Ion Talos biografia
Ion Talos opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
TALOS Ion (numele la nastere:Ioan), se naste la 22 iun. 1934, sat Prodanesti, judetul Salaj.
Folclorist si etnograf.
Fiul lui Gavril Talos si al Ilcai (n. Talos). Absolvent al Facultatii de Filologie a Univ. din Cluj (1957), cercetator stagiar (1957-l963), apoi cercetator stiintific (1963-l968) la Sectia de istorie literara si folclor a Institutului de Lingvistica din Cluj. Bursier Humboldt (1966-l968). Din 1968 cercetator stiintific principal si sef de sector (din 1969) la Sectorul de etnografie si folclor al Filialei Acad. din Cluj-Napoca. in perioada 1978-l983 activeaza in paralel ca lector de limba si literatura romana la Univ. din Koln. In tara conduce, in continuare, Sectorul de etnografie si folclor si redacteaza pentru tipar Anuarul de folclor, I-IV (1980-l983). in 1987, solicita azil politic in Germania, dupa o serie de persecutii politice, culminind cu interdictia de a participa la manifestari stiintifice in strainatate.
Preda cursul de literaturi populare romanice la Univ. din Koln.
Debuteaza in Revista de folclor (1958) cu o lucrare ce inmanuncheaza bibliografia folclorului romanesc pe anul . Doctor in stiinte filologice al Univ. din Bucuresti (1970) cu o teza ce avea sa constituie ulterior debutul sau editorial (Mesterul Manole. Contributie la studiul unei teme de folclor european, 1973). Colaboreaza cu studii de etnografie si de folclor la revista de specialitate din tara, la unele revista cu caracter literar (Tribuna, Vatra, Cahiers roumains d'etudes litteraires) precum si la unele publicatii din strainatate (Fabula, Jahrbuch fur Volksliedforschung, ambele din R.F.G.). intre 1977 si 1981 este prezent cu art. la redactarea lucrarii Enzyklopadie des Marchens, editata in R.F.G. A publicat ed. din scrieri de I. Muslea (Cercetari etnografice si de folclor, I-II, 197l-l972), A. Viciu (Flori de cimp. Doine, strigaturi, bocete, balade, 1976; in colab.), Arthur si Albert Schott, Pauline Schullerus etc. Amplitudinea cercetarilor sale dublata de un autentic dar al sintezei fac din Ion Talos un continuator de seama al traditiei cercetarii folclorice romanesti interbelice.
Continuind o inalta traditie interbelica, marcata de prescriptiile sociologice ale scolii lui Dimitrie Gusti, cercetarea etnografica si folclorica romaneasca contemporana de teren a fost finalizata cu serioase si foarte documentate studii de consemnare (si mai putin de interpretare), al caror aspect pozitivist-analitic pare sa domine si astazi stradaniile etnografilor si folcloristilor nostri. Rezultatul firesc a.fost elaborarea unor mari studii de sinteza (intreprinse de A. Fochi, Ion Talos Papahagi , O. Barlea ), realizate insa mai degraba prin juxtapunerea unor concluzii furnizate de o asidua cercetare de teren si mai putin prin interpretarea in profunzime a faptelor, in relationarea lor directa cu imensul tezaur mitologic si de credinte al umanitatii. Asa se face ca, cel putin pina in acest moment, folcloristica romaneasca nu are o solida constiinta teoretica, menita sa o desprinda dintr-un provincialism ce risca sa devina sufocant. intr-un asemenea context, Ion Talos face parte, impreuna cu altii (Minai Pop, Nicolae Bot), dintr-o generatie de tranzitie, destinata sa deschida calea unor interpretari comparatiste de mare subtilitate si rafinament intelectual, intreprinse pe mari spatii de cultura ale caror semne sint deja vizibile in cartile publicare ulterior de Gh. Musu, Mihai Coman sau A. Oisteanu .
Mesterul Manole (1973), „cea mai completa monografie asupra acestei probleme aparuta pina in prezent" (Mircea Eliade), impune definitiv un autor dotat cu o superioara capacitate de sinteza intr-un teritoriu de nimeni cuprins in intregime pina la acea data. Lucrarea reprezinta o cercetare exhaustiva a motivului .jertfei zidirii" in spatiul cultural european, cu relevarea deosebita a circulatiei sale in aria de manifestare a folclorului balcanic sud- si nord-dunarean. Sint urmarite pe rind toate variantele nationale, de la cea greaca, cea mai puternic conotata ritualic, pina la cele romanesti, carora li se recunoaste intr-un deplin consens cu bibliografia de specialitate o superioara inzestrare artistica. in cercetarea variantelor romanesti, un imens merit de pionierat al lucrarii lui Ion Talos il reprezinta identificarea tipului de colind care circula la noi in zonele folclorice ale Transilvaniei. Studiind acest tip, la fel de arhaic ca si varianta greceasca, Ion Talos afirma ca el ar fi fost la origine un „bocet sau colind de doliu", fapt atestat si de tulburatoare similitudini functionale si de circulatie cu cealalta mare balada a culturii populare romanesti, si anume „Miorita" (ambele circula in estul si in sudul tarii noastre sub forma de balada, iar in nord si est sub cea de colind). O asemenea similitudine functionala ii permite autorului sa corecteze conceptia general raspindita care situeaza originea motivului in Grecia, de unde se produce ulterior difuziunea; structura arhaica a tipului de colind descoperit in Transilvania pledeaza pentru poligeneza motivului, ceea ce confirma o lege a raspindirii in spatiu a faptelor de cultura populara (aceea conform careia functionalitatea originara arhaica se pastreaza mai aproape de cea originara la extremitatea spatiului de difuziune).
OPERA:
Mesterul Manole. Contributie la studiul unei teme de folclor european. Bucuresti, . |
REFERINTE CRITICE:
O. Barlea, Istoria folcloristicii romanesti, 1974;
A. Fochi, in Revue des etudes sud-est europeennes, nr. 2, 1974;
I. Cuceu, in Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, 1976;
I. Muslea, in Anuarul de folclor, 1980;
M. Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, 1980;
N. Constantinescu, Lectura textului folcloric, 1986.
|
