Horia Furtuna biografia
Horia Furtuna opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
FURTUNA Horia, se naste la 21 iun. 1888, Focsani - moare in 8 mart. 1952, Bucuresti.
Poet, dramaturg si prozator.
Fiul lui Ioan Stefanescu, inspector general al Serviciului veterinar, si al Sperantei-Plautina (n. Vasiliu). Tatal si-a schimbat oficial numele in Furtuna in 1883- Studii de drept la Paris, unde isi ia licenta (1909) si doctoratul (1915), cu teza Du recours de l'assureur contre Ies tiers responsables de la realisation du risque dans le contrat d'assurancc.
Din 1915, profeseaza avocatura in Baroul de Ilfov, apoi devine directorul Serviciului teatral al Radiodifuziunii (1934-l948). impreuna cu I. Pillat si A. Maniu conduce revista Flacara (1916). Tot cu I. Pillat infiinteaza col. „Cartile albe", in care apare volum Flori sacre de Macedonski (1912).
Participa la razboiul din 1916-l918, cade prizonier in luptele de la Nad-Patac si e internat in lagar la Stralsund.
Debuteaza in suplimentul ziarului Adevarul cu epopeea eroi-comica Iarba fiarelor (1902).
A semnat si cu pseudonimul Aghiuta, Ariei, Spiridus, Licurici, Henri Loria. Membru al Soc. Scriitorilor Romani (din 1919), o vreme facind parte si din conducere; vicepresedinte al Soc. Autorilor Dramatici, calitate in care participa la diverse congrese internationale, deputat. Colaboreaza la revista Noi pagini literare. Flacara, Cugetul romanesc.
Adevarul literar si artistic, Gindirea, Rampa, Viata literara. Revista Fundatiilor Regale, Miscarea literara si, cu literatura umoristica, la Papagalul, Gluma. A tradus din Wal-demar Bonsels, E. R. Gummerus, G. Trakl si diverse librete de opera. Bun orator, posesor al unui stil erudit, captivant si persuasiv, de un patetism malitios, Horia Furtuna a tinut dese conferinte, publicate apoi in brosuri. Trei piese ramase in ms: Nicolae Balcescu, O seara la teatru si Baieti buni. Horia Furtuna clasicizeaza pe teme diverse, literatura sa fiind o sinteza de eruditie si mestesug. Premiul Soc. Scriitorilor Romani (1934).
Ca poet, Horia Furtuna a devenit cunoscut prin Balada lunii, publicata postum (1967; fragmente au aparut in timpul vietii in Antologia poetilor de azi a lui Pillat si Perpessicius). Motivele care au facut celebru acest poem nu tin de valoarea artistica propriu-zisa, ci de ingeniozitate. Vazuta din perspectiva citorva civilizatii, luna e definita poetic prin aproape o suta de metafore. Balada e, de fapt, un amestec de oda si evocare, descriere si parafraza lirica. Recuzita poetica e pretioasa, fastuoasa, excesiva prin abundenta detaliilor culturale. Prin efortul de estetizare a naturalului, poemul e parnasian, modalitatea de tratare fiind totusi a clasicismului erudit. Tensiunea li ricae aproape absenta, momentele de poezie autentica sint rare, scenariul e conventional. Unele secvente retin totusi atentia prin acea fervoare a fastuosului:
Semintele vegheaza si patimile dorm []
in peisajul palid, heraldic si enorm
Ca pasarea de noapte imi auresc privirea
Pindind nuanta, umbra, miscarea, amagirea". |
Si Balada, si celelalte poezii sufera, in general, de dilatatie verbala. Discursul poetic se desfasoara adesea in gol, minat de inertia versificarii, altfel impecabila. Mecanismul verbal invaluie mesajul pina la obscurizare, incit forma poetica se substituie ideii. Efectul provine din supralicitarea virtutilor prozodice. Lirica lui Horia Furtuna lasa o impresie de neutralitate, de raceala a contemplatiei. Usurinta in versificare produce uneori facilitati si expresii rebarbative, alteori, pasteluri vioaie, aproape pastise dupa cele ale lui Alecsandri". indeminarea artistica a poetului nu confera poeziei un statut superior, aceasta raminind la nivelul improvizatiei savante. Dramaturgia lui Horia Furtuna evidentiaza aceleasi virtuti si defecte ca si poezia. Modalitatea predilecta e feeria de sorginte folclorica, in care isi dau intilnire cele mai diverse personaje. Fat-Frumos (1924) e o „poveste lirica" scrisa in maniera lui Ed. Rostand, lucru observat de E. Lovinescu, cu imprumuturi abundente din poezia populara. Structura si atmosfera de basm sint folosite ca scenariu pentru a comunica o alegorie social-istorica. Stereotipiile basmului, ca si personajele, imprumuta un sens moral: jertfa, ca mijloc de eliberare sociala si nationala. Libertatea e proclamata ditirambic, in tirade alerte, ritmate, uneori folosind rime interioare. Tonul aminteste de Bolintineanu:
„Caci cela ce porneste si ar putea sa moara
Va Iasa chiar cind piere o pilda si-o comoara".
Personajele (Zmeul, Mioara, Fat-Frumos) sint intruchipari ale categorialului (opresiunea, tributul, eliberarea).
Mai putin profunda, insa mai suculenta si mai pitoreasca, este piesa Pacala (1927), construita in aceeasi maniera si cu aceleasi categorii de personaje. Piesa e o farsa bazata pe quiproquo-uri, in care Tindala, Pacala, Setila, Gerila si A-ghiuta manifesta apucaturi rabelaisiene pe fond lautaresc, jovialitate, gust pentru ghidu-sie, verva lexicala paremiologica. Agreabile sint secventele de prostie mimata, obtinute prin dialogul paralogic dintre Crismarita si Tindala. Ambele piese sint precare insa ca substanta dramatica, raminind compozitii fara mari pretentii. Horia Furtuna a dat si un roman sub forma de jurnal. Iubita din Paris (1934), dupa modelul literaturii autenticitatii, profesat in epoca. E un roman confesiv, in care e descrisa o dragoste cu valoare initiatica intre narator si Blanche. Aceasta din urma, inselindu-l, ii provoaca toata gama de stari si resentimente, de la trairea idealizanta la demitizarea cinica. Demnitatea lezata si neputinta de a se elibera de iubita ii provoaca personajului o traire contradictorie, irezolva-bila. Femeia este iubita cu ura, latura masochista a erosului fiind aspectul cel mai interesant al cartii. Iubita din Paris e un roman al unei ajungeri la asceza prin criza sentimentala. Scris cu sensibilitate inteligenta, fara epic, ci din acumulari confesive, romanul e notabil prin senzatia autenticitatii si prin finetea nuantelor crizei, altfel comune. Tonalitatea prea apasata a lamentatiei ii da insa un aer cam empiric, de document personal. Cu exceptia romanului, literatura lui Horia Furtuna sufera de absenta fondului dramatic si de raceala artizanala.
OPERA:
Du recours de l 'assureur contre Ies tiers responsables de la realisation du risque dans le contrat d'assurance. Paris, 1915;
Criza mo reda a timpului de fata. Bucuresti, 1921;
Spre o politica financiara, Bucuresti, 1921;
Ion C. Bratianu, Bucuresti, 1921;
Fat-Frumos. Poveste lirica in patru acte. Bucuresti, 1924;
Intensificarea productiei, Bucuresti, 1924;
Razboiul pentru neatimare. Bucuresti, 1927;
Pacala, Bucuresti, 1927;
Contesa de Noailles, Bucuresti, 1933;
Iubita din Paris, roman. Bucuresti, 1934;
Balada lunii, antologie si introducere de D, Micu, cuvint final de E. Speran'ia, Bucuresti, 1967.
|
REFERINTE CRITICE; E. Lovinescu. Istoria, IV; G. Calinescu, Istoria ; E. Sperantja. Amintiri din lumea literara, 1967; I. Valerian. Cu scriitorii prin veac, 1967; Perpessicius, Opere, II, 1967; Al. Pini, Panorama ; D. Micu, inceput ; idem, Scriitori, carti, reviste, 1980; Al. Piru, Istorici literaturii romane de la inceputuri pina azi, 1981; A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, I; A. Goci, in Contemporanul, nr. 38, 1986.
|
