Ioan Massoff biografia
Ioan Massoff opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MASSOFF Ioan, se naste la 4 iun. 1904, Bucuresti - moare in 27 ian. 1985, Bucuresti.
Teatrolog si prozator.
Fiul lui Henry Massoff, mic industrias, si al Rachellei (n. Adania). Licentiat al Acad. de inalte Studii Comerciale si Industriale.
Student fiind, e anagajat redactor la ziarul Rampa (1924), unde lucreaza pina la suprimarea publicatiei (1938). Din 1934, cu o scurta intrerupere, secretar al Teatrului National din Bucuresti, pina la pensionare (1964). in mai multe rinduri are delegatie de inspector general al teatrelor.
Consilier la Ministerul Artelor sub ministeriatul lui Ion Pas (1946).
Debuteaza in Rampa (1924). Debut editorial cu volum Londra 1933 (1934).
Autor al mai multor biografii (realizate independent sau in colab.) ale marilor actori (Matei Millo si timpul sau, 1939; Viata lui Tanase, 1947; Viata lui Tony Bulandra, 1949; Maria Ventura, 1966; Petre Liciu si vremea lui, 1971; Ion lancovescu sau nelinistea unui actor, 1979) sau ale unor personalitati ale teatrului liric (Tenorul Ion Bajenaru si vremea Iui, 1970: Glorioasa existenta a tenorului Grigore Gabrielescu, 1974).
Se afirma ca prozator prin notele de calatorie din volum Londra 1933 (1934), romanul Fard (1935) si anecdotele din Actorul de la miezul noptii (1974). Voi. de interviuri Despre ei si despre altii (1973). Devotamentul exemplar fata de fenomenul teatral a marcat puternic toate cartile lui Ioan Massoff, dar este cel mai bine ilustrat de vasta abordare istorica din Teatrul romanesc (196l-l981).
In cele opt volume ale Teatrului romanesc (196l-l981), Ioan Massoff investigheaza formele de spectacol din perioada primelor atestari in Dacia si pina in contemporaneitate (oprindu-se la anul 1950), acordind o atentie speciala teatrelor din Bucuresti, Craiova si Iasi. Interesat de reconstituirea exacta, printr-o documentare intr-adevar minutioasa, autorul este atras mai putin de stabilirea liniilor de evolutie, cit mai ales de reunirea informatiilor, altfel extrem de disparate, in scopul unei redari fidele a evenimentelor, oferind un foarte bun punct de plecare pentru viitoarele sinteze. in general, teatrul este descris ca o manifestare colectiva cu un caracter social, care solicita numeroase relationali cu realitatile diferitelor epoci. in consens cu acest mod de intelegere, Ioan Massoff combate opinia lui N. Iorga, conform careia intirzierea dezvoltarii teatrului s-a datorat, la noi, religiei ortodoxe si propune alte cauze, social-economice.
Preocuparea pentru o prezentare cit mai veridica este dominanta si in biografiile prin care se urmareste in primul rind schitarea unor portrete morale revelatoare, fara a se recurge la romantare, procedeu repudiat, de altfel, chiar de Ioan Massoff Remarcabila ramine evocarea lui Matei Millo ca sustinator al repertoriului national, a lui C. Tanase ca interpret realist, original si cu simt critic, a Mariei Veniura, considerata ca fiind, in maniera intelectuala, „initiatoarea stilului modem al tragediei", si a nelinistilor creatoare ale lui Ion Iancovescu. Din aceeasi perspectiva a istoriei care edifica, Ioan Massoff cerceteaza activitatea si opera dramatica a lui Eminescu, concluziile sale punind in evidenta existenta unei etape a influentelor, delimitata de aceea a originalitatii.
In proza, Ioan Massoff vadeste reale calitati inca de la aparitia in 1934 a notelor de calatorie in Anglia, intitulate Londra . Aici se relateaza cu umor spontan, nelipsit, totusi, de farmec, felul in care (fara a cunoaste limba tarii) autorul ia contact cu cele mai caracteristice aspecte culturale sau citadine ale capitalei engleze; descrierea cu lux de amanunte a vietii teatrale dezvaluie nu numai imaginea unui calator care se amuza, dar si a unuia care se initiaza.
Inspirat din lumea actorilor. Fard (1935) se constituie ca un roman de moravuri, caci naratiunea e concentrata in jurul relatiilor conjugale si extraconjugale ale cuplului Radu si Mita Merisan.
Mediul bucurestean interbelic i-a servit drept model, conferind personajelor o certa autenticitate; fluenta epicului (care poate fi remarcata si in Actorul de la miezul noptii, 1974), e intrerupta abia in ultima parte, prin inserarea unor scrisori al caror rol consta in condensarea actiunii si pregatirea unei imagini simbolice (de un anume senzational), a cladirii teatrului mistuite de flacari.
Ca prozator, dar si prin numeroasele interviuri (strinse in volumul Despre ei si despre altii, 1973), Ioan Massoff se impune in cele din urma drept un observator atent st spiritual totodata al vremii sale.
OPERA:
Londra 1933, note de calatorie. Bucuresti, 1934;
Fard, roman. Bucuresti, 1935;
Teatrul romanesc acum o suta de ani (in colab. cu G. Baiculescu), Bucuresti, 1935;
Istoria Teatrului National din Bucuresti, 1877-l937, Bucuresti, 1937;
Amintirile din teatru ale lui Const. . Nottara (in colab. cu Tatiana Nottara), Bucuresti, 1938;
Davicion Bally ~ Revolutionarul de la 48, biografie, Bucuresti, 1938;
Matei Millo si timpul sau, biografie. Bucuresti, 1939;
Stradania a cinci generatii. Monografia familiei Saraga, Bucuresti, 1941;
Viata lui Tanase, biografie, Bucuresti, 1947;
Viata lui Tony Bulandra, biografie. Bucuresti, 1949;
Teatrul romanesc, I-VIII, Bucuresti, 196l-l981;
C. Tanase (in colab. cu R. Tanase). Bucuresti, 1964 (ed. n, 1970);
Eminescu si teatrul. Bucuresti, 1964;
l.D. lonescu de la „Iunion", biografie. Bucuresti, 1965;
Maria Ventura (in colab. cu Gh. Nenisorj, cuvint inainte de J. Paul-Boncour, biografie. Bucuresti, 1966;
Tenorul loan Bajenaru si vremea lui. Contributie la Istoria teatrului liric din Romania, Bucuresti, 1970;
Petre Liciu si vremea lui, biografie. Bucuresti, 1971;
Despre ei si despre altii, interviuri. Bucuresti, 1973;
Actorul de la miezul noptii. Oameni si intlmplari din lumea teatrului de altadata, memorialistica si anecdote. Bucuresti, 1974;
Glorioasa existenta a tenorului Grigore Gabrielescu. biografie, Bucuresti, 1974;
Ion Iancovescu sau nelinistea unui actor, biografie. Bucuresti, 1979;
Intre viata si teatru: portrete, marturii, profiluri. Bucuresti, . Traduceri: Boris Romasov, Teatru, Bucuresti, 1952. |
REFERINTE CRITICE:
Ileana Berlogea, in Romania literara, nr. 6, 1977;
S. Cioculescu, in Luceafarul, nr. 19, 1978;
I.' Niculescu, in Teatrul, nr. 7-8, 1980;
M. Mancas, in Cahiers roumains d'itudes littiraires, nr. 1, 1980;
E. Onu, in Transilvania, nr. 9, 1981;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 24, 1985.
|
