Ilariu Dobridor biografia
Ilariu Dobridor opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DOBRIDOR Ilariu (pseudonimul lui Constantin Iliescu Cioroianu), se naste la 31 oct. 1908, comuna Dobridor, judetul Dolj - moare in ian. 1968, Bucuresti.
Poet si ziarist.
Fiul lui Florea Cioroianu si al Mariei (n. ?). Liceul Militar din Craiova; Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti.
Debuteaza in Ramuri (1928).
Face gazetarie la Dreptatea, Taranismul si Curentul.
Colaboreaza la Gindirea, Bilete de papagal, Viata Romaneasca, Orizonturi noi, Pleiada, Familia, Gind romanesc, Azi, Secolul, Adevarul, Datinaetc. Elegiac, poet al imaterialului (Versuri, 1934; Vocile singuratatii, 1937), a facut publicistica pe teme culturale si politice de extrema dreapta (Organizarea minciunii, I, 1937).
Intr-o poezie nostalgica, suava a elementelor lipsite de soliditate - lumina, apa, spuma - si mai ales de aer (Versuri, 1934; Vocile singuratatii, 1937), imaginea-cheie este cea a risipirii, a pulverizarii. Eroticul este intru totul diafan: „zbor alb si adiere", lumina, plutire, val de fum, mireasma. Din aplicarea acestui gen de imagini asupra timpului rezulta unele efecte interesante, de lirism autentic. Obsesia efemerului, a fugitivului - „Vin cu vintul si ma duc cu apele"; „Undeva, nicaieri / Cind pe suflet m-a-plec / Toate fug, toate trec / Spre mai ieri" -se prelungeste firesc in evocarea melancolica a trecutului, in linie traditionalista: traditionalismul lui D. se reduce la aceste note de lirism nostalgic si la evitarea indraznelilor imagistice sau de versificatie. Excesul de puritate si eteric devine cam monoton; il salveaza unele momente de adincire a meditatiei. Titlurile poemelor (Nostalgie, Chemare, Vag, Departare, Tristete, Reverie, Parasire, Visare, Solitudine etc.) ilustreaza perfect - in relativa lor echivalenta si in conformitate cu motivul esential, al unei blinde instrainari de sine - natura abstracta, spiritualizata a lirismului poetului. Dualitatea teluric-aerian nu genereaza nici un cimp de tensiuni, caci ea e de Ia inceput rezolvata - prin imaginea disolutiei generale - in favoarea celui de al doilea termen. Negari repetate ale oricarui mod de luare in posesie a realului se asociaza cu invocarea stabilului, a efigiei (contur, idee), pastrate din fuga liniilor si a imaginilor
(„E-n lucruri cite-un suflet si cite-un epitaf;
Imaginile seaca si se prefac in gind;
in viata si-n fintina vezi umbrele pe fund
Ca siluete sterse-n oglinzile cu praf'; „Tot simburul de coaja se desparte,
Oglinda pura nu e linga ape;
Trecem, ca imaginea sub pleoape,
Vis nins de timp, spre departe"). |
Subtilitatile se izoleaza insa pe un fond de uniformitate, adesea de banalitate.
OPERA:
Versuri, Craiova, 1934;
Problema tineretului. Bucuresti, 1936;
Vocile singuratatii. Bucuresti, 1937;
Organizarea minciunii, I, Bucuresti, 1937;
Dogmendekadenz, Bucuresti, 1941;
Oameni ridicati din taranime. Bucuresti, 1944. |
REFERINTE CRITICE:
S.Metzulescu, Literile in tara banilor, 1936;
G. Calinescu, Istoria;
Ov. Papadima, Creatorii si lumea lor, 1943.
|
