Ion Gheorghe Duca biografia
Ion Gheorghe Duca opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DUCA Ion Gheorghe, se naste la 26 dec. 1879, Bucuresti - moare in 29 dec. 1933, Sinaia.
Memorialist.
Fiul lui Gheorghe Duca, inginer, director al Scolii de Poduri si Sosele, director general al Cailor Ferate Romane si constructor al portului Constanta, si al Mariei (n. Ghica).
A urmat Liceul „Sfintul Sava" din Bucuresti si studii juridice la Paris. Dr. in drept cu teza Les societes cooperatives en Roumanie (1902). A functionat scurt timp in magistratura, apoi in miscarea cooperatista, ajungind director al Centralei Bancilor Populare. Din 1907, cind devine deputat liberal de Vilcea, isi incepe activitatea politica.
A fost parlamentar timp de douazeci si sase de ani, ministru la Culte si Instructiune Publica (1914-l918), Agricultura si Domenii (1918-l919), Externe (1922-l926), Interne (1927-l928) si prim-ministru (14 nov. - 29 dec. 1933). Animat de convingeri democratice, de sentimente patriotice, pacifiste si antifasciste, Ion Gheorghe Duca a participat activ la infaptuirea unor importante acte istorice: intregirea tarii, reforma agrara, reforma electorala, politica de pace din cadrul Ligii Natiunilor si al Micii intelegeri.
A fost asasinat in gara Sinaia, de catre un membru al Garzii de Fier. Si-a inceput activitatea de orator in cadrul Asoc. Studentilor Romani din Paris, continuind-o in Parlament, dar si in alte cercuri politice. Incepind din 1899 a publicat cronici de politica externa in Universul si ulterior, si in Viata Romaneasca. A mai colaborat la ziarul liberal Viitorul, unde a fost si codirector, la Curentul cic. A fost presedinte al Sindicatului Ziaristilor. Ion Gheorghe Duca a lasat o bogata opera memorialistica, destinata, in cea mai mare parte, editarii postume. In timpul vietii a publicat citeva brosuri si volum Portrete si amintiri (1932).
N. Iorga, E. Lovinescu, G. Galaction sint citiva dintre contemporanii lui Ion Gheorghe Duca care au vorbit despre talentul sau literar. Acest talent s-a manifestat in domeniul memorialisticii si, in parte, in cel oratoric. De altfel, unele fragmente memorialistice au fost prezentate sub forma de conferinte (Consiliul de Coroana de la Sinaia, in 1914), amprenta stilului oratoric fiind vizibila in intregul sau scris. Tematica preponderent politica uneste cele doua sectiuni principale ale operei sale, iar oratoria devine ea insasi obiectul unor evocari, nu numai in eseurile Citiva oratori si Miinile, ci si in unele fragmente ale Amintirilor politice (I-III, 198l-l982).
Redactate in ultimii ani ai vietii, pe baza unui jurnal si a documentelor de epoca, memoriile lui Ion Gheorghe Duca constituie una dintre cele mai insemnate contributii la istoria contemporana a Romaniei. Talentul autorului face ca valoarea lor documentara sa fie dublata de cea literara, iar istoricul, de romancier.
Aflat aproape de virfurile ierarhiei politice, Ion Gheorghe Duca dispune de o perspectiva larga si de o informatie bogata asupraoamenilor si a evenimentelor, pe care o transmite cu scrupuloasa exactitate cititorului, inclusiv prin transcrierea a numeroase si diverse documente. in acelasi timp, el traieste cu intensitate cele povestite si pagina de memorii se coloreaza in functie de propria sensibilitate. Mereu solicitat de lumea morala - si talentat portretist -, Ion Gheorghe Duca da viata unei impresionante galerii de figuri contemporane, care s-au impus prin rolul jucat in viata politica, prin talente sau destine de exceptie. Pe oamenii politici el ii defineste prin prisma atitudinii lor fata de patrie si fata de marile comandamente ale momentului istoric, reusind sa depaseasca de multe ori optica partizana. De aceea culorile luminoase ale paletei sale nu sint rezervate numai colegilor de partid, ca Ion I. C. Bratianu, ci si unor adversari politici, ca Take Ionescu, T. Maiorescu, N. Iorga.
Pe acesta din urma il fixeaza intr-un instantaneu memorabil: rostin-du-si celebrul discurs la deschiderea Camerei in lasul refugiului, prin care orator si ascultatori ating sublimul. Prin contrast sint creionate fara echivoc, dar si fara patima, mai degraba cu o dureroasa melancolie, intr-un stil sobru, in care un epitet sau o metafora devine cu atit mai expresiva, figuri le intunecate ale politicienilor considerati „colaborationisti": P. P. Carp, Lupu Kostake, Virgil Arion s.a. Dupa aceleasi criterii sint judecati conducatorii militari sau inaltele fete bisericesti.
Fata de masele anonime, Ion Gheorghe Duca are numai cuvinte de intelegere. Se identifica cu marile lor suferinte si le admira pentru atitudinea demna si spiritul de jertfa de care au dat dovada in imprejurarile grele ale primului razboi mondial. Remarcabila este capacitatea memorialistului de a reinvia evenimentele si de a reconstitui, din detalii precise, o atmosfera sociala si morala, cum este aceea a lasului intesat de refugiati, cu tot cortegiul de suferinte si tragedii, de sperante si eroism. Exista in memorii unele nuclee narative de autentic dramatism: evocarea Consiliului de Coroana din 21 iulie 1914, in care, impotriva vointei lui Carol I, se proclama neutralitatea tarii, a bataliei pentru apararea Bucurestiului, a retragerii in Moldova etc. Ele isi gasesc un pandant in imortalizarea unor momente de su-premainaltare sufleteasca, prilejuite de obtinerea victoriei si de realizarea idealului milenar al Unirii. Memoriile lui Ion Gheorghe Duca pot fi considerate una dintre cronicile cele mai fidele, mai complete si mai pline de interes ale epopeii intregirii nationale, iar autorul, el insusi unul dintre personajele cele mai bine conturate, impune prin calitatile sale umane si literare respect si simpatie.
OPERA:
Les societes cooperatives en Roumanie, Paris, 1902;
Portrete si amintiri. Bucuresti, 1932 (ed.II, 1932;
III, 1933;
IV, 1934);
Amintiri politice, I-III, Miinchen, 1981 -l982;
File din marea epopee a unitatii nationale a romanilor, in Flacara, 1980-l981.
|
REFERINTE CRITICE:
C. Kiritescu, Ion G. Duca, 1934;
Gh. Selten, Viata fi opera lui I. G. Duca, 1935;
N. Iorga, Oameni cari au fost, III, 1936;
E. Lovinescu, Antologia scriitorilor ocazionali, 1943;
G. Galaction, Jurnal, I-III, 1973-l980;
Al. Zub, in Anuarul Institutului de Istorie si Arheologie „A. D. Xenopol, nr.2, 1985.
|
