Ion Maxim biografia
Ion Maxim opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MAXIM Ion, se naste la 1 iul. 1925, comuna Tihau, judetul Salaj - moare in 16 dec 1980, Timisoara.
Critic, poet si prozator.
Fiul lui Augutin Maxim si al Mariei (n. Vaida), invatatori.
Absolvent al liceului „Sf. Vasile" din Blaj (1943).
Debut in revista scolara Mladite (1941). Tot la Blaj debuteaza editorial cu volum de povestiri fantastice Simfonia neterminata (1942), semnat cu pseudonimul Doctor Coppelius.
In 1944 participa la luptele de pe frontul din Transilvania si Ungaria: versurile din insemnari pe scut (1968) si jurnalul Oameni in alb (1970) evoca aceste momente. Termina studii de Filosofie la Univ. din Cluj (1948). Redactor la ziarul Romania viitoare din Sibiu (1944-l946) si la Lupta Ardealului din Cluj (1946-l948).'Profesor la Zalau (1948-l949), contabil la Timisoara (1964-l966), apoi psiholog in acelasi oras.
Doctor in filosofie cu o teza despre formarea problemei cunoasterii in filosofia presocratica (1971).
Publica in Orizont, Familia, Neue Literatur, Lumina, Tribuna s.a., unde semneaza cu pseudonimul Iosif Mirescu. Se afirma, tardiv, in critica, paralel cu o reluare a preocuparilor de prozator: Atitudini critice (1973) ambitioneaza conturarea unui tablou al criticii actuale; romanul Umbra de la Cozia (1980) evoca un moment din istoria medievala romaneasca. Mai profund, in proza reflexiva (Pe malul Styxului, 1980) si in eseul filosofic, in linia explorarii documentului psihologic (Popas in Afrodisia, 1978) sau in cea istorica, dedicata filosofiei eline (Orfeu, bucuria cunoasterii, 1976).
Autorul povestirilor fantastice din Simfonia neterminata (1942) evolueaza imprevizibil, cautind parca o forma literara care sa-l exprime deplin: dupa Cintecul stelelor (1945), un „poem dramatic" ce continua insertia elementului fantastic din volumul de debut, insemnari pe scut (1968) cuprinde versuri de evocare a razboiului, scrise in traditia lui Camil Petrescu (Ciclul mortii) si Perpessicius (Scut si targa). Notatia lirica se grefeaza pe un fond elegiac, acesta precumpanitor in Interferente (1968):
"Aceeasi ne-mplinire si-acelasi implinit
Ce-si proiecteaza umbra in noi, la infinit,
S-aduna mareea ce-nvaluie pamintul;
Fiorul s-adin-ceste plamada grea cuvintul" (Tezaur). |
Iubirea apusa structureaza poemele scrise in registru clasic, nelipsind aplecarea spre meditatia filosofica. Elementul muzical, mereu acelasi insinueaza o monotonie a ritmului, ceea ce nu se intimpla cu nuvelele din Frumusete amara (1969), unde tentatia metaforizarii inutile (Modelul, Cumpana) coexista cu analizele remarcabile din Retrospectiva sau Mascariciul. Decalajul valoric al prozelor se datoreaza si accentuarii factorului etic, Ion Maxim fiind structural un moralist: „Am fost crescut la scoala ordinii si a echilibrului.
Ordine in cosmos, echilibru in constiinta. Prima ca o realitate, a doua ca un deziderat". Or, tocmai sub semnul acestui deziderat, chinuitor adesea, marturisii cu sinceritate, stau Oameni in alb (1970), „insemnarile de campanie" ce completeaza insemnarile pe scut, dar mai ales Atitudinile critice (1973) - o carte de critica a criticii, mai exact, de exegeza a unor atitudini critice, in care apetitul pentru controversa si polemica nu substituie totusi absenta unor criterii clare si, mai ales, proprii. Oricum, Ion Maxim are meritul de a schita, printre primii, un tablou al criticii literare contemporane.
Cu Orfeu, bucuria cunoasterii (1976), perspectiva se schimba complet: avind ca baza teza de doctorat De la existenta la adevar (condusa de catre D.D. Rosea), studiul acesta e o incursiune avizata in filosofia presocratica, terminindu-se cu un capitol de referinta in literatura de specialitate, consacrat „modelului socratic". in atingere cu filosofia sint si textele din Popas in Afrodisia (1978) - rod al experientelor psihologului: „cele mai multe sint reconstituiri, fie pe baza raspunsurilor la chestionarele date, fie dupa insemnarile din timpul convorbirilor, fie transcrieri de pe banda de magnetofon, utilizata uneori cu prudenta si cu consimtamintul subiectului".
Cuprinzind „elemente din care se poate schita un profil psihologic", paginile de-aici refac altfel autenticitatea camilpetresciana. Procesul e reiterat, de altfel, in Pe malul Styxului (1980), un roman autobiografic ce, in ciuda stilului greoi, ramine interesant prin radiografierea, intr-un ton dezabuzat, amar, a primelor doua decenii postbelice. Dramatismul epocii il marcheaza profund pe cel care isi rememoreaza tineretea inainte de-a intra, pe patul de spital, in „intunericul deplin" al nefiintei. Umbra de la Cozia (1980) incearca „o reconstituire a spiritualitatii romanesti de la 1400". Vehiculind idei de filosofie a istoriei deghizate epic, romanul nu depaseste totusi o anumita suficienta, ce caracterizeaza, de altfel, o buna parte din proza noastra de evocare istorica. Exersin-du-se in forme literare diverse, ca poezia, nuvela, reportajul sau romanul, Ion Maxim ramine mai mult in paginile de exegeza filosofica, precum si prin sinceritatea examenului clinic al unei constiinte ultragiate.
OPERA:
Simfonia neterminata, povestiri. Blaj, 1942;
Cintecul stelelor, poem dramatic, Blaj, 1945;
Interferente, versuri. Bucuresti, 1968;
insemnari pe scut, versuri. Bucuresti, 1968;
Frumusete amara, nuvele, Bucuresti, 1969;
Oameni in alb. Bucuresti, 1970;
Atitudini critice. Timisoara, 1973;
Orfeu, bucuria cunoasterii. Bucuresti, 1976;
Popas in Afrodisia. Bucuresti, 1978;
Pe malul Styxului, roman, Bucuresti, 1980;
Umbra de la Cozia, roman, Timisoara, 1980.
|
REFERINTE CRITICE:
G. Dimisianu, Valori
actuale, 1974;
V. Ardeleanu. Opinii, 1975;
C.
Ungureanu, in Orizont, nr. 46, 1978;
T.L.
Biraescu, in Orizont, nr. 48, 1980;
L. Ciocarlie,
In Orizont, nr. 48, 1980;
M. Pop-Comis, in
Orizont, nr. 48, 1980;
A. Martin, in Romania
literara, nr. 52, 1980;
E. Todoran, in Steaua, nr.
11, 1980;
Al. Tanase, in Cahiers roumains
d'etudes litteraires, nr. 3, 1980;
V. Andru, in
Viata Romaneasca, nr. 3, 1981;
R. Ciobanu, in
Transilvania, nr. 10, 1981;
E. Manu. in Romania
literara, nr. 18, 1981;
M. Pop-Cornis, in
Orizont, nr. 4, 1981;
V. Nistor, in Steaua, nr. 4,
1981;
C. Mircea, in Orizont, nr. 27, 1985;
A.
Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, II.
|
