Horia Stancu biografia
Horia Stancu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
STANCU Horia, se naste la 8 aug. 1926, comuna Salcia, judetul Teleorman - moare in 14 oct. 1983, Bucuresti.
Prozator.
Fiul scriitorului Zaharia Stancu si al Nicolinei (n. Paun), invatatoare. Liceul „Titu Maiorescu" din Bucuresti (1937-l945), unde isi da si bacalaureatul; Facultatea de Medicina in acelasi oras (1945-l951).
Medic endocrinolog, cercetator stiintific la Spitalul „C. I. Parhon" din capitala.
Debuteaza cu un fragment de roman (Spartacus, revolta sclavilor) in Revista familiei (1947), apoi cu poemul, tributar epocii, Planul ne sta inainte, in Flacara (1949), iar editorial cu volum Cezar Petrescu (1957), dupa care se dedica romanului de inspiratie istorica (Askiepios, 1965; Fanar, 1968; Elenco, 1979). Consacrate celebrului medic al antichitatii, epocii fanariote sau Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca, romanele lui Horia Stancu pastreaza linia traditionala, reconstitutiva in desenul tipologiilor, precum si in evocarea atmosferei balcanice.
Studiul Cezar Petrescu (1957) este motivat de interesul lui Horia Stancu pentru fresca sociala dar si pentru evenimentul istoric, acesta schitat deocamdata in poemul dramatic inchinat lui 1917, Cind scapata luna (1960). Stilul alegoric cedeaza obiectivarii epice in Askiepios (1965) - o frumoasa demitizare a legendarului medic din antichitate. Esecurile succesive il fortifica pe Askiepios, care isi istoriseste viata de picaro simbolic. Marturia lui are o valoare testamentara: zeificat dupa moarte, cel ce nareaza devine iarasi om, stiind „ca o zi de lumina e mai buna decit intunericul vesniciei". Astfel, incheie el, „am scris aceasta in limba si in semnele sfinte ale tarii Egyptos, eu, Askiepios, fiul lui Eumeniches sau al zeului Soare. Intr-o viata de om ratacit prin Ahaia, prin Nubia, prin tara Summer, prin Assur si prin Hatti. Am luat parte la arderea Troiei, am trait in ostrovul de piatra Ake, in insula inverzita Kos si in umbra unui mormint urias de piatra. Am facut bine si rau. Am fost darnic si lacom. Am rivnit la marire. Am crezut rind pe rind ca stiu totul si ca nu stiu nimic. Mindria si umilinta mi-au fost cunoscute. Am fost tinar, barbat in putere, batrin. Curind - poate miine - voi ajunge una cu zeii. Tu, care citesti, fii sanatos si ia seama la cele citite".
Aerul exotic, insinuat mai ales de antroponimele arhaice, nu supraliciteaza totusi confesiunea structurata clasic si insotita permanent de accentul etic. Fanar (1968), in schimb, reconstituie epoca fanariota cu atmosfera balcanica si tipologia alogena din Bucuresti si Istanbul.
Destinul doctorului Mavros, intimplarile nefericitului negustor Arapache, declinul lui Constantin Ipsilanti structureaza o naratiune colorata, din care nu lipseste evocarea campaniei lui Napoleon in Egipt sau transcrierea, dupa Hronograful lui Dionisie Eclesiarhul, a uciderii lui Voda Hangerliu. Documentul se impleteste cu fictiunea, reconstituirea - memorabila! - se finalizeaza intr-o meditatie despre vremelnicia puterii: „Toate au trecut, s-au sters, s-au schimbat si s-au prefacut in altceva. Singura marea dainuie, cu albastra, cenusia, stralucitoarea sau mohorita ei nesfirsire, insufletita de vesnicele valuri". Perspectiva caleidoscopica si precizia notatiei (aceasta din urma evidenta in memorialul Calatorind prin tarile Nordului-Finlanda, Suedia, Danemarca si Islanda, 1960) le reintilnim in intoarcerea in desert (1969), o evocare fara prea mult relief epic a lui Alexandru Macedon, dar mai ales in Elenco (1979).
Ultimul sau roman este si el o „alegorie a unui ciclu istoric autumnal" (Valeriu Cristea ). Uzind de procedeul romantic al transcrierii unui memoriu gasit intimplator in podul unei vechi case boieresti, Horia Stancu realizeaza o istorisire ce penduleaza „intre realitate, istorie si subiectiv". Citim astfel amintirile unui medic, autoexilat definitiv in Franta, despre revolutia de la 1848 din Tara Romaneasca. Amestecul de Orient si Occident caracterizeaza o psihologie inclinata spre contemplativism. Sfirsitul sau e doar presupus de autorul care a parcurs manuscrisul „altemind intre claritate si degradare stranie fragmente romanesti amestecate cu parti in limba franceza". Astfel, se spune, „autorul sau eroul povestirii a disparut. Moartea lui, la zidul impuscatilor din '70 e probabila, dar nu si certa". Fresca sociala nu depaseste stadiul intentiei in aceasta reconstituire stufoasa, adeseori hazardata, „la fel cu existenta noastra reala", cum se justifica, precaut, autorul. Admirabila e insa si in acest roman poezia sfirsitului de ciclu istoric. Ea echilibreaza documentul cu alegoria, istoria cu meditatia despre ea intr-o proza balzacian articulata, ce nu elimina pitorescul si nici procedeul romantic. Credincios imperativului rostit de catre Plutarh („Scriem vieti, nu istorie!"), Horia Stancu ilustreaza vitalitatea romanului traditional.
OPERA:
Cezar Petrescu, Bucuresti, 1957;
Calatorind prin tarile Nordului - Finlanda, Suedia, Danemarca si Islanda, Bucuresti, 1960;
Cind scapata luna, poem dramatic. Bucuresti, 1960;
Asklepios, roman, Bucuresti, 1965 (ed. revazuta, 1972);
Fanar, roman, Bucuresti, 1968;
intoarcerea in desert, roman, Bucuresti, 1969;
Elenco, roman, Bucuresti. 1979.
|
REFERINTE CRITICE:
I. Dan, in lasul literar, nr. 3, 1966;
L. Raicu, in Gazeta literara, nr. 12, 1966;
Eugenia Tudor, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1968;
G. Dimisianu, in Gazeta literara, nr. 15, 1968;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 25, 1969;
A. Sasu, in Steaua, nr. 7, 1969;
V. Ardeleanu, Opinii. Prozatori si critici, 1975;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 9, 1980;
C. Tuchila, in Luceafarul, nr. 1, 1980;
V. Rapeanu, in Romania literara, nr. 42, 1983;
E. Manu, ibidem, nr. 45, 1988.
|
