personaje, simboluri, obiecte, toate caracteristice imaginatiei populare. Voind sa puna in relatie evidenta continuitatea temelor folclorice, Lazar Saineanu comite eroarea de a deriva diverse basme dintr-un mit (de obicei greco-latin), ceea ce duce la deformari ale textelor pentru a respecta taxonomia. Sint suprapuse argumente psihologice, antropologice, morfologice intr-un conglomerat destul de neconvingator in lumina evolutiei actuale a domeniului.
Autorul isi elaboreaza teoria pe parcursul investigarii faptelor. Inexistenta unei morfologii (a unei teorii a formelor naratiunii populare) lipseste lucrarea de acuratetea metodologica. Cu toate acestea, Basmele romane contine si idei viabile si astazi: „fondul antropologic al basmelor cuprinde un numar foarte restrins de tipuri fundamentale, pe care fiecare grup etnic le variaza la infinit" (idee care ar corespunde functiilor din morfologia lui Propp); basmul, de alta parte, este depozit al unor credinte ancestrale si, prin aceasta, poate marturisi despre profilul spiritual al unui popor. Mai putin un „universalist fara metoda" este Lazar Saineanu in lucrarile de lingvistica, unde contributiile sale sint, in majoritatea lor, tot de pionierat. A alcatuit si o interesanta crestomatie de Autori romani moderni (1891). Integrindu-se ulterior culturii franceze, a pastrat totusi relatia cu domeniul romanesc, continuind spre pilda investigatiile sale legate de legenda Mesterului Manole (1889) intr-o situare mai ampla: Les Rites de la construction d'apris la poesie populaire de l'Europe orientale (1902). Studiile sale despre argou si analiza limbii lui Rabelais au facut epoca.
OPERA:
Ielele, Dinsele, Vintoasele, Frumoasele, Soimanele, Maiestrele, Milostivele, Zinele, Bucuresti, 1886;
Autorii romani moderni, antologie, Bucuresti, 1891;
Basmele romane in compafatiune cu legendele antice clasice si in legatura cu basmele popoarelor invecinate si ale tuturor popoarelor romanice, Bucuresti, 1895 (reed. 1978, ed. ingrijita de Ruxandra Niculescu, pref. de Ov. Barlea);
Mitologie clasica, Craiova, 1898;
Les rites de la construction d'apris la poisie populaire de iEurope Orientale, Paris, 1902;
L'Argot ancien. 1455-l850, Paris, 1907;
Les Sources de l'argot nncien. Paris, 1912;
L'Argot des tranchees. Paris, 1915;
Les Langage parisien au XlX-e siicle. Paris, 1920;
La Langue de Rabelais, MI, Paris, 1922-l923;
Les Sources indigines de l'etymologie francaice, I-II, Paris, 1925-l935;
Histoire de mes ouvrages, Paris, 1930;
Lettres de L. Saineanu, ed. ingrijita si pref. de Const. Saineanu, Bucuresti, 1936. |
REFERINTE CRITICE:
' Luca Vomea (= L. Saineanu), Lazar Saineanu, Bucuresti, 1928;
I. Iordan, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1934;
Const. Saineanu, Lazar Saineanu (1859-l934), 1935;
Const. Saineanu, Celui a qui on n'a pas rendu justice, Lazare Sainian le grand philologue (1859-l934), 1946;
Perpessicius, Mentiuni de istoriografie literara si folclor, 1957;
Ov. Barlea, Istoria folcloristicii romanesti, 1974;
D. Macrea, Contributii la istoria lingvisticii si filologiei romanesti, 1978;
I. Datcu, Sabina C. Stroescu, Dictionarul folcloristilor, 1979;
Gh. Vrabie, Proza populara romaneasca, 1986.
|
