Ion Iuga biografia
Ion Iuga opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
IUGA Ion, se naste la 6 ian. 1940, comuna Salistea de Sus, judetul Maramures.
Poet.
Fiul lui Vasile Iuga si al Anutei (n. Iuga), tarani.
Absolva liceul la Cluj (1959) si Facultatea de Filologie a Univ. din acelasi oras (1964). Redactor ia revista Familia (1964-l968); director al cinematografului Doina din Bucuresti.
Debuteaza cu reportaje in ziarul baimarean Pentru socialism (1959) si cu poezie in Luceafarul (1963); debut editorial cu volum Taceri neprimite (1968). Oraculara prin retorica, poezia lui Ion Iuga sufera de o anume afectare din cauza sobrietatii excesive a discursului poetic (Almar, 1970; Tara fintinilor, 1971; Irosirea zapezilor, 1974; Camasa Patriei, 1975; Din Marmatia, 1977; Binecuvintata, vilizalie, 1980; Iesire din vis, 1982; Fintini pentru bronzul eroilor, 1983; Casa poemelor, 1984; Povara umbrei, 1987).
Ceea ce deruteaza in poezia lui Ion Iuga nu e vreo presupusa ambiguitate poetica, ci o exagerata mobilitate a enuntului, pentru a putea fi considerat profund. Un poem din volumul de debut, Tacerineprimite (1968), deseori citat, pare mai degraba o parodie tocmai prin excesul de seriozitate:
„Sint cel mai frumos barbat din nord
latin la vorba, turbure in singe; cint si paduri boreale hauie
sufletul meu printre stincile tarii" (Barbatul din nord). |
Orgoliul virilitatii si al latinitatii inseamna si spirit vaticinar, si re-simtire a abisalului, dar mai ales emfaza poetica. Poetul e un trubadur silvestru, cind exaltat din pricina ardelenismului sau (Almar, 1970), cind introvertit (Tara fintinilor, 1971), cind fascinat de genealogie (Camasa Patriei, 1975). Neavind o viziune poetica propriu-zisa, Ion Iuga are in schimb un simt poetic al rostirii care exceleaza in volumul Camasa Patriei, unde artificiul si efortul decorativ sint unificate prin fluenta discursului: „Cintarea mea cea dreapta ca lumina / numai pentru tine / cum piinea pentru gura flamindului / cind roua inalta duhul din iarba / cintarea mea limpede ca izvorul // cintarea mea gurii tale graieste / de-ade-varat adeverindu-se / in vocile tale / din piatra se ivi cintarea mea / in piatra ta cit cerul intoarsa" (Numai pentru tine). E deci mai putina facilitate, mai putin conventionalism, chiar daca poetul n-a ajuns la o voce lirica pregnanta, inconfundabila. Poezia nu e un cintec pur, ci cintare; e un artificiu poetic, o conventie a comunicarii, care intereseaza cel mult in latura fastului retoric. in pofida declaratiilor patetice, lirica lui Ion Iuga sufera de artificiozitate in expresie, ceea ce face ca poeziile sale sa ramina niste constructii decorative in marginea unui ton declarativ.
OPERA:
Taceri neprimite, versuri. Bucuresti, 1968;
Alinai;
versuri, Bucuresti, 1970;
Tarafintini-lor, versuri, Bucuresti, 1971;
Irosirea zapezilor, versuri. Bucuresti, 1974;
Camasa Patriei, versuri, Bucuresti, 1975;
Din Marmatia, versuri. Bucuresti, 1977;
Binecuvintata civilizatie, versuri. Bucuresti, 1980;
Iesire din vis, versuri. Bucuresti, 1982;
Fin-tini pentru bronzul eroilor, versuri. Bucuresti, 1983;
Casa poemelor, versuri. Bucuresti, 1984;
Povara umbrei, versuri, Bucuresti, 1987. |
REFERINTE CRITICE:
M. Mincu, Poezie si geiie-ratie, 1975;
Al. Piru, Poezia , II;
M. Iorgulescu, Scriitori ;
G. Alboiu, Un poet printre critici, 1979;
L.Ulici, in Contemporanul, nr. 51, 1981;
M. Petrisor. in Pamilia, nr. 8, 1981;
I. Ariesanu, in Orizont, nr. 52, 1981;
I. B. Lefter, in Romania literara, nr. 23,1981;
S. Barbulescu, ibidem, nr. 26, 1984;
St. Aug. Doinas, ibidem, nr. 5, 1985;
V. F. Mihaescu, in Luceafarul, nr. 7,1985;
A. I. Brumam, in Astra, nr. 9, 1985;
A. Silvestri, in Contemporanul, nr. 7, 1986;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei. 1986;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 27, 1987;
V. F. Mihaescu. in Luceafarul, nr. 43, 1987.
|
