Ion Ojog biografia
Ion Ojog opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
OJOG Ion, se naste la 1896, Dorohoi - moare in 1961, Bucuresti.
Poet. Fiul juristului Constantin Ojog si al Cleopatrei (n. Sararu). Absolvent al Seminarului „Veniamin Costachi" si al Facultatii de Drept a Univ. din Iasi. Avocat, la Iasi si Bucuresti.
Frecventeaza cenaclul lui E. Lovinescu. „Sburatorul", si colaboreaza la Adevarul literar si artistic, Convorbiri literare, Cugetul romanesc. Flacara, Floarea soarelui, Gindul nostru, insemnari literare. Ramuri, Romania literara (Cezar Petrescu) s.a. Debut editorial cu volum de poezie Pridvoare (1929).
Alte plachete lirice: Amiezi tirzii (1940), Stema din viitoare (1943) si Amurguri vechi (1947) releva un poet de factura clasica, preocupat de motivele creatiei, naturii, erosului si mortii, intr-o maniera ce imbina modernitatea cu traditionalismul. A mai semnat si I. Citta, Ion Ozog, Jon Ojoc.
Prezenta poetica discreta in peisajul liricii interbelice, Ion Ojog sta in vecinatatea marilor sai contemporani, indeosebi a lui Arghezi si Blaga, cu care impartaseste unele accente si motive poetice. Descriptiva si de o plasticitate decorativa in Pridvoare (1929), poezia lui Ion Ojog exprima o sensibilitate senina, turnata adesea in forma clasica a sonetului.
In volumele urmatoare (Amiezi tirzii, 1940, si Stema din viitoare, 1943), inclinatia spre pastelul modern se accentueaza, ca si amplitudinea viziunii metaforice, bazata pe elementele terestre si cosmice. Una din temele recurente e iubirea, evocata in cele mai diverse ipostaze, de la trairea plenara la nevoia purificarii de „pacatoasa tina" si contopirea in spiritualitate. Poet al luminii, transparentelor si diafanului, Ion Ojog se transforma in Stema din viitoare intr-unui invadat de tristete, anxietati, interogatii existentiale. Cadrul meditatiei e acum un univers dominat de picle, neguri si fum, pe masura unei problematici mai grave, cu ecouri din conditia istorica a momentului. Motivul thanatic, in contextul dat, devine prilejul unei lirici infloritoare si uimite. Poetul doreste izbavirea din impasul solitudinii, din conditia de inger cazut, pendulind intre „lut si vesnicie", cu vizibile influente argheziene (Psalm pagtn s.a.).
Ultimul volum, Amurguri vechi (1947), reia si adinceste principalele teme (creatia si creatorul, iubirea, natura, solitudinea, moartea), tratate intr-o tonalitate minora, elegiaca, din care razbate sentimentul acut al trecerii ireversibile (Toamna tirzie, De toate-ndepartat. Din padurile de ani s.a.). In planul expresiv si al versificatiei, poetul se reintoarce, in parte, la simplitatea initiala, recurgind uneori, nu fara subtilitate, la „tehnica citatului". Dincolo de sinceritatea confesiunii si virtuozitatea formala, Ion Ojog s-a risipit insa si in directii straine structurii lui lirice, indemnat de tirania modelor literare sau fascinat de marile modele ale epocii.
OPERA:
Pridvoare, versuri, Bucuresti, 1929;
Amiezi tirzii, versuri. Bucuresti, 1940;
Stema din viitoare, versuri, Bucuresti, 1943;
Amurguri vechi, versuri. Bucuresti, 1947. |
REFERINTE CRITICE:
A.N., in Adevarul literar si artistic, nr. 437, 1929;
M. Popescu, in Convorbiri literare, nr. 1, 1930;
L. Voita, in Curentul literar, nr. 9, 1941;
I. Siugariu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 8, 1943;
Perpessicius, Opere, IU, 1971;
IX, X, 1979.
|
