Ioan Voinescu biografia
Ioan Voinescu opera literara |
Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VOINESCU I Ioan, se naste la cea 1800 - moare in cca .
Traducator si prozator.
Provine dintr-o familie boiereasca. Ofiter de cariera (capitan in 1830 in proaspat infiintata „militie nationala", maior in 1836, colonel in 1841), face parte din „stabul ostirii" si contribuie la infiintarea scolii de ofiteri unde va preda si un curs de istoria artei militare. Aghiotantul domnului Barbu Stirbei, delegat pe linga trupele austriece de ocupatie in timpul razboiului Crimeii, membru in Consiliul de Stat in . Colaborator la Curierul romanesc, Revista Carpatilor, Vestitorul romanesc, membru al „Asoc. literare" de la . A tradus din rusa si franceza o serie de manuale si regulamente militare (Catihismul ostasului, 1851; Curs elementar de istorie a artei militare, 1857). Interesat de literatura si teatru, a publicat mici cronici dramatice, a tradus mai multe scrieri din franceza (intre altele, Doctorul fara voie de Moliere in 1835 si Corina sau Italia de Mme de Stael in 1846) si a compus el insusi citeva novelete romantioase precum si o „mica drama originala", de fapt o comedie rurala cu final idilic. Singurul sau volum a aparut in 1842: Buchetul coprinzator a cinci anecdote istorice traduse din frantozeste si o mica drama originala.
Preocupat de problemele expresivitatii literare (in prefata la traducerea Corinei d-nei de Stael emite citeva pareri in legatura cu limba „sublima" a poeziei si cu modalitatile de imbogatire a limbii romane literare) si de modalitatile specifice ale artei dramatice (a facut, sporadic, critica teatrala), traducator destul de zelos (a mai talmacit, dupa autori neidentificati. Buchetul coprinzator a cinci anecdote istorice si un roman, Marcel, in 1845), Ioan Voinescu si-a incercat puterile si ca autor original.
Noveletele lui publicate in Vestitorul romanesc din 1848 (Orfelinul, Ernestina) sau Revista Carpatilor din 1860 (O razbunare sublima) urmeaza canoanele prozei romantice la moda in literatura noastra de la mijlocul veacului trecut, cu eroi exceptionali prin calitatile sufletesti si vicisitudinile la care ii supune destinul si finaluri edificatoare, in cele mai multe cazuri fericite. Tot un happy-end incununeaza si „mica drama originala" Recrutul rascumparat, pe care autorul o doreste in acelasi timp un elogiu al armatei nationale (a carei organizare si functionare e prezentata in cele mai roze culori) si o pledoarie pentru raporturi idilice, de respect si intrajutorare reciproca dintre boieri si tarani.
Dezinvolt povestite sau puse in scena, istoriile lui Ioan Voinescu nu au totusi nici adincime si nici reala culoare locala, iar vocabularul, uniform neologistic atit in textul autorului cit si in cel ai personajelor, da uneori ocazia unor suparatoare anacronisme. Mai interesante, nu atit din punctul de vedere literar insa, ci din cel documentar, sint Notite istorice asupra Romanii[i]. De la 182l-l866, ramase in cea mai mare parte in manuscris (inceputul, referitor la revolutia lui Tudor Vladimirescu, a fost publicat de autorul insusi in Revista Carpatilor din 1860; un alt capitol, despre revolutia de la 1848, a aparut in Revista de istorie din 1978). Desi isi asuma o pozitie de detasare critica fata de cele mai multe dintre evenimentele povestite, autorul da unele interesante detalii de martor ocular si schiteaza citeva portrete edificatoare. Limba memorialului e, pe alocuri, savuroasa.
OPERA: Buchetul coprinzator a cinci anecdote istorice traduse din frantozeste si o mica drama originala. Bucuresti, . |
REFERINTE CRITICE: C. Trifu, Cronica dramatica si inceputurile teatrului romanesc, 1970; C. Rezachevici, V. Stan, in Revista de istorie, nr. 5, 1978.
|