Ioan Pintea opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
| Referinte critice: "Poetul este simultan solicitat din mai multe parti (ale cugetului sau, ale realitatii exterioare); se da un asalt asupra sa, de unde o discontinuitate a imaginilor si sintagmelor, care departe de a incetosa si fringe linia melodica unitara a versurilor, pare a o intari, a-i conferi o sinceritate, o intensitate, un patetism crescut. E un soi de lupta a poetului cu navalitoarele lucruri si idei, cu belsugul si preaplinul existentei (faptice si ideale), de lupta cu multiplicitatea lor, cu ispitele felurimilor (bune si rele), altfel spus, cu derutantul pluralism al zidirii." (N. Steinhardt, in voi. Monologul polifonic, Ed. Dacia, 1992) "Subscriind la cele spuse de N. Steinhardt, ar mai fi de adaugat urmatoarele: loan Pintea este, prin limbaj si atitudine in fata discursului poetic, un optzecist intirziat care cauta, intuitiv, sa se adapteze la retorica nouazecista, astfel intre biografic si general-uman el pune, pentru a-l nega, semnul identitatii; duritatea tonului nu exclude amplitudinea lirica a rostirii, din contra ii releva dimensiunile care nu sint numai cele proprii indisolubilei dedublari, ci si altele de factura postmoderna; directetea si, in fond, simplitatea atitudinii lirice se exprima deseori intr-o frazeologie complicata, datorita in primul rind aglutinarilor imagistice, multe foarte sugestive, de regula savante si, in consecinta, obligind la o lectura mai atenta." (Laurentiu Ulici, "Romania literara", 1992) "Atmosfera, dictia, imaginatia lui loan Pintea trimit mereu spre un spatiu () amenintat de o nedeterminata catastrofa, de un apocalips promis, din care imaginatia poetica rupe intempestiv secvente, derulindu-le din poem in poem cu o prodigioasa verocitate. Percep o inrudire a acestui spatiu bintuit de nelinisti si premonitii, precum si de numeroasele semne ale alterarii si alienarii cu Tara pustie eliotiana." (Ioan Moldovan, "Familia", 1993) "Poetul impinge biografia in generalitate, alaturind-o unor structuri mitice ale caderii si ispasirii si mintuie confesiunea in viziune. Poezia lui se misca pe linia de impact dintre spirit si carne, cumpanind intre pacat si mintuire, intre cadere si ispasire." (Al. Cistelecan, "Euphorion", 1993) "In poemele Iui loan Pintea este mereu fluida o lume intr-o disperata stare de confuzie ontica, o lume in cautarea centrului. Abundenta verbelor face ca senzatia de viermuiala si neliniste sa devina acuta. Axa principala a poeziei lui este comunicarea mereu fracturata. Obsesia comunicarii nu este egalata in poemele sale decit de sentimentul de disperare in fata unor cai mereu intrerupte." (Ion Muresan, "Tribuna", 1998) |
