Ion Vitner biografia
Ion Vitner opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VITNER Ion, se naste la 19 aug. 1914, Bucuresti -m. 12 apr. 1991, Bucuresti.
Istoric si critic literar.
Fiul lui Leon Vitner, functionar, si al Giselei (n. Zoller).
Studiile, inclusiv cele univ., in Bucuresti.
Debuteaza in 1931 larev. unu. intre anii 1933 si 1935 participa la Cercul de studii marxiste de pe linga revista Cuvintul liber.
Pentru activitatea politica de stinga, domiciliu fortat in 1940; deportat in Transnistria (1942). Redactor la Scinteia (1944-l946), membru in comitetul redactional al revista Orizont (1944-l949), redactor-sef adjunct si apoi redactor-sef al revista Contemporanul (1946-l949) si redactor sef al revista Flacara din 1948 pina la disparitie. A mai'colaborat la Gazeta literara. Tribuna, Viata Romaneasca s. a. A fost membru in comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor (1948-l960). Din 1948, activeaza la Univ. din Bucuresti, Facultatea de Limba si Literatura Romana, unde ia locul, la catedra, lui G. Calinescu. Premiul de Stat (1949 si 1955); Premiul Acad. (1954). in critica, epuizata in citeva brosuri si volum de art., Ion Vitner este un exponent al sociologismului vulgar.
Dupa debutul in paginile revistei unu, Ion Vitner se lanseaza furtunos in activitatea politica si literara, difuzmd ilegal poemul Octombrie (1932) din volumul omonim aparut in 1932, sau incercind sa publice Supremul adevar (1933) al carui tiraj a fost confiscat de autoritati. Tonul hotarit si preferinta pentru afirmatiile categorice se vor remarca si in elogiul adus filosofiei stiintifice a anatomistului Francisc I. Rainer, intr-un articol din revista Studii (nr. 1, 1948). Dedicindu-se cercetarii literare, Ion Vitner a dat interpretari unilaterale si vulgarizatoare operei lui Eminescu sau I. L. Caragiale, pe care i-a „contracarat" cu figurile hiperbolizate ale lui Th. Neculuta si A. Toma.
Conceptia sa continua doar aparent atitudinile lui C. Dobrogeanu-Gherea (caruia ii consacra un studiu in 1949): critica stiintifica a acestuia ar consta in antimaiorescianism, antisimbolism si antipoporanism, precum si in combaterea influentei occidentale si introducerea la noi a ideilor revolutionarilor rusi. in fond, prin Problema mostenirii literare (1949) si Critica criticii (1950), Ion Vitner sustine „critica stiintifica’1 inteleasa dogmatic si minimalizeaza importanta covirsitoare a lui Maiorescu, Lovinescu si G. Calinescu (a carui monumentala Istorie a literaturii romane este in mod bizar etichetata drept „o incercare neizbutita”). Ion Vitner a colaborat la realizarea primelor manuale de istoria literaturii, de dupa reforma din 1948, pastrind aceeasi perspectiva limitata asupra valorilor nationale. Meridiane literare (1960) reprezinta punctul sau de vedere aplicat poeziei contemporane si criticii straine, in timp ce prozei ii vor fi consacrate, ulterior, doua volume de interpretari facute exclusiv prin prisma socialului si a realismului (Prozatori contemporani, l-l1, 196l-l962). O mai nuantata analiza a acelorasi probleme, in Semnele romanului (1971) si in eseul de tardiva revizuire, Alexandru Ivasiuc -infruntarea contrariilor (1980). Parasind apoi preocuparile de cultura romaneasca, Ion Vitner a oferit bune exegeze de literatura universala (Albert Camus sau tragicul exilului, 1968); notele de calatorie in Franta, scrise alert, cu simtul (redobindit) al literaritatii, evoca si mari scriitori francezi sau romani (B. Fundoianu , Ilarie Voronca ). Renuntind la exagerarile anterioare, ultimele carti sustin, intr-un discurs critic degajat, cu deschideri moderne, valori literare autentice.
OPERA:
Octombrie, Bucuresti, 1932;
Supremul adevar, Bucuresti, 1933;
Pasiunea lui Pavel Corceaghin, Bucuresti, 1949;
Influenta clasei muncitoare in opera Iui Eminescu si Caragiale, Bucuresti, 1949;
Problema mostenirii literare. Bucuresti, 1949;
Poezia lui A. Toma, Bucuresti, 1950;
Viata si opera lui D. Th. Neculuta, Bucuresti, 1950;
Critica criticii. Bucuresti, 1950;
Pamintul prieteniei, Bucuresti, 1954;
Un mare scriitor alChinei de azi, Bucuresti, 1955;
Eminescu, Bucuresti, 1955;
Firul Ariadnei, Bucuresti, 1957;
Meridiane literare, Bucuresti, 1960;
Prozatori contemporani, I-II, Bucuresti, 196l-l962;
Literatura in publicatiile Socialiste si muncitoresti (1880-l900). Reviste literare. Formarea conceptului de literatura socialista, Bucuresti, 1966;
Albert Camus sau tragicul exilului. Bucuresti, 1968;
Semnele romanului. Bucuresti, 1971;
Reverii pe malul Senei, Bucuresti, 1978;
Alexandru Ivasiuc -infruntarea contrariilor. Bucuresti, 1980;
Popas linga Notre-Dame, Bucuresti, 1981. |
REFERINTE CRITICE:
P. Georgescu, incercari critice, II, 1958;
Al. Piru, Panorama', FI. Manolescu, Poezia criticilor, 1971. |
