Horia Zilieru biografia
Horia Zilieru opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
ZILIERU Horia (pseudonimul lui Gheorghe Iancu), se naste la 21 mai 1933, comuna Racovita, judetul Arges.
Poet.
Fiul lui Marin Iancu si al Anei (n. Matei-Apostol).
Scoala primara in satul Contesti, judetul Arges (1939-l945), apoi Scoala Pedagogica din Cimpulung (1945-l951).
Licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Iasi (195l-l955). Ziarist la Flacara lasului (1955-l957); bibliotecar la Biblioteca Centrala Univ. „M. Eminescu" din Iasi (1958-l959), secretar de redactie la lasul literar (Convorbiri literare) intre 1959 si . Din 1972, secretar responsabil de redactie la revista Convorbiri literare.
Debuteaza cu poezie in Albina (1947). Debut editorial cu volum de versuri Fluierul (1959). Colaboreaza la Cronica, Luceafarul, Romania literara, Tribuna etc. A publicat voi.: Florile cornului tinar (1961), Orfett indragostit (1966), Alcor (1967), Iarna erotica (1969), Umbra paradisului (1970), Nuntile efemere (1972), Orfeu plingind-o pe Eurydice (1973), Cartea de copilarie (1974), Astalia (1976), Oglinda de ceata (1979), Orfeon (1980), Addenda la un fals tratat de iubire (1983), Raza eterna (1984), Doamna mea, eternitatea (1987) si Fulgul si cenusa (1989). Premiul Asoc. Scriitorilor din Iasi pe 1967, 1974, 1979; Premiul „M. Eminescu" al. Acad. pe 1980.
Z. a incepui prin a face o poezie in stil delicat traditionalist (Fluierul, 1959; Florile cornului tinar, 1961), recomandata cu caldura de Otilia Cazimir . Se vad numaidecit influentele din Arghezi (in poezia caminului si a paternitatii) si, mai ales, din Pillat . El a trecut apoi la o poezie neosimbolista, suava si ceremonioasa (o ceremonie a diafanului!), cu o imagistica baroca de priceput orfevru in ultimele carti. Modelele lirice sint acum Barbu si, intr-o oarecare masura, Dan Botta .
Tinde spre un lirism ermetizant, dar ermetismul este. ca la toti manieristii, limitat la suprafetele versului. Spiritul elegiac din adincurile fiintei nu impiedica insa manifestarile exuberante, simpatic teatrale in relatiile obisnuite de viata. Poezia este fastuos erotica, plina de aluzii si de solemnitati in stilul parnasienilor si al simbolistilor. Horia Zilieru scrie cu precadere despre Eros adunind in jurul lui toate figurile retoricii. In Umbra paradisului (1970) si celelalte volume aflam, din nou, lunaticii crini si candelele muzicale, baletul lebedelor pe ape, clavirele de unde, asfintitul rozelor in urne, carbonizatele pasari bacoviene si toate celelalte simboluri ale poeziei de la inceputul secolului, intr-un discurs lent, tesut marunt si artificializat intr-o oarecare masura de prea multe aluzii. Nevroza simbolista e intoarsa spre jubilatie, in spitalul amorului sint „spasme de parfumuri" si o desfatare cu tristeti (Nuntile efemere, 1972). Versurile sint ritualice si criptice, galante in chip excesiv, cu podoabe si sonoritati livresti, de-o eleganta care place, totusi. Horia Zilieru pune gravitate si pricepere retorica in poezia sentimentala. Dupa o frumoasa parafraza barbiana (Cartea de copilarire, 1974), revine, cu Astralia (1976), la tema lui privilegiata (erosul) pe care o trateaza intr-un vers mai concentrat. Este in continuare incercat de voluptati mari si trece prin extazuri impinse pina la limita insuportabilului, insa in cimpul lui de observatie incep sa patrunda in chip amenintator facliile de ceara, vaile plingatoa-re, amantii pali, corbii, cimitirele, nevrozele, cu alte vorbe, toate figurile simbolismului astenic. Bacovia este tradus in codul unei retorici ceremonioase.
Sint in versurile lui Horia Zilieru si sugestii ce trimit la Blaga (intre ele o definitie a dragostei ca „blinda stare de orbire") sau la Nichita Stanescu („os hiper-borean", ingeri care trec cu aortele deschise de hotarul dintre zi si noapte etc.) de unde putem deduce ca pentru poet comunicarea lirica incepe printr-o asumare solemna a emblemelor poetice traditionale si modeme. Horia Zilieru poarta cu orgoliu insignele retoricii traditionale si nu se sperie de a fi socotit un poet nesincronic.
Cu toata invazia de imagini funerare, poemul erotic nu-si pierde, totusi, caracterul feeric. Dragostea continua sa fie o sarbatoare a simturilor chiar si atunci cind prin fata ei trece un carnaval de imagini agonizante. Roza este floarea de geniu a poetului si, hranita cu suflarea mortilor, ea da o betie extatica alba. Horia Zilieru prelungeste cu o remarcabila abilitate tehnica imaginea si prestigiul bardului care intretine cu aspra loialitate lumina in candela suferintei erotice, in Orfeon (1980) apar clasicitatile, Hera si Zeus, Venera si Amor, simbolurile trag spre zonele sacrului, in cimpul de semne al poemului se ivesc hierofaniile, retorica se complica. Poemul care da titlul volumului este conceput ca un oratoriu liric, cu personaje-mituri (Henoch, Maturatorul, Tsicla, Corul, Corificul) si indicatii solemn-patetice de regie: „zidurile pling orologii oarbe, norii tirasc sigiliul marelui eros" Si Conachi folosea acest fel de colocviu liric pentru a defini „urgiile" amorului. Horia Zilieru bate spre latura lui sacra, dar intr-un mod prea complicat si cu o ingramadire de subtilitati formale care impiedica demonstratia. Retorica amoroasa este inventiva. Horia Zilieru deviaza sistematic truba-durescul salut d'amour spre o poezie de pura incantatie. Conachi a scris o retorica poetica de dragul unei cucoane cu priviri concupiscente, Horia Zilieru de acum ambitioneaza sa compuna un „fals tratat de gramatica", unde studiaza trecerea nudurilor prin adverbe, miscarea doamnelor prin (sau in) morfeme, sufixe si desinente
OPERA:
Fluierul, lasi, 1959;
Florile cornului tinar, cu o pref. de Otilia Cazimir, Bucuresti, 1961;
Orfeu indragostit, Bucuresti, 1966;
Alcor, Bucuresti, 1967;
Iarna erotica, Bucuresti, 1969;
Umbra paradisului, Iasi, 1970;
Nuntile efemere, Iasi, 1972;
Orfeu plingind-o pe Eurydice, Bucuresti, 1973;
Cartea de copilarie. Iasi, 1974;
Astralia, Iasi, 1976;
Oglinda de ceata, Bucuresti, 1979;
Orfeon, Iasi, 1980;
Addenda la un fals tratat de iubire, cu o postfata de Marian Popa, Iasi, 1983;
Raza eterna, Bucuresti, 1984;
Doamna mea, eternitatea, Iasi, 1987;
Fulgul si cenusa. Iasi, 1989.
|
REFERINTE CRITICE:
M. Tomus, Carnet critic, 1969;
R- Ciobanu, in Orizont, nr. 7, 1969;
D. Flamand, in Steaua, nr. 5, 1969;
D. Micu, in Romania literara, nr. 24, 1969;
C. Baltazar, in Viata Romaneasca, nr. 1,1970;
D. Flamand, 'in Luceafarul, nr. 15, 1971;
I. Pop, in Tribuna, nr. 19, 1971;
Al. Anariescu, in Cronica, nr. 33, 1972;
D. Dimitriu, in Convorbiri literare, nr. 20, 1.972;
M, lorgulescu, in Luceafarul, nr. 39, 1972;
C. Ciopraga, in Cronica, nr. 48, 1973;
Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 2,1973;
D. Dimitriu, in Convorbiri literare, nr. 4;
10, 1974;
Al. Piru, in Romania literara, nr. 33, 1974;
idem, in Ramuri, nr. 12, 1974;
M. Mincu, Poezie si generatie, 1975;
L. Rai cu. Critica - forma de viata, 1976;
Gh. Qrigurcu, in Convorbiri literare, nr. ii, 1977;
Al. Cafinescu, in Convorbiri literare, nr. 10, 1978;
D. Dimitriu, Ares si Bros, 1978;
A. Sasu, Iii cautarea formei, 1979;
Gh. Grigurcu, Poeti romani de azi, 1979;
Adriana Iliescn, in Romania literara, nr. 1, 1980;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 9, 1981;
Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 9, 1983;
Aiex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 42, 1983;
P. Poanta, Radiografii, II, 1983;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986;
D. Micu. Limbaje lirice contemporane, 1988.
|
