Ion Petrovici biografia
Ion Petrovici opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
PETROVICI Ion, se naste la 14 iun. 1882, Tecuci, judetul Galati - moare in 17 febr. 1972, Bucuresti.
Eseist si memorialist.
Fiul lui Dimitrie Petrovici si al Ortansei. Era ruda, dupa mama, cu poetul Theodor Serbanescu si cu N. Petrascu, redactorul revista
Literatura si arta romana (unde va publica poezii, din 1898). Clasele elementare, in orasul natal, continuate la Colegiul „Sf. Sava"' (1892-l899), din Bucuresti. In 1897, debuta cu versuri in revista Mos Teaca. Licentiat al Facultatii de Drept (1903) si al Facultatii de Litere si Filosofie (1904) a Univ. din Bucuresti, doctor in filosofie (1905).
Doua semestre de studii filosofice la Leipzig si Berlin, avindu-i ca prof. pe W. Wundt, Volkelt, Fr. Paulsen, W. Dilthey. Conf. de logica si filosofie la Univ. din Iasi (1906), prof. (19i2), apoi, din 1940, prof. de istoria filosofiei moderne la Univ. din Bucuresti.
Intre 1923 si 1926, decan al Facultatii de Litere si Filosofie din Iasi. Stralucita cariera universitara si stiintifica: a tinut conferinte si cursuri la Viena, Paris, Geneva, Alger, Praga si Bruxelles si a colaborai la revista prestigioase, precum Revue de Metaphisique et de Morale, Archiv fur Geschichte der Philosophie und Soziologie, Revue mondiale, Revue bleu; membru corespondent al Acad. Romane din 1927 (activ, din 1934), membru al Acad. din Munchen, al Comitetului Permanent al Congresului de Filosofie din Paris (1936), al Comitetului de Conducere al Federatiei Internationale de Filosofie (din 1940).
Cariera politica: ministru al invatamintului si Lucrarilor Publice (1921, 1926, 1937, 1938, in guvernele Averescu si Goga), al Culturii Nationale, Cultelor si Artelor (1941).
Ca filosof, a adus contributii orig. mai ales in studiile de logica (Teoria notiunilor, 1910 si 1924; Probleme de logica^ 1911, 1923 si 1928), teoria cunoasterii si istoria filosofiei (Cercetari filosofice', 1907; ed. II, 1936; Noi cercetari filosofice contemporane s.a.).
Pornind de la Kant, a impartasit dualismul si realismul critic si a sustinut drepturile metafizicii in sinteza filosofica a stiintei si culturii (Introducere in metafizica, 1924).Monografii despre Schopenhauer (1933) si Kant (Viata si opera lui Kant, 1936). Activitatea literara, inceputa, precoce, cu poezii (versurile sint strinse in volum Un colt de viata, 1902) si cu teatru scurt (O sarutare, 1901, jucata" in stagiunea 190l-l902 si, ulterior, sub directoratul lui L. Rebreanu; o alta piesa: Urmarile iertarii), e continuata cu o abundenta serie de memorii si note de calatorie, evocari si portrete, cuprinse in volum Amintiri universitare (1920), Figuri disparute (1924), Simtiri rostite (f.a.). Vazute si traite (1926), Raite prin tara (1926), Momente solemne (1927), Felurite (1928), Peste hotare (1931), Titu Maiorescu. 1840-l917 (1931), Deasupra zbuciumului (1932), Din cronica filosofiei romanesti (1934), Din amintirile unui fost dregator (1934), Rotocoale de lumina (1934), Amintirile unui baiat de familie (1938), Impresii din Italia (I, 1930, Premiul Soc. Scriitorilor Romani, si II, 1938). Dupa doua decenii de absenta impusa, Ion Petrovici revine sporadic in viata publica si universitara si tipareste volum De-a lungul unei vieti. Amintiri (1966). Postum, apare selectia antologica din Prin meandrele trecutului (1979). Stralucit orator de catedra, autor de manuale universitare, Ion Petrovici a fost o figura marcanta a Univ. romanesti si a filosofiei noastre modeme, iar ca literat, un eseist si un prozator memorialist remarcabil.
La 19 ani, inainte de a deveni filosof, Ion Petrovici a scris piesa de teatru in versuri O sarutare, reprezentata pe scena Teatrului National din Bucuresti la staruinta lui I.L. Caragiale, care vedea in ea calitati „batatoare la ochi", adica remarcabile. Piesei i-a urmat volumul de poezii Un colt de viata (1902).
Poetul n-a staruit, desi nu era lipsit de insusiri. Elev al lui Titu Maiorescu, caruia i-a dedicat un volum, in 1931, Ion Petrovici a ales, inca inainte de a implini 40 de ani, ca modalitate de afirmare literara, genul amintirilor, gasind debuseu la Sburatorul lui E. Lovinescu (1919), unde au aparut mai intii faimoasele Amintiri universitare (1920). Acestora le-a urmat, in 1924, volumul de evocari Figuri disparute, diverse confesiuni, marturii, portrete, reflexiuni: Simtiri rostite. Vazute si traite (1926); Momente solemne (1927); Din amintirile unui fost dregator (1934), Amintirile unui baiat de familie (1938), toate reluate in 1966, la respectabila virsta de 84 de ani, in volumul De-a lungul unei vieti. Amintiri.
Preocupat de ideea de succes in cariera sa de profesor, Ion Petrovici isi alege ca model pe Maiorescu, in care vede un adevarat intemeietor de scoala ca exponent desavirsit al elocventei de tinuta universitara. Prelegerile maioresciene aveau darul de a te transporta din contingent in transcendent „in scaparari de facle si cintece de harpa". Secretul sau era stapinirea de sine, claritatea olimpiana, lipsa de precipitare, dialogul cu auditoriul prin strecurarea nimerita a unor pauze, profesorul avind aerul ca asteapta sa fie nu numai inteles, dar si admirat. Simion Mehedinti isi insusise acest tip de elocinta, dar numai in lectiile de deschidere, neizbutind in celelalte sa inlature impresia de afectare si de cautare a efectelor sau a pitorescului prin abundenta termenilor neaosi. Cu totul opus era Nicolae Iorga, vorbitor tumultuos, vulcanic, impetuos, mai potrivit in cetate decit intr-o sala de curs. Coco Demetrescu-Iasi era mai comunicativ in conversatia obisnujta decit in prelegeri unde raminea abstract.
Autorul a incercat sa puna o ordine in rememorarile sale in ultima carte, lasind, totusi, liber cursul naratiunii din perspectiva memoriei afective. intr-o prima sectiune sintem introdusi, ca intr-o autobiografie, in anii copilariei si adolescentei pe meleaguri tecucene, cu referiri la educatia materna, lectiile cu un profesor particular si intimitatea noilor personaje ale vietii de provincie. Urmeaza anii de „invatacel", elev de liceu, la Bucuresti, studentia si debutul ca autor dramatic, expunerea unui examen cu Titu Maiorescu si portretul profesorului I. Craciunescu, participarea la spectacole cu Piedro Mascagni, Coquelin-ain6 Sylvain, la o conferinta a lui Carulle Mendes. Ca profesor la Iasi, Ion Petrovici asista la o conferinta a romancierului Andr6 Lichtenberger, la sedintele cenaclului de la Viata Romaneasca (portrete ale lui Iancu Botez, G. Topirceanu, Ilie Barbulescu).
Interesante sint relatiunile despre conferintele tinute in strainatate: Filosofia germana in Romania (Viena, invitat de Societatea Vieneza de Filosofie si prezentat de filosoful Reiniger, de la revista Kantstudien), Nationalitatea in filosofie (Paris, 1932, recomandat de L. Brunschvicg), Ideea de neant (in prezenta lui Paul Gaultier), Dinamismul filosofic (Universitatea din Geneva), Reflectie asupra inconsecventei (Bruxelles) etc. Ion Petrovici i-a cunoscut pe majoritatea filosofilor contemporani din Europa si s-a bucurat de pretuirea lui Abel Rey, Andrd Lalande, Claparede, Piaget, G. Bachelard, Nicolai Hartmann, prezenti la conferintele sale. Vorbea bine limba franceza, si L6on Brunschvicg i-a spus odata: „Ah! vous possadez une telle maitrise de langue!" Un interes deosebit a stimit conferinta sa la Congresul International de Filosofie de la Praga din 1934, Realismul ca tendinta a filosofiei actuale. Volumele de impresii turistice (Raite prin tara, 1926; Impresii din Italia, I-R 1930-l938; Peste hotare, 1931), mai mult epice decit lirice, cu digresiuni anecdotice si reflectii filosofice, incearca sa surprinda aerul locului, fizionomia oraselor si a peisajelor, particularitatea oamenilor, in acelasi stil de excursie intelectuala. Observatorul amesteca utilul cu placutul, invaluind totul intr-o meditatie romantica, senina, punctata de umor.
Alte volume, precum Felurite (Probleme si oameni. Evenimente. Note de drum), 1928, Deasupra zbuciumului, 1932, Rotocoale de lumina, 1934, Din cronica filosofiei romanesti, 1934, contin eseuri avizate despre metafizica in filosofia contemporana, credinta in progres, adevar si originalitate, un studiu asupra antinomiei pesimism-patriotism la Eminescu, despre inriurirea lui Kant la noi, despre aforismele lui Maiorescu, C. Radulescu-Motru si A.D. Xenopol etc.
OPERA (literara): O sarutare. Bucuresti, 1901 (ed. noua, 1944); Un colt de viata, versuri, 1902; Amintiri universitare. Bucuresti, 1920; Figuri disparute. Bucuresti, 1924 (ed. II, 1937); Simtiri rostite, memorialistica. Bucuresti, f.a.; Vazute si traite, memorialistica, Bucuresti, 1926; Raite prin tara, impresii de calatorie. Bucuresti, 1926 (ed. intregita, 1944); Momente solemne, memorialistica. Bucuresti, 1927; Felurite (Probleme si oameni. Evenimente. Note de drum), Bucuresti, 1928; Peste hotare, note de calatorie, Bucuresti, 1931; Titu Maiorescu. 1840-l917, Bucuresti, 1931; Deasupra zbuciumului. Bucuresti, 1932; Din cronica filosofiei romanesti. Bucuresti, 1934; Din amintirile unui fost dregator, Bucuresti, 1934; Rotocoale de lumina. Bucuresti, 1934; Amintirile unui baiat de familie. Bucuresti, 1938; Impresii din Italia, I-II, Bucuresti, 1930-l938; Evocari de mari filosofi. Bucuresti, f.a.; Fulguratii filosofice si literare. Bucuresti, f.a.; De-a lungul unei vieti. Amintiri, Bucuresti, 1966; Prin meandrele trecutului. Evocari inedite. Pagini memorialistice, pref. de M. Gafita, Bucuresti, 1979; insemnari de drum, ed. ingrijita, pref. si tabel bibliografic de D. Petrescu, 1983.
|
REFERINTE CRITICE:
N. Iorga, Ist. lit. cont., II;
E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane. 1900-l937, 1937;
G. Calinescu, Istoria;
S. Cioculescu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 7, 1944;
Tr. Gheorghiu, in lasul literar, nr. 8, 1966, Mircea Popa, in Steaua, nr. 5, 1966;
P. Pascu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1966;
P. Constantinescu, Scrieri, IV, 1970;
Perpessicius, Opere, III, 1971;
V, 1972;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, I;
N. Barbu, in Convorbiri literare, nr. 5, 1980;
I.D. Balan, in Contemporanul, nr. 32, 1983;
T. Vianu, Arta prozatorilor romani, 1988.
|
