Ion Marin Iovescu biografia
Ion Marin Iovescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
IOVESCU Ion Marin, se naste la 6 aug. 1912, comuna Spineni, judetul Olt - moare in 9 aug. 1977, comuna Bughea de Jos judetul Arges.
Prozator.
Provine dintr-o familie de tarani saraci.
Liceul la Slatina si Constanta; Facultatea de Litere si Filosofic a Univ. din Bucuresti. Functioneaza ca prof. de liceu, voiajor comercial, functionar, bibliotecar etc. pina in . intre 1932 si 1936 frecventeaza cenaclul Sburatorul.
Debut in revista Romania literara (1934), de sub conducerea lui L. Rebreanu; debut editorial cu romanul Nunta cu bucluc, prefatat elogios de catre E. Lovinescu (1936).
Colaboreaza la Sburatorul, Vremea, Revista Funda [iilor Regale, Arges etc. Scriind o proza cu caracter mai mult dialogic, cultivind pitorescul de limbaj si etnografic (O daravela de proces, 1941; Lacrimi pe piine, 1967; Soare cu dinti, 1974; Marea vilvataie, I, 1977), Ion Marin Iovescu prelungeste-in conditiile satului aflat la intretaierea cu mahalaua - vitalitatea povestirii impreuna cu aceea a unui fond paremiologic impresionant, ce alcatuieste, in realitate, substanta multora dintre istorisirile acestui „Creanga al Munteniei" (E. Lovinescu).
Prefatindu-i debutul editorial. Nunta cu bucluc (1936), E. Lovinescu fixa imaginea lui Ion Marin Iovescu printr-o analogie - „Creanga al Munteniei" -interpretata felurit de critica actuala, dar oricum mentinuta in valorizarea si plasarea, din perspectiva istoriei literare, a unui scriitor interesant mai degraba prin impactul dintre condeiul trecut prin cultura si intelepciunea ancestrala a proverbelor. Satul insusi, obiectul prozei, este un mediu eterogen, aflat la incrucisarea cu mahalaua, de unde repercusiunile - surprinse cu intuitie sigura - in planul limbajului si al comportamentului personajelor. Acestea, daca nu au o conturata valoare tipologica, se prezinta in schimb ca niste stari ale naturii.
Temperamentale, explozive si deloc sentimentale, ele se proiecteaza de cele mai multe ori in tragicul presimtit prin ris piparat si farsa groasa. Personajele lui Ion Marin Iovescu nu au validitate epica, ci una, dupa cum s-a spus, etnografica. Nunta cu bucluc ramine tipica pentru intreaga sa opera, unde epicul - coplesit de avalansa de proverbe si zicatori - se deseneaza doar ca un simplu si neconvingator tipar. El este suplinit, pina la un punct, de tensiunea povestirii ce se desfasoara dialogic, precum si de interesul etnografic oferit de relatarea obiceiurilor de nunta din Oltenia, „intoarcerea" senzationala spre tragicul din prima scriere (alungarea si moartea Maritei) si, in general, violenta (de situatie, comportament si limbaj) caracterizeaza si paginile urmatoare ale lui Ion Marin Iovescu Cu Oameni degeaba (1943) intram in lumea hotilor, cu evadari spectaculoase, in linia literaturii lui N. D. Popescu, in timp ce O daravela de proces (1941) pedaleaza pe ideea obsesiei ce impinge implacabil la sinucidere.
Scriitorul prefera situatiile limita, pe care stie sa le insceneze admirabil. incepind cu notatia psihologica vazuta scenic si termi-nind cu trasarea, in linii de carbune, a cadrului cu valoare functionala: „Sus, deasupra casei, cerul se taiase intr-un ciob de luna, adus ca o felie de castravete. incepuse sa-i curga singele prin vata alba de nori" (Nunta cu bucluc). O data cu Lacrimi pe piine (1967) si, mai tirziu, Soare cu dinti (1974), aspectul de monografie a satului din Oltenia se intregeste, autorul ac-centuind motivatiile sociale. Crima pasionala a soldatului Chivu Birlica (Lacrimi pe piine), lipsa de omenie a vataselului (Averea i-a incurcat de tot socotelile lui Stan), desfigurarea tinerei fete in Groaznicul Ivan Mereanu si parintii Oitei sau intoarcerea ocnasului Tudor Beuca la vechea sa dragoste alcatuiesc tot ati-tea felii de viata turnate in tiparul povestirii.
Unele intimplari sint evocate intr-o relatare (O poveste de dragoste in munti), unde dialogul, replica piezisa se incadreaza firesc in rigorile speciei, mai exact, in ceremonialul ce faciliteaza comunicarea unor experiente umane. Cind evocarea se largeste la dimensiunile romanului, calitatile si scaderile prozei lui Ion Marin Iovescu sint determinate si subliniate dechiar canoanele genului. Existent sub forma fragmentara in cele doua culegeri de nuvele si povestiri, respectiv, Vacarul Batagui in Lacrimi pe piine si Soare cu dinti in volumul cu acelasi titlu, romanul Marea vilvataie (1,1977) este prima parte dintr-un ciclu inchinat anului 190. Desfasurarea epica este serios impiedicata de expresia apoftegmatica arborescenta, mod specific pentru taranul lui Ion Marin Iovescu de a-si pronunta rechizitoriul: „Si cind n-ai malai in hambar, te duci dupa el pina unde infloreste piperul. Fara el, ai casa racului pe pietre si hrana vulturilor pe stinci" etc. Lipsa de obiectivitate epica este atenuata in schimb de portrete construite remarcabil. Critica a observat, de altfel, vocatia portretistica a lui Ion Marin Iovescu De cele mai multe ori scriitorul le concepe caricatural, cain cazul lui IonitaCocoral, ginerele din Nunta cu bucluc: „Ii vezi intii fieraria capului bine lucrata, apoi niste dinti negri si incalecati, cu o gura ce se spinteca pina la urechi cind ride. O barba rosie si rara, prin care briciul merge usor, cum merge coasa prin paius. Nasul drept si lung si ochii cocotati mult deasupra lui. Parul il are decolorat rau, din care matreata curge intruna, parca atunci a scos capul din ciurul cu tarite." Nume ciudate, stridente fonetic, unele neinspirat alese, tri mit lao umanitate degradata de mizerie. Gioanda. Malaca. Bosornita, Geatara, Cotoibalana etc, sint asemenea exemple de violenta culoare lexicala, in care stilizarea inclina spre grotesc. Nu lipseste, e adevarat, dimensiunea folclorica, baladesca, asa cum a-parein portretul vacarului Batagui, coborit parca din basm: „Stancu Batagui se trezi din somn si se ridica in capul oaselor.
Pe urma sentinse si casca puternic, acoperind cu limba lui jumatate din cimpie Iar casca, deschizind acum o gura neagra si mare cit o ocna de sare.". Imaginatia plastica se intilneste fericit cu cea lexicala, gravind in memoria lectorului nu atit tipuri sociale, cit adevarate „cazuri" a caror ingrosare portretistica contureaza, prin schematizare, prototipuri ale satului lipsit mereu mai mult de aura mitica. Fara sa aiba cruzimea rafinata a verbului arghezian sau fastul cromatic din proza lui Fanus Neagu, povestirile lui Ion Marin Iovescu aduc, alaturi de un tezaur paremiologic impresionant, acelasi ritm alert, sincopat, aceeasi inventivitate lexicala - ambele constitutive comportamentului si psihologiei taranului roman din marea cimpie a Dunarii.
OPERA:
Nunta cu bucluc, roman, pref. de E. Lovi-nescu, Bucuresti, 1936 (ed. II, pref. de M. Mincu, 1971);
O daravela de proces, roman, Bucuresti, 1941;
Oameni degeaba, roman, Bucuresti, 1943;
Lacrimi pe piine, povestiri si nuvele, Bucuresti, 1967;
Nunta cu bucluc. Oameni degeaba. O daravela de proces, postfata de E. Lovinescu, Bucuresti, 1969;
Soare cu dinti. Bucuresti, 1974;
Marea vilvataie, I, roman, pref. de L. Fulga, Bucuresti, 1977. |
REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Istoria, IV;
G. Calinescu, Istoria;
VI. Streinu, Pagini, I;
I. Rotaru, O istorie, I;
M. Mincu, Critice, I-II, 1969-l971;
M, N. Rusu, Utopica, 1969;
P. Poanta, Radiografii, I, 1978;
A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, II.
|
