Iulian Vesper biografia
Iulian Vesper opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VESPER Iulian (pseudonimul lui Teodor C. Grossu), se naste la 22 nov. 1908, Horodnicul de Sus, judetul Suceava.
Poet si prozator.
Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi“ din Radauti, sectia clasica, absolvit in . In acelasi an se inscrie la Facultatea de Litere a Univ. din Cernauti, dar se transfera la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti, unde isi ia licenta in . Redactor-sef la Glasul Bucovinei (1933-l934), apoi redactor la acelasi ziar pina in . Sef de cabinet la Ministerul Muncii si Ocrotirilor Sociale (1934-l937); sef de birou si de sectie la Casa Centrala a Asigurarilor Sociale din Bucuresti (1938-l942); translator, redactor si prim secretar de presa la Directia Presei (1944- 1949); redactor la Agerpres (1949-l950); corector la ESPLA (195l-l956). Debut in revista liceului, cu versuri (1924). Prin formula poetica de inceput, Iulian Vesper apartine gruparii bucovinene „Iconar", care-si propunea o poezie de factura metafizica in expresie avangardista.
Prezent in antologia lui Mircea Streinul, Poeti tineri bucovineni (1938). A publicat volum de poezii (Echinox in odajdii, 1933; Constelatii, 1935; Poeme de Nord, 1937; Izvoare, 1942; Poezii, 1968; Ascultind noptile, 1972; Al treilea orizont, 1979), proza istorica (Viata lui Mihai Vitezul, 1939; Chipuri domnesti, 1944) si romane (Primavara in tara fagilor, 1938; Glasul, 1957). A tradus din basmele rusesti, Iulian Vesper Belov, A. Bitov, Kalevala, L. Hdmon etc. Cu exceptia poemelor ermetice si a celor de un mesianism cam afectat, poezia lui Iulian Vesper, funciar romantica, e de o valoare incontestabila prin trairea autentica a spaimei thanatice si prin proiectia acesteia in fabulos.
Citite retrospectiv, poeziile de debut din Echinox in odajdii (1933) dovedesc numaidecit ca ermetismul de descendenta barbiana nu-i era consubstantial lui Iulian Vesper, lucru intrezarit, de altfel, inca de Calinescu in Istoria sa. Incifraiea e pur formala, adevarata natura a acestei lirici constituind-o substanta baladesca si impulsul aventurii plutonice. De altfel, poetul va renunta curind la formula de inceput, dind adevarata masura in Constelatii (1935). Explorarea abisalului are aici sensul elucidarii unui destin ancestral, prilej de a imagina viziuni fabuloase, izvorite dintr-o acuta presimtire a mortii. Un splendid Poem pentru ranile orasului e de retinut pentru descrierea expresionista a agoniei.
Apar acum alegorii religioase, imagini pagine ale divinitatii, ca in poemele cu ingeri ale iui Voiculescu, pentru a revela misterul existentei, intuit dar nedefinit inca (Lauda secerisului). Poemele de Nord (1937) sint lamentatia unui suflet ostracizat, ratacit „in alte veacuri". Poeziile continua efortul elucidarii existentiale („Vom astepta rasaritul tuturor intelesurilor"), sugerind si „vindecarea" prin creatie a innegurarilor, spaimelor si tristetilor metafizice. Sondarea profunzimilor, invocarea atemporalului, o anume perceptie diafana a spaimei launtrice devin premise ale purificarii, ca in exceptionalul poem Poteca singuratica din Duino:
„Poteca singuratica se revarsa intr-un fluviu tacut:
De patru ori inundase pajistile sonore ale vietii,
De patru ori luna luci in adincul fiecarui vers,
Pina cind insusi ingerul urcind poteca singuratica
in spatiile neimplinite ale lumii,
Se inchina la masa de indoieli si taceri
Unde poetul se vindeca de ranile cerului". |
in Izvoare (1942) tensiunea lirica e si mai apasata inca.
„Spaimele vietii", presimtirea conditiei precare a omului „fraged ca firul ierbii" aduc o doza de teatralism (ca la Emil Botta ) care sporeste dramatismul. Resimtind agresiunea fortelor obscure, poetul invoca iluminarea, eliberarea de suferinta. Surprins intre fiorul incertitudinii si spaima de moarte, eul poetic traieste perplexitatea. O perspectiva mai calma si mai lucida in fata lumii aduce volumul Ascultind noptile (1972). Sffrsitul e asumat acum cu intelegere, fiind cautata compensatia in trairea plenara a misterului, evocarea constienta a mortii. Viziunile sint fabuloase, uneori memorabile („Pierdute guri ma roaga sa le inviu c-un flaut"). Prozodia e de regula clasica, nu straina de ritmurile folclorice, cum de altfel si perspectiva generala deriva dintr-o sensibilitate similara. Traditionalismul miturilor, romantismul vizi«nii sint insa purificate de orice conventie facila, demersul poetic luind in esenta o turnura expresionist-dramatica. Poezia lui Iulian Vesper e, fara indoiala, produsul unei sensibilitati autentice, in linia unui „ortodoxism" superior, chiar daca uneori pacatuieste prin expunerea prozaica a obsesiilor. in proza, Iulian Vesper a dat romanul Primavara in tara fagilor (1938). Cu mijloacele „realismului poporal", romanul infatiseaza istoria unei familii si radiografia unui sat bucovinean.
Artemi Andronachi isi asteapta fiul din razboi; intirzierea lui Gheorghe nelinisteste pe membrii familiei, a caror tristete e sporita de versiunile fanteziste ale satenilor. Sosit in sfirsit, dupa o perioada de convalescenta la Bucuresti, Gheorghe urmeaza a-si relua existenta in rindul alor sai. Prozatorul investigheaza relatiile dintre tarani, adversitatile mocnite, morala si prejudecatile. Interesanta e figura Catrinei, o Celestina moldava, „femeie pacatoasa", considerata de tarani un fel de piaza-rea. Tot din viata satului este inspirat si romanul Glasul (1957). Naratiunea e o confesiune a lui Aspazia Ciobanu prin intermediul careia sint evocati parintii si rudele. Cu acest prilej, eroul da la iveala morala aspra a satului, provenita dintr-o suferinta ancestrala. Viziunea este arhaizanta, aproape mitologizanta, existenta individuala fiind vazuta ca un episod in marele lant genealogic („Tata a spus ca noi nu murim, vede ca mai vin si altii si sint de unde muri").
Inadecvarea spiritualului la pragmatism constituie sursa conflictului care impinge familia intr-o contradictie fatala, sortind-o unui destin crud si singeros. Relatarea e lirica datorita implicarii naratorului in suferinta; sugestia permanenta a confesiunii este confruntarea intre etic si psihologic. Viata lui Mihai Viteazul (1939) si Chipuri domnesti (1944) contin proza istorica in care reconstituirea se imbina cu evocarea. Supusa unui examen riguros, opera lui Iulian Vesper ramine durabila doar prin poezie.
OPERA:
Echinox in odajdii, versuri, Cernauti, 1933;
Constelatii, versuri. Bucuresti, 1935;
Poeme de Nord, Bucuresti, 1937;
Primavara in tara fagilor, roman. Bucuresti, 1938;
Viata lui Mihai Viteazul, Bucuresti, 1939;
Izvoare, Bucuresti, 1942;
Chipuri domnesti, Bucuresti, 1944;
Glasul, roman, Bucuresti, 1957;
Poezii, pref. de I. Negoitescu, Bucuresti, 1968;
Ascultind noptile, versuri, Bucuresti, 1972;
Al treilea orizont, versuri, Bucuresti, . |
REFERINTE CRITICE:
G. Calinescu, Istoria-, C. Regman, Confluente, 1966;
I. Negoitescu, insemnari critice, 1970;
Ov. Papadima, Scriitorii si intelesurile vietii, 1971;
P. Constantinescu, Scrieri, VI;
I. Caraion, Duelul cu crinii, 1972;
B. Buzila, Marturii in amurg, 1974;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, II;
G. Muntean, in Romania literara, nr. 49, 1983;
nr. 8,1986;
E. Sirnion, Scriitori, IV.
|
