Iancu Alexandru Stefanescu biografia
Iancu Alexandru Stefanescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
STEFANESCU Alexandru Iancu, se naste la 21 iun. 1915, Bucuresti - moare in 20 aug. 1984, Bucuresti.
Prozator.
Fiul functionarului comercial Iancu Z. Stefanescu si al Josefinei (n. Kraft).
Scoala primara la Bucuresti, unde incepe si liceul, pe care-l termina la Brasov, in 1933;
Urmeaza apoi Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1934), luin-du-si licenta in filologie romanica si filosofie in . Profesor secundar (1940-l947). Intra in viata publicistica si editoriala, fiind: redactor la Contemporanul, director adjunct al Editurii de Stat pentru Literatura si Arta (195l-l957), director al Editurii Tineretului (1957-l960), redactor-sef adjunct la revista Luceafarul (196l-l962), redactor (sef al sectiei de proza) la Gazeta literara (1962-l964), redactor-sef la Revue Roumaine (1964-l972).
Debuteaza in Contemporanul (1947), cu proza si critica. Debut editorial cu brosura Bobocica (1947), o povestire semnata cu pseudonimul Aluzetcu. Debutul in proza propriu-zis, cu Soare de august (1955). Voi. de proza: Al cincilea anotimp (1963), Sa nu fugi singur prin ploaie (1958, ed. revazuta, 1973); Omul de duminica (1974), Fratele meu. Femeia (1976), Baiat de Bucuresti (1976), Aventura la Brasov (1980). A scris si piese de teatru, modeste ca factura: Cinstea noastra cea de toate zilele (jucata in stagiunea 1957/58), Camera fierbinte (in stagiunea 1961/62). in anii '50, participa la actiunea de revalorificare a „mostenirii literare", editind si prefatind in stilul conjunc-tural al momentului texte din Kogalniceanu , Odobescu , Bolintineanu s. a.
Cunoscut editor si publicist al primei etape de dezvoltare literara postbelica, Iancu Alexandru Stefanescu apare in ipostaza de prozator abia in deceniul sase, cu ambitia laudabila de a evita schematismul sociologizant al inceputurilor (Bobocica, 1947). Nivelul de profesionalitate, remarcabil, l-a impus repede in receptarea criticii momentului, autorul fiind si una din figurile populare ale vietii scriitoricesti, in care aducea - spiritual si cultivat - aerul cafenelei interbelice. Dupa textele din Omul de pe catarg (1957), „povestiri, dialoguri, portrete", romanul Sa nu fugi singur prin ploaie (1958, cu o versiune revizuita in 1973) descopera formula unui realism comportamentist, cu atenuarea progresiva a cliseelor (epice, tipologice), intr-un aliaj de motive clasice si situari in context social autohton. Dezvoltind o povestire anterioara, Lica Postolache si cei 15 covrigari, Iancu Alexandru Stefanescu „improspateaza" de fapt situatii dickensiene: exploatarea copiilor de catre negustorul lipsit de inima, terorizarea acelorasi de micul lor staroste, lingau al patronului, totul primind o culoare locala bucuresteana nu lipsita de pitoresc, cit si un cuantum de detalii social-istorice care fixeaza tabloul autohton al primilor ani postbelici. Fireste, rezolvarea epica a conflictului introduce un personaj providential, autorul neputind evita - aici - presiunea poncifelor. Preocuparea pentru copilarie si adolescenta continua in Baiat de Bucuresti (1976) si Aventura la Brasov (1980) intr-un registru stilistic mult evoluat si cu vizibile reminiscente autobiografice. Romanele au drept protagonist pe Mitu Cristescu, ale carui peripetii bucurestene si, apoi, ca elev brasovean sint urmarite cu finete si umor in dimensiunea psihologica, etica si erotica ale unui vag Bildungsroman, totul fiind proiectat pe fundalul social si intelectual interbelic.
Un suport in biografia autorului se poate presupune si in cazul romanului Omul de duminica (1974), episod politic si erotic din viata unui tinar gazetar al anilor 1945-l946, ale carui tribulatii pe canavaua unei epoci confuze si dramatice sint insa insuficient transfigurate estetic. Intentia de fresca era dinainte prezenta in planurile romanesti ale lui Iancu Alexandru Stefanescu, care daduse o interesanta incercare de a evoca pregatirea insurectiei si epilogul ei istoric, in Al cincilea anotimp (1963). Ulterior, prozatorul va fi insa absorbit de a transpune in spatiul epic mitul erosului, fie in cadrele romanului: in cautarea holdei (1967), fie in suita de nuvele concepute drept un ciclu tematic: Fratele meu, Femeia (1976) si 10 femei (1981), unde accentul cade pe portret si metafora. Aceste ultime volume aduc o sensibila modificare a stilului prozei lui Iancu Alexandru Stefanescu, mai autentic psihologica si cu o incizie analitica mai adinca.
OPERA:
Bobocica, povestiri, dialoguri, portrete. Bucuresti, 1950 (semnat: Ion Aluzetcu);
Soare de august, nuvela, Bucuresti, 1955;
Omul de pe catarg, povestiri, dialoguri, portrete, Bucuresti, 1957;
Sa nu fugi singur prin ploaie, roman, Bucuresti, 1958 (ed. revazuta, 1973);
Al cincilea anotimp, roman, Bucuresti, 1963;
in cautarea holdei, roman. Bucuresti, 1967;
Cubul de aer, povestiri, Bucuresti, 1968;
Omul de duminica, roman, Bucuresti, 1974;
Fratele meu, Femeia, nuvele. Bucuresti, 1976;
Baiat de Bucuresti, roman. Bucuresti, 1976;
Aventura la Brasov, roman, Bucuresti, 1980;
10 femei, nuvele, Bucuresti, 1981.
|
REFERINTE CRITICE:
Ov. S. Crohmalniceanu, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1959;
D. Micu, in Contemporanul, nr. 42, 1963;
R Dugneanu, in Luceafarul, nr. 46, 1976;
E. Manu, in Saptamfna, nr. 305, 1976;
Vasile Chifor, in Transilvania, nr. 1, 1977;
Mirela Roznoveanu, in Romania literara, nr. 2, 1977;
S. Iosifescu, in Contemporanul, nr. 43,1980;
S. Titel, in Romania literara, nr. 16, 1980;
H. Zalis, in Romania libera, nr. 11043, 1980;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Romania literara, nr. 18, 1982;
P. Solomon, ibidem, nr. 35, 1984.
|
