Iulia Soare biografia
Iulia Soare opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SOARE Iulia, (pseudonimul lui Lilly Sonnenfeld), se naste la 5 iul. 1920, Galati - moare in 23 iul. .
Prozatoare si traducatoare.
Fiica lui Adolf Sonnenfeld si a Iuliei Sofia (n. Lack).
Scoala primara si liceul la Galati (bacalaureatul in 1939).
Licentiata a Facultatii de Litere a Univ. din Bucuresti (1946; cursurile incepute in perioada 1939-l940). Redactor la Editura Politica, ESPLA si Meridiane (1946-l954, cind se pensioneaza de boala). Dupa debutul cu romanul-cronica Familia Calqff (1956), cu relieful clasic al caracterelor si cultul epicii traditionale, publica un studiu critic despre Stendhal (1957). Nuvelele (O plimbare la Baneasa, 1962; Virsta de bronz, 1969; Duminica frumoasa de primavara, 1971) au fie teme istorice, fie se axeaza pe biografii „neinteresante", adica lipsite de aventura si spectaculos, ale unor insi blazati, ajunsi in pragul senectutii.
A tradus din P. Daix, Condillac, K. Capek, H. Bazin, J. Veme, G. Duhamel, A. Gide s. a.
Stapin deplin, minutios, si agasant, asupra unei familii numeroase (Familia Calaff, 1956), dominata indeaproape si supusa fara indaratnicie, fabricantul evreu de luminari si sapun Emil Calaff, intretine in urbe (Galati) relatii distante si reci. De sub „ocrotirea" temuta nu pot iesi nici nepoatele, obligate sa-si petreaca auster virsta adolescentei.
Fiicele trebuie sa accepte casatoriile interesate, planuite de parintele cupid. Dar razvratirile nu intirzie: un fiu trimis la studii de inginerie in strainatate devine alcoolic si se sinucide; cea mai mica dintre fete, dupa un acces tacit de romantiozitate (se indragostise, inadmisibil, intr-o localitate balneara), va sfirsi in sanatoriu, dupa ce incercase nesupuneri marunte, fricoase. Nepoata lui Emil Calaff, Lia Farg, legase sperante de atentia pe care o manifesta fata de ea intrepidul contabil al firmei, Conrad Klar; stapinul nu se putea lipsi de el in afaceri, dar nici nu-l putea accepta in familie, pentru ca nu provenea dintr-o spita nobila, fiind fiu de croitoreasa.
Izbucnirea razboiului, dupa atentatul de la Sarajevo, gaseste multa lume nepregatita si dezorientata. Ca in momentele de cumpana, orientarile sint neprecizate, confuze, spre cele patru puncte cardinale. Unii vor angajarea rapida a Romaniei in razboi, altii neutralitatea; unii sint pentru Tripla intelegere, altii pentru Puterile Centrale.
Nuvela inainte de plecare, din volumul Virsta de bronz (1969) continua viata familiei pina la . Ramura Karst se retrage la Londra, ramura Farg ramine sa suporte conditiile umile ale vremurilor neasezate. Interesul scriitoarei pentru episoade istorice este vizibil si in volumul O plimbare la Baneasa (1962). Nuvela care da titlul cartii se opreste asupra retragerii din domnie, inainte de termen, a lui Caragea. Vremurile de dupa fuga in strainatate a domnitorului sint infatisate in Amurgul zeilor. in Zilele miniei, eteristii, ramasi fara sprijinul promis al tarului, pribegesc infrinti. O campanie grea are ca fundal tergiversarea Regulamantului Organic, discutat sub indrumarea presedintelui Divanurilor, Kiseleff; dezbaterile sint intirziate de epidemia de holera si de rezistenta boierilor la orice diminuare a vechilor privilegii. Cum se vede, e vorba in toate cele patru nuvele de o aceeasi epoca, prima jumatate a secolului al XIX-lea, si de o aceeasi viziune, fapt ce a determinat considerarea lor de catre I. Negoitescu drept secvente dintr-un roman istoric.
Nu o reconstituire documentara se intentioneaza, desi transcrierea, inevitabila, a unor realitati istorice nu lipseste, ci restituirea unui spirit al vremii. Culoarea istorica nu este exagerata; proza ia de cele mai multe ori drumul spre descoperirea dramei politice a unui timp si a unei tari. Nuvelele nu cad in capcana pitorescului. Iulia Soare a gasit o solutie de echilibru, specifica intregii sale opere; solutie constind in „exceptionala sobrietate a scriiturii «clasice» (realist-naturaliste)" si in „perfecta cruzime a perceptiei epice" (I. Negoitescu ).
OPERA:
Familia Calaff, roman. Bucuresti, 1956;
Stendhal, Bucuresti, 1957;
O plimbare la Baneasa, nuvele, Bucuresti, 1962;
Virsta de bronz, nuvele, Bucuresti, 1969;
Duminica frumoasa de primavara, nuvele, . Traduceri: St. Zeromski, Doctorul Judim, trad. de ~ si Rodica Ciocan, cuvint inainte de Olga Zaicik, Bucuresti, 1958;
B. Stancovici, Singe stricat, in romaneste de ~ si G. Bulic, Buduresti, 1959;
Jacques-Yves Cousteau si Frederic Dumas, Lumea tacerii, trad. de ~, Bucuresti, 1960;
Pierre Daix, Ultima fortareata, trad. de ~, Bucuresti, 1960;
L. Gaytisolo-Gay, La marginea Barcelonei, trad. de ~ si de P. Teodorescu, Bucuresti, 1961;
Condillac, Tratatul despre senzatii, trad. de ~, studiu introductiv si note de D. Badarau, Bucuresti, 1962;
Ph. Renu, Val intinat, in romaneste de Tatiana Panaitescu si ~, Bucuresti, 1962;
K. Capek, Opere alese, I-II, in romaneste de I. Lemnij fi ~, Bucuresti, 1963;
H. Bazin, Vipera sugrumata. Moartea calutului, in romaneste de ~, pref. de Val Panaitescu, Bucuresti, 1964;
J. Veme, In fata steagului, in romaneste de ~, Bucuresti, 1965;
H. Pontoppidan, Per cel norocos, in romaneste de ~ si Al. Budisteanu, pref. de A. Martin, Bucuresti, 1965;
R. Martin du Gard, Jean Barois, in romaneste de ~, pref. de Val Panaitescu, Bucuresti, 1966;
A. Gide, Pivnitele Vaticanului, in romaneste de ~, pref. de N. Manolescu, Bucuresti, 1966;
G. Duhamel, Viata si aventurile lui Salavin, I-III, in romaneste de ~, Bucuresti, 1966;
G. Duhamel, Cronica familiei Pasquier, I-III, trad. de ~, pref. de Ov. S. Crohmalniceanu, Bucuresti, 1968;
Gottfried Keller, Heinrich cel verde, I-III, trad. de ~ si de D. Vacariuc, pref. si tabel cronologic de H. Miiller, Bucuresti, 1970;
Anghelos S. Vlahos, Stapinul meu Alcibiade, trad. de ~ si Antita Augustopol-Jucan, Bucuresti, 1970;
A. Gide, Calatorie in Congo, trad. de ~, Bucuresti, 1971.
|
REFERINTE CRITICE:
V. Ardeleanu, „A uri", „a iubi", 1971;
Al. Stefanescu, in Luceafarul, nr. 29, 1971;
H.' Vasilescu, in Orizont, nr. 10, 1971;
I. Negoitescu, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1971;
Corina Cristea, in Luceafarul, nr. 29, 1973.
|
