Ion Pascadi biografia
Ion Pascadi opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
PASCADI Ion, se naste la 3 aug 1932, Timisoara - moare in iul. 1979, Bucuresti.
Estetician si traducator.
Licentiat in filosofie (1955). Functionar la Palatul pionierilor (1953-l955); lector la Scoala Comitetului Central al U.T.C. (1955-l958); sef de redactie la Editura Acad. (1958-l960).
Din 1960, sef de sectie la Institutul de Filosofie din Bucuresti. Debut in specialitate cu un volum despre Idealul si valoarea estetica (1966).
Alte voi.: Prelegeri de estetica. Educatia estetica (1967), Prelegeri de estetica. Originea artei (1967), Gusturile intre da si nu (1968), Estetica lui Tudor Vianu, (1968), Esteticieni romani (1969), Din traditiile gindirii axiologice romanesti. Studii si texte (1970), Estetica intre stiinta si arta (1971), Nivele estetice. Infra-echi-meta (1972), Destinul contemporan al artei (1974), Arta si civilizatie (1976) si Arta de la A la Z (1978). A tradus din M. Dufrenne (Poeticul, 1971), A. Moles (Arta si ordinator, 1974) si St. Morawski (Marxismul si estetica, I-II, 1977).
O disciplina a lecturii, ca si a discursului, defineste inainte de toate cercetarile lui Ion Pascadi consacrate fenomenului estetic. E o trasatura pe care o marturisesc cu consecventa volumele sale, nu putine, impreuna cu numeroasele studii introductive la carti de referinta din domeniul esteticii si filosofiei culturii: G. Calinescu, M. Ralea, Mikel Dufrenne, Alain, Pierre Francastel, Eugenio d'Ors, Lucien Goldmann, Jean Grenier, Corado Maltese, Rene de Solier, St. Morawski, H. Wolfflin fiind doar citiva dintre autorii carora le dedica ample si avizate comentarii. Format si afirmat in climatul anilor '60, Ion Pascadi va ramine tributar doctrinei marxiste, perspectiva de lectura si judecatile pe care le propune purtind astfel inevitabil amprenta epocii.
Sub aceasta sigla a „umanismului socialist" se desfasoara consideratiile din volumul Idealul si valoarea estetica (1966), a carui intentie este aceea de a pune in lumina raportul dintre ideal si valoarea estetica in contextul general al teoriei valorilor si de a stabili coordonate specifice ca natura obiectivitatii acestora, elementele gramaticii lor, relatia dintre ideal si real in arta s.a. Cu Gusturile intre da si nu (1967), autorul aduce discutia in zona de interferenta a unor concepte, incercind evidentierea si clasificarea modalitatilor specifice de receptare si valorizare estetica, precum si creionarea unor tipologii de extrema, ca sentimentalul, naivul, omul „senzatiilor tari", semidoctul, parvenitul, simulantul, pseu-dorafinatul, snobul, excentricul, blazatul, intolerantul sau omul fara sira spinarii. in 1968, Ion Pascadi publica o exegeza despre Estetica lui Tudor Vioriu, in care realizeaza nu doar o convingatoare viziune de ansamblu, ci si schita de profil a liniamentelor teoretice majore in baza carora s-a articulat ansamblul operei.
Remarcabile suit formularile precise, claritatea constructiei, taieturile ferme, argumentele valide, demersul desfasurindu-se cu o anume severitate, nu lipsita de fluenta insa. Chiar micile paranteze inserate uneori in corpul discursului intretin si ele ritmul, aducind binevenite accente clarificatoare sau, mai mult chiar, fixeaza si justifica liniile de constructie ale ansamblului teoretic impreuna cu „tehnica" elaborarii sale. Sugestiva este postularea unei schite de „portret": „Speram ca opera lui Vianu - cercetata sub prisma structurii sale teoretice - ne va ajuta sa aratam ca eruditia nu impiedica originalitatea, ca rigoarea nu anuleaza personalitatea, ca principiile generale nu exclud preferintele.
In sfirsit, intemeindu-ne pe exemplul ginditorului roman, credem ca vom putea demonstra ca scrupulozitatea nu inseamna pedanterie, ca citarea tuturor surselor si punctelor de vedere nu duce obligatoriu la eclectism, ci este o conditie a cercetarii stiintifice si ca aparenta lipsa de stralucire este dictata uneori de straduinta de a se exprima exact". Convocate in spatiul unui alt volum. Esteticieni romani (1969), nume precum cel al lui Lovinescu, Blaga, Calinescu, M. Ralea ii ofera cercetatorului prilejul de a developa imaginea de adincime a unor opere care au marcat ore regale in istoria gindirii estetice romanesti. Intentia lui Ion Pascadi este aceea, marturisita, de a „surprinde structura teoretica a viziunii lor", pentru ca apoi, in ciuda diversitatii formatiei, varietatea perspectivelor sau caracterul marcat al originalitatii fiecaruia, sa descopere similitudini, apropieri si confluente. Desi recunoaste preponderenta unor variatii impresioniste si relativiste la E. Lovinescu, o maniera expresionista la Blaga, modalitati de expresie romantice sau baroce la Calinescu si „oscilatii in stil rococo" la Mihai Ralea, Ion Pascadi raspunde ispitei de a detecta un numitor comun, prezent in structura intima a tuturor.
Acesta ar coincide cu un anume spirit clasic, recognoscibil ca „fond" la Lovinescu, in tendinta spre ordine si simetrie la Blaga, in vocatia sistemului la Calinescu sau in constructiile nu lipsite de rigoare si austeritate ale lui M. Ralea. Cu volumul Nivele estetice (1972), se confirma, o data in plus, formatia de teoretician a lui Ion Pascadi, el propunindu-si aici o clarificare a unor concepte ca sensul artistic, limbajul, structura, functia si interesul artistic. in analiza fiecarui concept sint implicate atit creatia, cit si receptarea, iar justificarea termenilor introdusi se face deopotriva din punctul de vedere al validitatii logice, ca si din acela al masurii in care se adecveaza esteticului.
Valoarea in acest context e definita ca fiind ea insasi „dinamica si nu fixa" pentru ca „oscilatiile ei nu pot fi independente de mutatiile sensului, desi nu se reduc la acestea". Sint, acestea, directii de cercetare reluate si in cartile ulterioare. Destinul contemporan al artei (1974) sau Arta si civilizatie (1976), unde se vorbeste printre altele despre criteriu si valoare, mutatiile sensibilitatii estetice, fluenta estetica si selectie, statute si roluri estetice, despre vestigiile imaginarului in relatie cu mediul, atractie si validare sociala.
De asemenea, o buna parte din concepte sau problematica se regasesc in sumarul volumului Arta de la A la Z (1978), o culegere de eseuri ordonate alfabetic, care inchipuie un aparat notional sumar, dar de larga circulatie, un fel de „alfabet" arbitrar menit sa ofere posibile interpretari. Fara pretentia unui sistem, cartea se desfasoara raspunzind unei ordini subiective, dar prezidata de insemnele disciplinei si rigorii. Ion Pascadi este un „colportor" de idei si teze estetice, in limitele si cu amprenta (coercitiva) a climatului ideologic din anii '60-'70.
OPERA:
Detasamentul . insemnarile unui instructor de pionieri. Bucuresti, 1954;
Idealul si valoarea estetica. Bucuresti, 1966;
Prelegeri de estetica. Educatia estetica. Bucuresti, 1967;
Prelegeri de estetica. Originea artei. Bucuresti, 1967;
Estetica lui Tudor Vianu, Bucuresti, 1968;
Gusturile intre da si nu. Bucuresti, 1968;
Esteticieni romani. Bucuresti, 1969;
Din traditiile gindirii axiologice romanesti. Studii si texte, Bucuresti, 1970;
Estetica intre stiinta si arta. Bucuresti, 1971;
Nivele estetice. Infra-echi-meta. Bucuresti, 1972;
Destinul contemporan al artei. Bucuresti, 1974;
Arta si civilizatie, Bucuresti, 1976;
Arta de la A la Z, Iasi, . Traduceri: M. Dufrenne, Poeticul, trad. si cuvint inainte de ~, Bucuresti, 1971;
A. Moles, Arta si ordinator. Cu colab. lui Marie-Luce Andre, trad. de Claudia Dumitriu si ~, pref. de ~, Bucuresti, 1974;
St. Morawski, Marxismul si estetica, I-II, trad. de Claudia Dumitriu si -, pref., comentarii, note si indice tematic de ~, Bucuresti, 1977.
|
REFERINTE CRITICE:
Ov. S. Crohmalni-ceanu, in Gazeta literara, nr. 37, 1968;
T. Tihan, in Steaua, nr. 12, 1968;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Romania literara, nr. 7, 1969;
FI. Mihailescu, in Viata Romaneasca, nr. 12,1971;
P. Marcel, in Steaua, nr. 6, 1971;
Al. Dobrescu, in Romania literara, nr. 27,1972;
P. Ursache, in Cronica, nr. 45,1972;
D. Cristea, in Luceafarul, nr. 47,1974;
T. Popescu, in Transilvania, nr. 11, 1976;
M. Nadin, in Amfiteatru, nr. 1, 1977;
T. Popescu, in Transilvania, nr. 10, 1979;
Al. Tanase, in Romania literara, ta. 21,1979.
|
