Ion Lahovari biografia
Ion Lahovari opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
LAHOVARI IonN., se naste la 1848 - moare in 14/27 iun. 1915, Bucuresti.
Diplomat, memorialist si orator. Tatal Marthei Bibescu.
Studiile liceale la celebrul colegiu parizian „Louis le Grand".
Doctor in drept si licentiat in litere si filosofie (la Paris). Voluntar in razboiul pentru independenta. Decorat cu Ordinul „Sf. Gheorghe" al Rusiei. Avocat, intra in politica: deputat conservator (1871), presedinte al Senatului (1912), sef al Partidului Conservator (1915).
De mai multe ori ministru: de externe (1899-l900; 1907; 1914-l915), al domeniilor, agriculturii si industriei (1904-l907; 1912). Partizan al cauzei eliberarii romanilor transilvaneni si al Unirii, pledeaza pentru intrarea Romaniei in primul razboi mondial alaturi de Puterile Antantei. Memoriile sale de campanie apar intii in foiletonul cotidianului francez Le Journal des Debats (1912). sub titlul Le Passage du Danube, 1877, fragmentar; incheiate in 1914, vor fi editate postum (1925), tot in limba franceza, la Bucuresti, sub titlul Souvenirs d'un volon-taire de l'Armie roumaime (Plevna, 1877).
Souvenirs d'un volontaire de l'Armee rou-maine (Plevna, 1877) (1925) fac parte din familia scrierilor anticalofile (ca si Amintirile colonelului Lacusteanu) si sint o prelucrare, dupa multi ani de la consumarea faptelor narate, a unui „jurnal de campanie" si a notelor cuprinse in corespondenta de familie, totul asimilat intr-o noua structura epica.
Memorialul nu ambitioneaza insa transfigurarea romanesca; Ion Lahovari nareaza un episod de viata traita, in spiritul unei depozitii simple, confesive, nu lipsita de o anume faconda a povestirii. E o „rememorare ce tinde tot mai mult, dupa paginile introductive, sa se instituie intr-un „jurnal": relatare onesta, prin optica unui Fabrice del Dongo ce-si propune sa spuna numai atita cit a vazut el insusi din dramatica inclestare a campaniei. Alt punct de contact, asadar, cu estetica lui Camil Petrescu", anticipata fara nici o ambitie a literaritatii. Naratorul trece Dunarea intr-o seara de iulie 1877 ca sergent de cavalerie (voluntar) al primului escadron din Regimentul 3 Calarasi, facind parte din Divizia a 4-a romana concentrata de citeva zile la Turnu Magurele, pe Dunare, in fata fortaretei Nico-pole, luata de rusi cu citeva saptamini in urma.
Descendent al unei familii aristocratice, in care mai staruia focul traditiilor de la 1848, Ion Lahovari schiteaza citeva spirituale scene pariziene din anii studiilor, motivind sentimental decizia sa de a participa la efortul eroic de scuturare a jugului otoman secular. Atmosfera premergatoare declansarii ostilitatilor e evocata intr-o maniera inrudita cu in razboi al lui Duiliu Zamfirescu, urmata de pictura nuantata a vietii de bivuac. Abia in capitolul al IV-lea, Trecerea Dunarii, naratiunea prinde un nerv nou, cu notatii repezi de episoade crincene sau duioase, neevitind aspectele dure ale inclestarii.
Iarna surprinde combatantii in transee, ciocnirile si cuceririle fiecarei fortificatii pina la asaltul final asupra Plevnei, spectaculos, imprima naratiunii o fort/i neasteptata a detaliului, atmosferei, psiholo-giilor. Tusele eroice sint firesti, sobre, fara nimic teatral, de asemenea si portretele martiale, de factura clasica. Convoaiele de prizonieri turci, cavalcadele, siluetele cercetasilor si rosiorilor in singuratatea nelinistitoare a cimpiei, tumultul asaltului chiar, suferinta si patosul, lumina metalica a cerului, frumusetea barbateasca a fizionomiilortinere amintesc motivele si tehnica picturala a lui N. Grigorescu. Naratorului i se incredinteaza comanda unui convoi de prizonieri, in fruntea caruia el reia drumul catre Dunare, intr-o alta lumina acum, sumbra si tragica, din care nu lipseste omeneasca intelegere a invinsilor. Revenirea la Bucuresti introduce un usor contrapunct ironic: proaspatul martor al crincenei inclestari de la Plevna regaseste aici mondenitatea saloanelor animate de verbiajul doamnelor si strainilor ahtiati de noutati senzationale. Ca orice scriere memorialistica, Souvenirs amesteca frecvent tonul liric cu relatarea directa, anecdotica. Bun povestitor, in traditia unei oralitati ce tine de insasi structura povestirii romanesti, Ion Lahovari creeaza - mult inaintea marilor romancieri interbelici - modelul unei proze de razboi de un dramatism concentrat, neostentativ, lipsit de retorica, lasind faptele sa vorbeasca singure, cu forta lor obiectiva si sobra.
E de inteles ca in momentul publicarii amintirilor in Journal des Debats textul acesta intentiona sa fie si o pledoarie pentru cauza libertatii si intregirii Romaniei. Ion Lahovari alege limba franceza pentru a-si redacta memoriile cu scopul de a trezi interesul european pentru cauza romaneasca. „O pre-stiinta miscatoare i-a inspirat [] ideea de a povesti, in ajunul razboiului clin 1914, care erau virtutile luptatoare ale neamului sau, cum se nascuse el la lumina libertatii si de ce merita un destin tot mai maret. Toate acestea le-a povestit nu pentru sine, ci pentru toti, adresin-du-li-se intr-o limba universala" (Martha Bibescu").
OPERA:
Expozifiunea jubiliara romana din 190. Discursuri rostite, Bucuresti, 1907;
Cum s-a stricai limba romaneasca. Studiu literar si filosofic. Bucuresti, 1911;
Romania si razboiul european. Bucuresti, 1916 (ed. II, 1929);
Souvenirs d'un volontaire de l'Armee roumaine {Plevna, 1877). pref. par la Princesse Bibesco, Bucarest, 1925. |
REFERINTE CRITICE:
M. Zaciu, Alte lecturi.
|
