Ion Vinea biografia
Ion Vinea opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VINEA Ion (pseudonimul lui Ioan Eugen Iovanache), se naste la 17 apr. 1895, Giurgiu - moare in 6 iul. 1964, Bucuresti.
Poet, prozator si traducator.
Fiul lui Alexandru Iovanache, mosier, si al Olimpiei (n. Vlahopol).
Dupa studii elementare si medii la Institutul „Sf. Vineri" si la Liceul „Sf. Sava", isi ia licenta in drept in 1924 la Univ. Bucuresti. intre 1916 si 1919 a fost mobilizat la Iasi. Deputat de Roman (1928-l932) si presedinte al Uniunii Ziaristilor profesionisti (1938-l944). impreuna cu Tristan Tzara si Marcel Iancu infiinteaza, in 1912, revista Simbolul, in care debuteaza cu poezii orig. Din 1913, colaboreaza la Noua revista romana, apoi la Rampa, Facla si Seara. in 1915 editeaza impreuna cu Tristan Tzara revista Chemarea. Redactor la Desteptarea economica si sociala, la Omul liber si la Adevarul. Fundeaza si conduce Contimporanul (1919-l931), revista reprezentativa pentru avangardismul romanesc; succede directoratului lui N. D. Cocea la ziarul Facla. Prezenta publicistica laborioasa la Evenimentul zilei, dar si la Gindirea, Adevarul literar si artistic s.a.
Debuteaza editorial cu volum de proze Descintecul si Flori de lampa (1925), urmat de Paradisul suspinelor (1930). Poeziile publicate in periodice apar in volum in anul mortii (Ora fintinilor, 1964), iar postum romanul Lunatecii (1965). Venin de mai, ramas neterminat, e tiparit in 1971; de asemenea, o parte din Publicistica literara (1977). Triad. remarcabile din Shakespeare si Edgar Allan Poe intregesc profilul unui scriitor care a marcat o intreaga epoca atit prin atitudinea avangardistului fata de opera „definitiva11, cit si prin deschiderile stilistice si de viziune ce caracterizeaza scrisul sau, disimulativ si proteic.
In literatura romana moderna Ion Vinea ramine un „caz“ in primul rind prin aminarea, datorata orgoliului sau atitudinii iconoclaste fata de textul considerat „definitiv11, a debutului editorial in poezie, desi vocea sa lirica fusese prinsa (si recunoscuta ca atare) de catre . Pillari si Perpessicius in Antologia poetilor de azi|1925) si, mai tirziu, de Vladimir Streinu in Literatura romana contemporana. Antologie (1943). Respingerea formulelor, afirmata raspicat in articole sau interviuri, coabiteaza cu incercarile, putin finalizate, de gasire a unui drum propriu, asa cum se intimpla in Descintecul si Flori de lampa (1925). Conceput antinomic, debutul editorial al lui Ion Vinea propune un numar de „exercitii de stil11, pornindu-se de la o „subminare a epicului11 (E. Lovinescu ): Daca Flori de lampa sint poeme in proza, afine ca scriitura cu cele semnate de Adrian Maniu, Descintecul parodiaza samanatorismul (Invitatie la tara), proza psihologica (Stratagema) sau modalitatea, in voga, a expresionismului (Moartea la chef).
Alternativele acestea, fundamentate pe demontarea formulelor epice, se perpetueaza la modul reductiv in tripticul nuvelistic din Paradisul suspinelor (1930), unde amalgamul stilistic, aplecarea spre grotesc, dar si utilizarea mijloacelor de investigatie psihologica precum si desenul gracil al tipologiilor il plaseaza pe Ion Vinea in aria decadentismului. Poezia, la rindul sau, reitereaza - prin sublimare - tensiunile existente in proza intre fibra lirica si cenzura intelectuala, intre atmosfera „fin de siecle11 si modernitatea redevabila curentelor de avangarda, promovate de revista Contimporanul. Daca „instinctul tropical (G. Calinescu") e vizibil in aceasta poezie ce preia sugestii din A. Samain (din care si traduce), volumul Ora fintinilor (1964) certifica premonitiile criticii despre o lirica inconfundabila. „Clasicul unor forme poetice modeme1 (S. Cioculescu'), optind pentru „avangardismul moderat11 (I. Pop ), Ion Vinea cultiva elegia filosofica. Timbrul elegiac, senzatia de perpetua reprimare a fondului pronuntat afectiv si aspectul incolor al versului, in filigranul caruia se strecoara elemente de-recuzita simbolista, incheaga un univers in care erotica, peisajul marin, evocarea unor personalitati istorice sau tabloul citadin sint supuse unei reductii fenomenologice sui-generis. Poezia din Ora /inimilor este conceptuala, ea se intilneste cu imagistica abstracta din versurile lui O. Goga si Al. Philippide , minus tonalitatea fierbinte, vaticinara a primului si aceea, glaciala, a celui de-al doilea. Asocierea lui Ion Vinea cu plastica intelectual izata a cubistului Braque nu este intimplatoare, in sensul ca abstractiunea dobindeste, in Tuzla sau Ivoriu, pregnanta plastica. Obiectele isi pierd densitatea pastrindu-si, in schimb, conturul. insusi eul poetic ajunge la epura intr-o miscare de imersiune in „ora de linisti stelare11, prefacuta, eidetic si ea, in „clar semn de lumi fara nume.
Tonalitatea barbiana are un dramatism retinut in Ivoriu:
„intr-un sfirsit, in marginea orelor moarte,
nalt si aspru, Tumul a crescut
Zi cu zi, noapte cu noapte,
intemnitindu-ma.
Singur veghez. Nici un zvon. |
Lumea e de mine departe11 etc. Turnul si /intina se afla unul in prelungirea celuilalt, pe acelasi ax: solitudinea proiectata cosmic. Critica observase ca „tumul pe care-l cimenteaza timpul in jurul fiintei sale are verticalitatea subterana a fintinii. Ora turnului e ora /inimilor, echivalenta stranie incarcata de nevoia descoperirii unui punct de sprijin interior, a unui nadir latent11 (V. Nicolescu ). Or, punctul acesta „de sprijin interior11 e, in realitate, un punct de fuga - constiinta a declinului individual, proiectat cu rece disperare la scara universala. Cele doua cicluri - marin si istoric - topite in tesatura volumului incercuiesc aceeasi chemare sau, mai bine spus, caderea eului in „exilul interior. Poetul latin Ovidiu devine emblematic, iar litoralul tomitan si largul Pontului Euxin transmit, in chenar funebru, o stare de ireversibila alienare a sinelui (Tomis). Clipa insasi inghetata intr-o imagine memorabila, amintind de Trakl („si iama fara tel ni-o ia-nainte / cu ingeri rari prin ora de cristal11 - Clipa), soarele toropeste si calcineaza (Tristia), iar peisajul se stilizeaza in maniera lui Steriadi sau Iser (caruia ii transcrie liric o pinza, Iser).
Aidoma lui Ovidiu, „izgonit cu pustiul si cu gindul11, vegheat de Steaua somnului, solitarul modem atinge gradul zero al tragicului, el se depersonalizeaza in versul aproape incolor, inchizindu-se singur in captivitate, ca si marea (Nox). Daca poezia ajunge sa decanteze o elegie a plinsetului universal, treptele ratarii sint ilustrate in romanul Lunatecii, tiparit postum (1965). Lucu Silion, acest „Oblomov11 balcanic (M. Petroveanu ), inrudit cu Andrei Miile din romanul neterminat Venin de mai, imbogateste galeria „omului de prisos. Portretul sau este grefat pe imaginea, lucrata in filigran, a unui „dandy11 autohton, produs de oboseala unei aristocratii alogene. Declinul social si biologic al sinecuristului alcatuieste unicul plan narativ. El este segmentat de treptele, mereu trei la numar, ale initierii erotice (Matilda, Laura, Ana), sociale (Barbu, Fane Chiriac, Filip) sau ale decaderii (Diogenid, Stolz, Giuseppe). Aceasta structura trichotonica argumenteaza interpretarea Lunatecilor ca „basm si parabola1 (Magdalena Popescu). Protagonistul absoarbe fara-ndoiala ceva din biografia lui V„ strecurata in episoadele cartii. Ironia caustica a publicistului si aplecarea spre caricatural concura la realizarea tabloului de moravuri, autorul restituindu-ne - desenate in carbune -lumea redactiilor de la ziarele bucurestene si „soareaua" de la bogatasul Adam Guna (al carui prototip e Bogdan-Pitesti), intilnit, de altfel, si in Venin de mai.
Capitolul Praznicul calicilor ramine antologic prin tonul vitriolant, el face pereche - la nivelul high-life-ului bucurestean - cu „halele" in care Silion esueaza definitiv. Stilistic vorbind, poezia destrama in mod constant inceputurile de coagulare epica, Lunatecii raminind un exemplu de mixtura a doua atitudini literare deosebite. Sinteza lor nu s-a putut infaptui din pricina unui clivaj de fond. Detasarea, obiectivarea alterneaza cu implicarea sentimentala, crucificarea lumii crepusculare cu revansa scrisului frumos. In absenta acuitatii psihologice si a consecventei realiste, proza lui Ion Vinea este confesiunea razbunatoare a unui invins si documentul unei scriituri artiste, dar cu numeroase insertii datorate avangardismului contemporan.
OPERA:
Descintecul si Flori de lampa, Bucuresti, 1925;
Paradisul suspinelor, cu 5 gravuri dintre care un portret inedit, desenate si sapate in lemn de Marcel Iancu, Bucuresti, i930;
Ora fintinilor, pref. de M. Petroveanu, Bucuresti, 1964;
Lunatecii, I-II, Bucuresti, 1965;
Ora fintinilor. Poeme, cu o pref. de M. Calinescu, Bucuresti, 1967;
Poeme, pref. si antologie de V. Nicolescu, Bucuresti, 1969;
Lunatecii, I-II, pref. si tabel cronologic de Magdalena Popescu, Bucuresti, 1971;
Opere, I-IV, ed. ingrijita de M. Vaida si Gh. Sprinteroiu, studiu introductiv de M. Vaida, Cluj, 197l-l974;
Venin de mai, Cluj, 1971;
Lunatecii, Cluj, 1973;
Publicistica literara, ed. si pref. de Constantina Brezu-Stoian, Bucuresti, 1977;
Ora fintinilor, antologie, postfata si bibliografie de G. Gibescu, Bucuresti, 1979;
Ora fintinilor (L'heure des fontaines), ed. bilingva romano-franceza, trad. si pref. de D. I. Nasta, Bucuresti, 1982;
Opere, I, ed. critica si pref. de Elena Zaharia-Filipas, Bucuresti, 1984;
Lunatecii, tabel cronologic si crestomatie critica de I. Funeriu, Timisoara, 1988.
|
REFERINTE CRITICE:
N. Davidescu, Aspecte si directii literare, II, 1924 (ed. II, 1975);
E. Lovinescu, Istoria, III;
Perpessicius, Mentiuni, I;
F. Aderca, Marturia unei generatii, 1929;
L. Boz, Cartea cu poeti, f. a.;
T. Vianu, Arta;
G. Calinescu, Istoria;
S. Cioculescu, Aspecte lirice contemporane, 1942;
T. Vianu, Idei si forme literare, 1946;
VI. Streinu, Versificatia moderna, 1966;
M. Petroveanu, Studii literare, 1967;
N. Manolescu, Metamorfozele poeziei, 1968;
VI. Streinu, Pagini, I;
M. Tomus, 75 poeti, 1968;
V. Ardeleanu, Proza poetilor, 1969;
I. Pop, Avangardismul;
S. Saiagean, Ion Vinea, 1971;
Elena Zaharia, Ion Vinea, 1972;
S. Mioc, Opera lui Ion Vinea, 1972;
Al. Andriescu, Disocieri, 1973;
S. Cioculescu, Itinerar critic, 1973;
C. Stanescu, Jurnal de lectura, 1973;
Ov. S. Crohmal-niceanu, Literatura, II;
V. Nicolescu, Starea lirica, I, 1975;
M, Papahagi, Exercitii de lectura, 1976;
E. Simion, Scriitori romani, II;
M. Vaida, Mitologii critice, 1978;
Ion Vinea interpretat de, 1986;
M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, III, 1986;
M. N. Rusu, in Saptamina, nr. 33, 1986;
I. Pop, in Tomis, nr. 9, 1986;
Zoe Dumitrescu-Busulenga, in Ramuri, nr. 7, 1987;
A. Rau, in Steaua, nr. 12, 1988;
2, 1989;
P. Constantinescu, Figuri literare, . M. Mt. |
