Ioan Grosan biografia
Ioan Grosan opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
- Caravana cinematografica [Roman]
Caracterizarea personajelor: Tovarasul Tavi
- Marea amaraciune [Roman]
Caracterizarea personajelor: Sebastian Pop |
GROSAN Ioan, se naste la 3 oct. 1954, comuna Satulung, judetul Maramures.
Prozatorsi dramaturg.
Fiul lui Gheorghe Grosan, mic functionar, si al Adeli-nei (n. Lupean), invatatoare.
Liceul „Gh. Sincai"din Baia Mare (absolvit in 1973); licentiat al Facultatii de Filologie, sectia romana-spa-niola, a Univ. din Cluj-Napoca (1978). In timpul studiilor univ., redactor la revista Echinox (1974-l978), in care debuteaza cu publicistica (1974), afirmindu-se mai ales prin piesa de teatru Scoala luetica, prin interviuri si printr-o incisiva cronica cinematografica.
Fondator impreuna cu Lucian Perta, Gh. Tara, Radu Ioan Grosan Teposu, Diana Cosma, I. Buduca s.a. al gruparii Ars amatoria, in care experimenteaza satira sociala, autorii amalgamindu-si adesea semnaturile.
Prof. de limba romana la Bucuresti (1978-l988); referent la Uniunea Artistilor Plastici (din 1988). A colaborat la ingrijirea unei ed. din scrierile lui Aureliu Cornea (1978).
Colaboreaza la Echinox, Steaua, Tribuna, Viata studenteasca, Viata Romaneasca, Romania literara. Transilvania, Astra etc. Voi. de povestiri Caravana cinematografica (1985) si Trenul de noapte (1989) il revela publicului si criticii drept unul dintre cei mai inzestrati prozatori ai noii generatii. Premiul Uniunii Scriitorilor (1985).
Dupa o ucenicie destul de lunga in care a facut de toate: teatru (ca dramaturg si actor), critica, gazetarie studenteasca (de la cronica la interviu) la Echinox si Amfiteatru, o foarte acida cronica cinematografica, „scoala ludica" si scoala serioasa, parodii (pentru gruparea Ars amatoria), Ioan Grosan debuteaza cu o culegere de povestiri si nuvele (Caravana cinematografica, 1985) ce impleteste, in fiecare dintre cele patru texte ce o alcatuiesc (O dimineata minunata pentru proza scurtei, Caravana cinematografica, Insula, Marea amaraciune), „parabola-cheie" a scrisului ca iluzie a realitatii. Marcile acesteia apar de la primele cuvinte ale cartii („«Proza scurta pricep eu» zise directorul Gostatului, lasindu-se lenevos pe bancheta trasurii"), in textul intitulat chiar asa: O dimineata minunata pentru proza scurta, pina la „visul" din Insula, unde personajele vorbesc cu replici rostite deja in marii sau micii autori ai lumii, lumea insasi ascunzind in adinc o carte („Draga mea, stam pe o carte. Asta e").
Prozatorul e fascinat de jocul de-a cuvintele („hirjo-neala cu singurele jucarii ramase: cuvintele" Insula), situat intre exercitiul borgesian din Insula si candoarea inefabila a scolaritei din Marea amaraciune, pentru care „cimpia e partea de vorbire unde se cultiva griu, orz, secara", intre revelatia unamuniana a Ioanei („Parca eram doua personaje") si iluzia de o clipa a lui Sebastian ca „scriind" realitatea ar putea sa-i si prescrie desfasurarea. Dar inzestrarea principala a lui Ioan Grosan, alaturi de capacitatea de a „largi" povestirea, de a-i da coerenta, de a nu precipita relatiile dintre personaje, de a avea deci „rabdare" epica, rezida in observareanuantata a gesturilor si a comediei limbajului. in nuvela ce intituleaza volumul, de pilda, pretextul epic (venirea in satul Mogos a unui activist ce urmeaza sa proiecteze niste filme educative si sa organizeze o „dezbatere") ar parea sa trimita din nou la proza obsedantului deceniu, daca scriitorul n-ar refuza de la bun inceput schema si daca n-ar face din scurta poveste de dragoste dintre „tovarasu' Tavi" si bibliotecara din sat centrul de greutate al textului. Acolo unde masinaria greoaie a epicului social ar parea sa se puna in miscare, se insinueaza gratia usoara a parodiei, dar fara sa se piarda ceva din iluzia descriptiei realiste (satul sau e admirabil descris, iar dialogurile dintre personaje sint de-a dreptul savuroase).
Acceptind aici o serie de personaje cliseizate in proza de subiect rural (primarul, invatatorii, bibliotecara, plutonierul etc.) sau in aceea a obsedantului deceniu (activistul cultural Tavi), transcriind dialoguri mo-rometiene, Ioan Grosan isi avertizeaza implicit cititorul ca are mereu in minte Literatura, dar aceasta nu impiedica puterea de evocare realista a naratiunilor sale.
A doua carte (Trenul de noapte, 1989) grupeaza alte patru nuvele (Trenul de noapte, Adolescent, Spovedania, OZN-ul), unite prin sugestia fantasticului proiectat pe un fond realist, evocind intertextual intreaga proza realista romaneasca, de la Rebreanu si Galaction (pacatul parintelui Emilian din Spovedania) la Marin Preda (experientele erotice ale tinerilor din Adolescent raspund, intr-un registru mai suav, erotismului din intilnirea din paminturi). in Trenul de noapte, un acar si un sef de gara asteapta trecerea unui tren fantastic, ce lasa in aer o puternica mireasma de trandafiri; in Spovedania, iubirea preotului Emilian pentru frumoasa Ana evolueaza spre un final surprinzator (Emilian moare inecat, noul preot, ce slujeste la inmormintare, va cadea si el in capcana hipnotica a privirilor Anei, dupa bine stiuta schema ciclica a povestirilor fantastice); OZN-ul e, in schimb, istoria unui eveniment fantastic ce se banalizeaza (doar martorul sau, Ilie Pop, asteapta cu in-capatinare repetarea lui).
Peste tot ceea ce se remarca e finetea realista a evocarii: prin dialog (in Trenul de noapte), printr-o vadita eruditie a unei intregi serii de detalii „tehnice" privind viata si mentalitatea unui preot de tara, prin subtila vina ironica si parodica atit de caracteristica lui Ioan Grosan (in OZN-ul, tovarasa Zamfir se straduie sa-l convinga pe Ilie Pop ca „nu e momentul" sa vorbeasca de farfuria zburatoare cind „colectiva" e in urma cu lucrarile agricole). Ioan Grosan se impune prin inteligenta, talent narativ si descriptiv, putere de observatie si un subtil simt. al umorului.
OPERA:
Caravana cinematografica, povestiri, Bucuresti, 1985;
Trenul de noapte,Bucuresti, 1989. |
REFERINTE CRITICE:
M. Papahagi, in Tribuna, nr. 21, 1985;
R. C. Cristea, in Familia, nr. 6, 1985;
N. Manolescu. in Romania literara, nr. 32,1985;
C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1985;
M. Mihaies, in Orizont, nr. 51, 1985;
Cr. Moraru, in Ateneu, nr. 2,1986;
I. Moldovan, in Tribuna, nr. 41, 1986;
Monica Spiridon, in Romania literara, nr. 8, 1987: N. Baciut, in Vatra, nr. 8,1987;
G. Diinisianu, Subiecte, 1987;
I. Holban, Profiluri epice contemporane, 1987;
C. Regman, De la imperfect .
|
