Iuliu Victor Martinovici biografia
Iuliu Victor Martinovici opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MARTINOVICI (prenumele la nastere: Iuliu Victor), se naste la 13 mai 1924.
Poet, prozator si traducator. Fiul functionarului Victor Martinovici si al Elisabetei (n. Eftimiu).
Absolvent al Liceului „Andrei Saguna" din Brasov (1943). Licentiat al Facultatii de Drept a Univ. din Bucuresti (1948). Jurist la Hunedoara.
Debuteaza cu poezii in Gazeta de Transilvania (Brasov, 1942), colaborind ulterior la Steaua, Tribuna, Orizont, Romania literara. Familia etc.
Debut editorial cu traduce din poezia lui R. Tagore, Gradinarul (1961), iar in creatia orig. cu volum de versuri Cercul de aur (1966), urmat de Ca sa fii stea (1969), Ochii si ploile (1972), Euridice (1976), intoarcerea la Nausicaa (1979), Eterna aurora (1981), Spre Delphi (1986). Proza: Pe sub arcada portii negre (1972), Am lasat graurii sa zboare (1976), Albastrul flamingo (1979), romane. A tradus din Fr. de la Motte, C. Aimatov, Pierre Reverdy, iar in colab. din literatura populara si culta chineza. Poezia lui Iuliu Victor Martinovici - aceasta constituind latura cea mai notabila a activitatii sale literare - e ceremonioasa si abstract-melancolica, substanta ei tinind de reverie si manifestindu-se sub specia ritualitatii lirice.
Fixindu-si formula poetica sub zodia unui discurs imnic lipsit de vigoare vizionara, el fiind alimentat de o sensibilitate blinda si solara, Iuliu Victor Martinovici o exploateaza, fara teama de repetitie si inadecvare, de-a lungul tuturor volumelor sale de versuri. Lauda iubirii e indeletnicirea lirica favorita.
Din relieful expresiv sint eliminate formele abrupte, tensionate ori doar dizarmonice ale existentialului. Monotonia gratiei cautate, manieriste, discriminarea limbajului prin optiunea constanta pentru nivelul „nobil" al sau marcheaza poem dupa poem, diminuind expresivitatea. Convins ca a „pierdut graiul stravechilor imnuri", poetul nu renunta totusi la uzul tonului epitalamic „inspirat". Iuliu Victor Martinovici se dovedeste un romantic tirziu ce isi complica in limite suportabile sensibilitatea, drapind-o in voaluri retorice, apelind la aluzii mitologice, mizind, in fine, pe parafrazarea prelungita a simplelor evenimente afective. Reveria erotica aburoasa, eterata, invoca staruitor o iubita mai degraba absenta si abstracta in sacralitatea ei prezumata, intr-un limbaj liric de o solemnitate egala cu sine. Temperament solar, poetul observa cum
„lucrurile isi pierd duritatea initiala pina
prin ele lasa sa treaca lumina".
Suavitatea, luminiscenta, transparenta - „palida suavitate" - predomina. in volumele Euridice (1976), intoarcerea la Nausicaa (1979) si Eterna aurora (1981), simbolismul „fecioarei" - cu constelatia sa: pasare, zee, undina, preoteasa, vestala etc. - e covirsitor. Poetul adopta ipostaza unui Orfeu excedat de sentimente erotice fugoase. Initiativa pare lasata pe seama simturilor, dar ele nu au frustetea materiala a iubirii carnale, ci sint trecute printr-un filtru, dincoace de care elanul senzitiv nu-si pastreaza decit desenul gracil al exultantei. Privirii acestui poet i se arata invariabil o „natura amorosa" menita sa menajeze pudoarea intilnirii erotice. Recuzita sacrala are un inventar fix: seminte, fecioare, lire etc, intr-o „infatigabila hora/ multiplicata din ea insasi la infinit". Poetul se considera mereu in plin exercitiu divinatoriu, chiar cind starea emotiei e oarecare.
In aceasta Arcadie fara detalii, Dafhis si Chloe se pierd din ochi de drag, suficienti lor insisi. Mai pregnante si mai personale sint poemele inspirate de o excursie in Orient, prin transcrierea atmosferei specifice locului.
Proza lui Iuliu Victor Martinovici e incadrabila literaturii de consum; Am lasat graurii sa zboare (1976) e un roman de spionaj cu actiune plasata in contemporaneitate, in timp ce Pe sub arcada portii negre (1972) cuprinde relatarea la persoana intii a unui fost agent de contraspionaj din perioada ultimului razboi mondial. Deosebit ca factura, Albastrul flamingo (1979) infatiseaza viata aviatorilor, tema in vederea realizarii careia Iuliu Victor Martinovici s-a documentat cu toata seriozitatea (dupa cum se poate deduce si din folosirea unei terminologii de specialitate si chiar a jargonului profesional respectiv).
Traducerile lui Iuliu Victor Martinovici invedereaza un bun mestesugar al echivalarii (chiar daca unele S9 bazeaza pe versiuni intermediare).
OPERA:
Cercul de aur, versuri. Bucuresti, 1966;
Ca sa fii stea, versuri, Bucuresti, 1969;
Ochii si ploile, versuri, Bucuresti, 1972;
Pe sub arcada portii negre, roman, Bucuresti, 1972;
Am lasat graurii sa zboare, roman, Bucuresti, 1976: Euridice, versuri. Bucuresti, 1976;
Albastrul flamingo, roman. Bucuresti, 1979;
intoarcerea la Nausicaa, versuri. Bucuresti, 1979;
Eterna aurora, versuri. Bucuresti, 1981;
Spre Delphi, versuri. Bucuresti, . Traduceri: R. Tagore, Gradinarul, trad. de ~, Bucuresti, 1961;
Pasarea fericirii, basme populare din China, trad. de Ileana Hogea-Veliscu si ~, Bucuresti, 1973;
Qu Yuan, Poeme, trad. de Ileana Hogea-Veliscu si ~, Bucuresti, 1974;
Cao Xue-qin, Visul din pavilionul rosu, trad. de Ileana Hogea-Veliscu si ~, Bucuresti, 1975;
Pierre Reverdy, Pietre albe, cuvint inainte, selectie si trad. de ~, Bucuresti, 1975. |
REFERINTE CRITICE:
FI. Manolescu, in Romania literara, nr. 50, 1969;
P. Poanta, in Steaua, nr. 1,1970;
M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 10, 1973;
Al. Piru, in Romania literara, nr. 6, 1975;
A.M. Popescu, in Astra, nr. 3, 1979;
Al. Covaci, in Astra, nr. 4, 1979;
I. Ariesanu, in Orizont, nr. 43, 1979;
C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1982;
R. Bucur, in Orizont, nr. 27,1986;
I. Ariesanu, in Orizont, nr. 44, 1987. |
