Ionescu Valerian biografia
Ionescu Valerian opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VALERIAN Ionescu, se naste la 1 aug. 1895, comuna Ivesti, judetul Galati - moare in 20 nov. 1980, Bucuresti.
Poet si prozator.
Fiul lui Fotache Ionescu, functionar, si al Amaliei (n. ?).
Studii primare la Tecuci (1903-l907); gimnaziul (1907-l911) si Liceul „V. Alecsandri" (191l-l915) in acelasi oras. Urmeaza cursurile Scolii de ofiteri de rezerva din Bucuresti (1916). Licentiat al Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1925). A fost prof., inspector scolar, secretar general al SSR.
Debuteaza cu poezie in revista Florile dalbei 1919). Debut editorial cu volum de versuri Caravanele tacerii (1923).
Editeaza revista Viata literara (1926-l939; 1941), una dintre cele mai importante publicatii interbelice.
Colaboreaza la: Adevarul literar si artist’C, Cugetul romanesc, Sinteza, Flamura, Societatea de maine, Graiul nostru, Azi, Sburatorul, Sburatorul literar, Universul literar, Viata Romaneasca, Revista Fundatiilor Regale, Gazeta literara, Romania literara s.a. A frecventat cenaclul „Sbu-ratorul" al lui E. Lovinescu. A publicat volum de poezii Stampe (1927), romanul Cara-Su (1935), un volum de interviuri (Cu scriitorii prin veac, 1967), pagini memorialistice (Chipuri din viata literara, 1970). Premiul Acad. Romane pentru volum Caravanele tacerii (1923).
Caravanele tacerii (1923) include versuri de factura simbolista, tentind, in genere, desfasurari de amploare cosmica (unul din cicluri se intituleaza chiar Viziuni cosmice). Desi vizibil influentat, dupa cum au remarcat comentatorii, de lirica inceputurilor lui Al. Philippide, Ionescu Valerian - „auditiv halucinat" (G. Calinescu) - imprima totusi acestor poezii o nota de originalitate, prin transcrierea dezlantuitelor sale obsesii auditive.
Dupa cum sugereaza si titlul, in Stampe (1927), perspectivele vaste din primul volum sint parasite in favoarea desenului miniatural, de o mare concretete, ce ilustreaza o certa vocatie de peisagist. Se remarca indeosebi ciclul Stampe dobrogene, unde, aglomerindu-se cu aparenta impasibilitate a unei descriptii reportericesti, elementele decorului dobrogean incheaga, in cele din ruma, nu doar un tablou de o mare exuberanta coloristica, dar mai ales un climat sufletesc aparte: „ceata morilor de vant"; moscheea in ruina; cimitirul musulman deasupra caruia „iadul ride galben"; muntii rosi de vreme, asemenea unor „dinozauri tolaniti pe labe"; lacul - „oglinda de pastel italian"; restaurantul din gara; cherhanaua; biserica ruseasca „mai verde-n rasarit". Adecvat cadrului, elementul uman respira un pitoresc la fel de pregnant; „preotul ferind sutana de noroi", „lipoveni cu barbi rosii" alaturi de musulmani fantomatici si bulgari ursuzi, muezinul ce-si „tremura ruga de seara", „bulgarce despletite suflind in catui", lotri si poterasi in baladesc conflict, indeobste, lirismul acestor poezii este continut in insasi calitatea notatiei, doar aparent impersonala; cite un vers intervine totusi spre a potenta sugestiile poetice ale decorului printr-o formulare lirica explicita: „Si simti un flaut nomad cum picura veninul in tine; / Vraja pustiurilor calde, indemnul de pribegie". in prelungirea „stampelor dobrogene", Cara-Su (1935) este, in primul rind, un roman de atmosfera. Constrins de imprejurari, tinarul inginer Tudor Mantu paraseste capitala pentru a lucra o vreme la Medgidia. Orasul de provincie e unul din acele „tirguri unde se moare", dar meridianul spiritual pe care se situeaza romanul lui Ionescu Valerian e altul decit acela al paginilor sadoveniene sau cezarpetresciene dedicate aceluiasi subiect.
Aici, lincezeala proprie mediului provincial se altoieste pe stravechiul trunchi al kief-ului oriental. O torpoare profunda infrateste elementul uman si cel natural intr-un abandon nesfirsit; narcoza leneselor dupa-amieze de vara incetineste tonusul vital; secolul vitezei e anihilat de tabieturi tihnite si taifas indelungat; cafeaua se bea din filigeana, iar focul inca se mai aprinde prin frecarea lemnelor; istoria insasi a incremenit pentru vecie in misterioasele gorgane ori in sempitema pace a cimitirului musulman. Peste oameni si peste lucruri se instapineste „o acalmie galbena", sub aburul careia contururile isi pierd consistenta, destramindu-se in fantasmagorie si ireal. M. Sebastian surprinde cu subtilitate nota caracteristica a romanului Cara-Su: o „lume stranie de Orient decazut si emotionant" apasata de „o melancolie somnolenta". Spre deosebire de un Emanoil Bucuta, la care acelasi tip de comunitate inchisa, refractara civilizatiei, dominata de prejudecati tiranice, e privit din interior, la Ionescu Valerian viziunea ramine pe alocuri exterioara. Necontaminat pe deplin, eroul sau considera uneori realitatile din jur cu ochiul turistului avid de senzational. De aici, unele stridente de ton datorate netopirii desavirsite a culorii locale in tabloul sufletesc. Alteori insa, prin incorporare organica, pitorescul devine, din element pur decorativ, peisaj sentimental.
Pina si sonurile bizare ale cintecelor tataresti depasesc, in aceste imprejurari, etapa gratuitatilor folclorice cu iz local, integrindu-si melopeea taraganata unei atmosfere spirituale. in povestea de dragoste dintre inginer si tataroaica Menaru, discretia, aluzivul, nuantele estompate, infuzia bine dozata de lirism fac farmecul unei idile gratioase, diafane, fragile, dar nu edulcorate. Recunoscut animator literar, Ionescu Valerian a condus revista Viata literara (1926-l939; 1941); conform expresiei lui G. Calinescu, „prin idealismul si as zice misticismul publicistic" al initiatorului, publicatia s-a bucurat de o longevitate putin obisnuita in epoca. Unul dintre segmentele sale cele mai interesante il formeaza interviurile realizate de Ionescu Valerian cu numerosi scriitori interbelici, reprezentanti ai mai multor generatii, nume prestigioase sau debutanti, contributii adunate in volumul Cu scriitorii prin veac (1967). Chipuri din viata literara (1970) cuprinde pagini memorialistice dedicate unor figuri reprezentative sau unor momente culturale ale vremii, precum si, in completarea volumului anterior, o serie de interviuri aparute in paginile revistei Viata literara.
OPERA:
Caravanele tacerii, versuri, Bucuresti, 1923;
Stampe, versuri, Bucuresti, 1927;
Cara-Su, roman, Bucuresti, 1935 (ed. II, 1969);
Cu scriitorii prin veac, interviuri, Bucuresti, 1967;
Chipuri din viata literara, memorialistica, Bucuresti, 1970 |
REFERINTE CRITICE:
Perpessicius,
Repertoriu critic, 1925;
Erasm, in Credinta, nr. 624, 1935;
C. Panaitescu, in Facla, nr. 1484, 1936;
G. Calinescu, in Adevarul literar si artistic, nr. 788, 1936;
M. Sebastian, in Rampa, nr. 5408, 1936;
O. Sulutiu, in Familia, nr. 1, 1936;
P. Martinescu, in Societatea de miine, nr. 1, 1936;
S. Cioculescu, in Revista Fundatiile Regale, nr. 4, 1936;
S. Cernea, in Epica, nr. 2392, 1936;
G. Calinescu, Istoria', G. G. Ursu, Tecuciul literar, 1943;
V. Craciun, in Orizont, nr. 7, 1967;
VI. Barna, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1969;
C. Ciopraga, Literatura;
P. Constantinescu, Scrieri, V;
M. Tomus, in Tribuna, nr. 10,1971;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, II;
Perpessicius, Opere, VII;
VI. Streinu, Pagini, V;
AI. Raicu, in Luceafarul, nr. 36, 1977;
VI. B., in Romania literara, nr. 48, 1980;
N. Scurtu, in Manuscriptum, nr. 4, 1984.
|
