Ion Muresan biografia
Ion Muresan opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MURESAN Ion, se naste la 9 ian. 1955, Vultureni, judetul Cluj.
Poet.
Fiul lui Ilie Muresan si al Martei (n. Curt), tarani. Absolvent al Liceului „G. Cosbuc" din Cluj.
Facultatea de Istorie-Filosofie (sectia Filosofie) a Univ. ,3abes-Bolyai" din Cluj, promotia . Redactor, in anii studentiei, la revista Napoca universitara si Echinox (i 979-l980).
Profesor de istorie la Scoala generala din satul Strimbu, comuna Chiuiesti, judetul Cluj (198l-l988). Din 1988, redactor la revista Tribuna. Debut in Tribuna, cu versuri (1971). Debut editorial cu volum Cartea de iarna (1981), distinsa cu Premiul Uniunii Scriitorilor.
Colaboreaza la revista Amfiteatru, Tribuna, Steaua, Vatra, Familia etc.
Situata de majoritatea comentatorilor sub semnul revoltei rimbaldiene, poezia din Cartea de iarna (1981) a frapat prin vehementa angajarii in existential, intr-un demers de maxima tensiune a identificarii dintre scris si o traire paroxistica, impinsa pina la halucinatie, a realului. „Nu am decit o singura prejudecata - realitatea" - se proclama intr-un poem, iar aceasta este chiar o prejudecata, de vreme ce, inainte de orice „ordine" si „gramatica", de orice „bunacuviinta" si „unitate a viziunilor" asigurata de „politetea" comportamentului verbal, se impune, irepresibila, energia de neindiguit a unei subiectivitati ce nu se mai vrea controlata de recea ratiune conformista. Acesteia, cunoscuta sub numele nobil de constiinta, poetul ii da o replica spectacular-sfidatoare, recurgind la gesturi de o brutalitate afisata cu o anumita voluptate a (auto)umilirii rostitorului si discursului sau:
„Fara indoiala acum umblu cu demnitatea pe bat
imi balacesc degetul in constiinta la fel de usor ca intr-un borcan cu iaurt
si amestec pina se face moale, moale.
In plina amiaza un om sta ginditor
se scarpina in cap si scuipa in propria-i memorie ca intr-o fintina parasita". |
Cum s-a observat, Ion Muresan aseaza si el, ca Rimbaud, Frumusetea pe genunchi si gaseste ca e amara, ba, mai mult decit atit, o vede napustindu-se asupra poetului „ca o calea turbata" sau ademenindu-l, vicleana, cu „regulile puterii" si provocind, in schimb, o violenta reactie de respingere: „hei, cum vom mai intinde latul veninos/ in splendidele gradini ale aurului". in virtutea aceluiasi impuls inconoclast (traducind - s-a spus pe drept cuvint - un sentiment de saturatie culturala) se propune, sarcastic, reprezentarea unui „crez poetic" vizind visceralitatea cea mai cruda, in contrast radical cu aceeasi frumusete traditionala:
„Oricum, eu stau in fata crezului poetic ca in fata unei femei fara piele
ce isi pudreaza venele, iar daca o sarut uneori cu ce sint eu mai presus
decit macelarul ce dupa inchiderea pravaliei plingind isi ingroapa fata in halcile de carne
care i-au mai ramas nevindute". |
Acest tip de expresive contraste stridente e cultivat in intreg volumul, pe o linie amintind de revoltele antipoetice avangardiste (bunaoara de Gherasim Luca si de versurile sale de registru grotesc, scrise in preajma Poemului invectiva al lui Geo Bogza). Portretul poetului e al unui revoltat aflat in ruptura cu instantele de control parental („S-a sfirsit cu matriarhatul// Frumoasa Doamna imi plinge pe umar";
„Trebuie sa ramii, tata, intre lucrurile utile
eu voi pleca cu nebunii pe malurile riului la cules podbal
eu trebuie sa pastrez memoria in afara ordinii
invelind-o in nisipul rosu
eu voi locui in podul casei si voi bea vinul tare
eu trebuie sa exprim acel sunet fantastic de taios
cind numele se izbeste deasupra lucrului pe care il denumeste"), |
Iar „componenta sociala" a poeziei sale (Gh. Perian) reactualizeaza, dindu-i o noua forta de impact asupra „publicului", starea de exasperare, nu lipsita de teatralitate, anuntata de mediile avangardiste: in „spectacolul de gala", poetul apare sub masca „Bestiei", care se adreseaza taios-ironic „domnilor" spectatori, „laudindu-(i) pe fiecare pentru frumoasa (lor) moarte", iar la „o mica sindrofie cu ceai" imagineaza gesturi ce contrazic radical „codul bunelor maniere". Atitudinilor definitorii pentru ceea ce fusese, in traditia modernista, „artistul saltimbanc", „clovnul farsor", „arlechinul", li se asociaza acum acel aer de „nebunie" („la masa mea de lucru sade nebunia") care da momentelor sfidarii o nota de cosmar provocat, cu intensitati, devieri si tulburari expresioniste ale liniei si culorii, intr-o atmosfera de ospiciu estetizant.
Caci nu o data revin in texte imaginile solemn-stilizate ale tinutei poetului („acest tron intunecat in mijlocul plantatiei/ iar poetul e ca un iaz vinat toamna", „Odihnesc dimineata in jiltul de argint"), pentru a fi ironizate, desigur, si sarcastic asediate („omul" lui Ion Muresan „intra schiopatind pe portile culturii", iar altundeva apare „usa aurie prin care bivolul singuratec/ iese pe strazi"), insa cu un fel de rafinament in opera de deformare, care a permis, pe de o parte, trimiterea la o „estetica a uritului", iar pe de alta chiar la „o impresie de ezoterism" si de „oracular", sugerind „sensibilitatea metafizica a poetului" (Gh. Perian). Dereglarea, cu mosteniri rimbaldiene, a tuturor simturilor se rasfringe asupra definitiei poeziei ca„izgonire din poezie" (e si titlul puternicului poem care incheie volumul), expresie a unei agresivitati extreme, a unei explozii de vitalitate obscura, vindicativa si totodata vindecatoare; un discurs unde „cuvintul se inalta ca sarpele din ou si se repede la lucrul denumii/ si-l umple de bube si semnificatii", in care cuvintele au „un fel de demnitate cu pori si delicate firicele de par" sau apare „un cuvint negru cu ochi"; ori in care, iesind din viata traita „conform gramaticii" si stereotipiilor sentimental-desuete („Buchetel de trandafiri esti tu iubita mea"), poetul poate da cale libera miscarilor de adincime, autentice in energia lui haotica, ale eului: „Ay, propozitii, propozitii, intunecate smircuri in capul omului!". Sintetizindu-si notele de lectura, R.G. Teposu avea astfel dreptate sa spuna ca: „incordarea rebela, atinsa de voluptati satanice, presimtirea neagra, viziunile gratios-apocaliptice fac din poezie o stare de existenta, un efluviu cosmic".
Pentru a le transmite, Ion Muresan dispune, ca putini confrati de generatie, de o mare, tulburatoare forta de-expresie.
OPERA:
Cartea de iarna. Bucuresti, 1981. |
REFERINTE CRITICE:
Al. Cistelecan, in Familia, nr. 11, 1981;
V. Felea, in Tribuna, nr. 40, 1981;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 38, 1981;
M. Mihaies, in Orizont, nr. 42, 1981;
R.C. Cristea, in Amfiteatru, nr. 11, 1982;
I.B. Lefter, in Contemporanul, nr. 6, 1982;
R.G. Teposu, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1982;
M. Mincu, in Romania literara, nr. 24, 1984;
Grete Tartler, Melopoetica, 1984;
Gh. Perian. in Vatra, nr. 3, 1985;
N. Danilov, in Convorbiri literare, nr. 1, 1986;
E. Siroion, in Romania literara, nr. 13, 1987.
|
