Ioanichie Olteanu biografia
Ioanichie Olteanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
OLTEANU Ioanichie, se naste la13 aug. 1923, comuna Vaideiu-Ogra, judetul Mures, - moare in 1997, Bucuresti.
Poet si traducator.
Fiul lui Ioan Olteanu si al Zamfirei (n. Horgos), agricultori.
Studii liceale terminate la Tirgu Mures (1933-l940) si Aiud (1940-l941); studii universitare, incepute la Sibiu, la Facultatea de Litere si Filosofie (sectia filosofie), intre 1941 si 1945 (neterminate). in acest rastimp e si pedagog la o scoala tehnica industriala (1943-l945), redactor la ziarul Romania viitoare (1944-l945), apoi, venind la Cluj, redactor la ziarele Tribuna noua, Ardeiului nou si Lupta Ardealului (pina in 1949); mutat la Bucuresti, e redactor la Contemporanul (1949-l953); revine la Cluj intre 1957 si 1969 (readctor-sef la Tribuna); secretar al Uniunii Scriitorilor (1965-l969) si, concomitent, redactor-sef al revista Tomis (1965-l969), apoi director al Editurii „Eminescu" (1969-l972); din 1972, redactor-sef al revista Viata Romaneasca. A debutat cu versuri in Revista Cercului literar (1945) si editorial in culegerea colectiva 20 poezii (1948).
Colaboreaza la Viata Romanaesca, Tribuna, Gazeta literara. Steaua, Romania literara, Luceafarul, Contemporanul etc. A tradus din Bagritki, Baklanov, Brodele, Bikov, Esenin, Guliaski, Horvath Imre, Marsak, Aliser Navo'i, D. Rendis, Veress Zoltan s.a. Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1970 si 1981.
Ioanichie Olteanu este un caz unic in literatura noastra; opera sa poetica, citata adesea, mai ales in evocarea activitatii literare de tinerete, la „Cercul literar" din Sibiu, se rezuma la citeva balade, niciodata adunate intr-un volum. Balada insucceselor, Balada sotului inselat. Patania teologului cu arborele, Balada sinucigasului, Balada inecatilor etc. sint „balade fantastic -ironice", caracterizate prin rafinamentul verbal si jocul unei anecdotici cu subtexle psihanalitice, aducind in prim-planul epic personaje bizare, figuri de ciudati si apucati, tratate cu umor, ironie si autoironie. „Un superior instinct al unitatii morfologice, unit cu ironia, l-a facut [] pe loanichie Olteanu sa priveasca satul ardelean - sediul baladelor sale ironice - nu din perspectiva grava a vreunui mit ancestral, ci din aceea mult mai terestra a faptului senzational, caruia i se sondeaza adincimile.
Patania teologului cu arborele sau Balada sotului inselat sint reprezentari insolite ale unei limbi stilizate -am spune - foiletonistic, aceea a «inteli-ghentei» satului, cu misterele ei conjugale ori psihologice. La dezvaluirea lor participa parca genul de curiozitate al unui Titu Herdelea, unita cu calitatea lecturilor doamnei Roza Lang" (C. Regman). Sursele (si resursele) acestei restrinse productii poetice ramin Anton Pann, Conachi, Cosbuc, Beniuc, Radu Stanca, Doinas si dintre straini, Esenin. Propensiunea lui Ioanichie Olteanu pentru exprimarea lirica discursiva, prozaic-sarcastica, denota in realitate o funciara timiditate, pudoarea de a se dezvalui a unui eu sensibil si candid.
In Balada insucceselor insa, asa cum observa un critic, acest prozaism, ca si discursivitatea, ating limita maxima: poetul traieste, formal chiar, deplina constiinta a imposibiliatii sale de a se regasi si mintui prin poetic. De aici, tonul premeditat antiliric si de versificare antonpannesca. inceputul ne ofera de-a dreptul doua moralitati, sententios-constatative, ca la ilustrul model: „Multe necazuri dau peste oameni in viata,/ indoieli, crize si boale, spaima si gheata". Prin rascumparare, traducatorul suplineste abdicarea de la poezia originala, aceasta nefiind decit partial prezenta intr-o antologie (Zburatorul. Balade culte romanesti, editie ingrijita si introducere de I. Datcu, 1973).
Dupa numeroase talmaciri din poezia sovietica si maghiara, Ioanichie Olteanu se realizeaza plenar prin versiunea romaneasca a poemelor lui Esenin, cu a carui viziune si sensibilitate elegiac-dramatica se identifica intr-o intimitate oculata prin autopersiflare.
OPERA:
Traduceri: Andrei Guliaski, S.M.T., trad. de Tudor Calin si ~, Bucuresti, 1952;
Horvath Imre, Versuri alese, trad. de ~ si Petre Solomon, Bucuresti, 1953;
Dimos Rendis, Argonautii, trad. de ~, Bucuresti, 1956 (ed. II, 1980), Szabadi Laszl6, Versuri alese, trad. de ~, Bucuresti, 1956;
Dimos Rendis, Copiii Atenei, trad. de ~, Bucuresti, 1958;
Aliser Navoi, Versuri alese, trad., cuvint inainte si note de ~, Bucuresti, 1958;
Anna Brodele, Cu focul inimii, trad. de ~ si L. Iporeanu, Bucuresti, 1959;
E.G. Bagritki, Versuri, in romaneste si pref. de ~, Bucuresti, 1961;
Dimos Rendis, Legenda lacului, trad. de Gh. Tomozei, - si Nina Cassian, Bucuresti, 1963;
S.l. Marsak, In pragul vietii, trad. de ~ si Ana Gherasim, Bucuresti, 1963;
Gr. Baklanov, Despre morti numai bine, trad. de ~ si Paul Verbitchi, Bucuresti, 1964;
Horvath Imre, Versuri, trad. de ~, Bucuresti, 1964;
Menelaos Ludemis, Cintece sugrumate, trad. de ~ si Doina Talaz, Bucuresti, 1972;
V. Bikov, Al cincilea streang, trad. de - si Rodica Siperco, Bucuresti, 1973;
Veress Zoltan, Doi cocosi aventurosi, trad. de ~, Bucuresti, 1976;
Serghei Esenin, Ceaslovul satelor, trad., pref. si note de ~, Cluj-Napoca, 1981. |
REFERINTE CRITICE:
C. Regman, Carti, autori, tendinte, 1967;
I. Maxim, in Orizont, nr. 7, 1970;
N. Balota, Labirint, 1970;
St. Aug. Doinas, Poezie si moda poetica, 1972;
I. Datcu, Introducere la Zburatorul. Balade culte romanesti, 1973;
L. Dimov, in Secolul 20, nr. l-2-3, 1982;
Gh. Grigurcu, ibidem;
A.D. Munteanu, in Luceafarul, nr. l-2, 1982;
I. Vlad, in Tribuna, nr. 9, 1982;
V. Felea. in Steaua, nr. 9, 1983;
N. Steinhardt, Critica la persoana intii, 1983.
|
