Ioan Mironescu biografia
Ioan Mironescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MIRONESCU Ioan (numele la nastere: Eugen I. Mironescu), se naste la 13 iun. 1883, Tazlau, judetul Neamt - moare in 22 iul. 1939, Tazlau, judetul Neamt.
Prozator. Fiul invatatorului loan Mironescu si al Sofiei (n. Honcu). Scoala primara la Tazlau.
Urmeaza cursurile Liceului National si apoi ale Liceului Internat din Iasi, sectia clasica, unde il are prof. pe G. Ibraileanu. Absolvent al Facultatii de Medicina din Iasi.
Debuteaza cu schita La cumatrie, in Viata Romaneasca (1906).
Membru fondator si colaborator al Vietii Romanesti. Alte colab. la insemnari iesene, insemnari literare etc. Doctor in medicina si chirurgie (specializare la Berlin), desfasoara o bogata activitate stiintifica si de practician (lucrarile de specialitate sint semnate E.I. Mironescu). Din 1921, prof. la Facultatea de Medicina din Iasi, sef de clinica si membru in mai multe soc. stiintifice.
Din scrierile sale literare (Sandu Hurmuzel, 1916; Oameni si vremuri, 1920; Intr-un „colt de rai", 1930; Catihetii de la Humulesti, 1938) se retin citeva schite de un umor popular autentic (ecou al unui talent de povestilor de snoave, consumat in mare parte oral, potrivit marturiilor contemporane).
Adevaratul talent, de umorist, al lui Ioan Mironescu se lasa doar banuit in primele sale volume (Sandu Hurmuzel, 1916; Oameni si vremuri, 1920), in nota nostalgic-surizatoare a unor evocari ori in cam apasate satire. in acestea din urma, comicul este aproape anulat de contextul impropriu, de situatiile crude, tragice chiar, in care apare.
Asocierea dintre umor si cruzime este, de altfel, o trasatura caracteristica a schitelor lui Ioan Mironescu Un personaj de comedie -capitanul Rostopasca (Sandu Hurmuzel) -, posesor al unui limbaj neologistic deformat, cu pretentii ridicole - e in primul rind violent, animalic, criminal. Toto (Toto-n razboi) ar putea fi si el erou comic - ofiterul impostor, cu „o tinuta de razboi infioratoare" si o preocupare exclusiva pentru chefuri -, fara scenele complementare de dezlantuire a cruzimii si a brutalitatii fata de tarani. Tipul de umor pur - prin abandonarea satirei — pastreaza o nota frusta. in vitalitatea anecdotei se recunoaste modelul Creanga. Modelul Sadoveanu e vizibil, printre altele, in comicul nuantat nostalgic si usor ironic al unei atitudini: personajele, tarani, apartin unei lumi inchise care respinge cuceririle „diavolesti" ale civilizatiei si le judeca cu superioara ingaduinta si chiar cu compatimire. Monologul interior al carutasului din In drum spre Braniste (alternanta de stil direct, indirect si indirect liber), comentariu permanent al dialogului cu tinarul doctorand in medicina, e construit ca o subtila trecere de la compatimire la mihnire si suparare.
Drumul e prelungit, prin opriri si incetineli, pentru a favoriza dezvoltarea conversatiei. Personajul balrinului, banuitor si iscoditor, neincrederea generala a salului in reusita celui plecat sint privite cu umor, dar nu au nimic dintr-o viziune idilica si conventionala a lumii taranesti. Elementaritatea viguroasa a lui Irimie (Irimie Honcu) vadeste contaminari cu fabulosul (eroul apare cu un lup, omorit cu toporul, in spinare). in volumul intr-un „colt de rai" (1930) e urmarit cu prepodnerenta filonul comic.
In povestirea care da titlul volumului se remarca agresivitatea - ca trasatura comuna tuturor personajelor, mai putin personajul-narator caruia, ca prefacut surdo-mut, ii revine rolul de martor si de victima absoluta (copiii sint obraznici, multimea indiscreta). Intentia de a crea tipuri - seful de gara poet, capitanul mitocan etc. -se asociaza cu o propensiune catre scenele bufe. Cea mai reusita si cea mai cunoscuta din povestirile lui Ioan Mironescu, Tulie Radu Teaca, atinge performante deosebite in comicul de limbaj -graiul ardelenesc al eroului - si in cel de situatie, generat tot de opozitia dintre primitivism si civilizatie. Personajul - un mocan din Bretcu, in drum spre Viena - e remarcabil prin naturaletea cu care isi urmeaza, netulburat, tabieturile si stilul de viata rudimentar-arhaic.
Povestirea abunda in descrieri minutioase ale gesturilor eroului (la masa, pregatindu-si tutunul etc). in celelalte schite ale lui Ioan Mironescu, in general lipsite de originalitate, urmind modele poporaniste, opozitiile sint apasate, tipurile taranesti, conventionale, fraza ornata, cu surplus descriptiv, naratorul e un comentator implicat, subiectiv, al carui ton devine uneori suparator exclamativ. Sentimentalismul, pretiozitati stilistice (arhaismul si regionalismul cautat, patriarhalitatea decorativa) apar mai ales in cele consacrate satului si suferintelor sale; ceva mai interesante sint amintirile din viata de spital militar. O dramatizare dupa Amintirile lui Creanga e nesemnificativa.
OPERA:
Sandu Hurmuzel, nuvele. Bucuresti, 1916;
Oameni si vremuri, povestiri, lasi, 1920;
intr-un „colt de rai", povestiri, Bucuresti, 1930;
Catihetii de la Humulesti, Iasi, 1938;
Tulie Radu Teaca, cu un cuvint inainte de M. Sadoveanu, Bucuresti, 1940 (alta ed., 1944);
Scrieri alese, cu o pref. de Sanda Radian, Bucuresti, 1953;
Oameni si vremuri, antologie de Sanda Radian, pref. de P. Mareea, Bucuresti, 1959;
Furtuna veteranul, ed. ingrijita si prefatata de I.D. Balan. Bucuresti, 1961;
Scrieri, ed. ingrijita, cu pref., note, glosar si bibliografie de I. Dan, Bucuresti, 1968;
Tulie Radu Teaca, ed. ingrijita si postfata de I. Dan, Iasi, 1987.
|
REFERINTE CRITICE:
O. Botez, Pe marginea cartilor, 1923;
G. Ibraileanu, Scriitori;
E. Lovinescu, Istoria, IV;
G. Calinescu, Istoria;
M. Sevastos, Amintiri de la „Viata Romaneasca", 1956;
M. Voiculescu, M. Angelescu, Medici scriitori scriitori medici, 1964;
D. Botez, Memorii, 1970;
C. Ciopraga, Literatura;
D. Micu, inceput;
Z. Omea, Poporanismul, 1972;
I. Rotam, O istorie, II;
I. Dan, Contributii, 1978;
I. Dan, I.I. Mironescu, 1982;
N. Antonescu, in Romania literara, nr. . 1983;
Profira Sadoveanu, ihidem.
|
