Henric Sanielevici biografia
Henric Sanielevici opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SANIELEVICI Henric, se naste la 15 sept., Botosani - moare in 19 febr. .
Critic si sociolog.
Provine dintr-o familie evreiasca de conditie mijlocie cu o veche traditie culturala.
Urmeaza scoala primara si primele clase de liceu la Botosani. Continua liceul la Bucuresti, unde se apropie, prin lecturi, de miscarea socialista. Mai tirziu colaboreaza la presa socialista, semnind H. Henric Sanielevici sau cu pseudonimele Hasan si Has.
Debuteaza la Proletarul din orasul sau natal. In 1894 se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti.
Dotat si instruit, scrie la Adevarul, Adevarul literar si artistic, Cuvintul liber, Avintul, Lumea noua, Convorbiri literare. Lumea noua literara si stiintifica, Munca, Neamul romanesc, Noua revista romana (secretar de redactie), Povestea vorbei, Viata Romaneasca (.secretar de redactie) etc. Profesor secundar la Galati, scoate revista Curentul nou (1905-l906), deschizind un front impotriva tendentionismului nationalist al Samanatorului, in vederea impunerii unei literaturi clasice realiste. in 1911, o noua pasiune, antropologia, il orienteaza spre studii de specialitate in Germania, la Univ. din Gottingen. De aici trimite Noii reviste romane „icoane fugare", schite tipologice care probeaza reale disponibilitati literare. Dupa primul razboi mondial, intreprinde cercetari de paleontologie si incepe lucrarea La vie des mamifires et des hommes fossiles, „corespondent biologic al Istoriei critice a lui Hasdeu"(G. Calinescu).
In 1920 scoate a doua serie a Curentului nou, mult sub nivelul celei dintii. Materialul publicat aici e reunit in volum Poporanismul reactionar (1920). in art. din Adevarul si alte periodice se ocupa de probleme de antropologie si sociologie, pe care le reuneste in volum Probleme sociale si psihologice (1920), Probleme politice, literare si sociale, Literatura si stiinta (1930) etc. Membru al unei grupari politice averescane, candideaza in alegerile din 1920, fara a obtine mandatul de deputat. Face o calatorie de studii la Paris si, timp de un an, frecventeaza biblioteci si muzee. Lucreaza intens pina in anii celui de al doilea razboi mondial. Scleroza cerebrala ii interzice activitatea intelectuala si-i pune capat vietii la virsta de 76 de ani.
Om de stiinta erudit (sociolog, antropolog si paleontolog), Henric Sanielevici este un eclectic in critica literara. Revendicindu-se din sistemul pozitivist al lui Taine si Brandes, din critica marxista a lui Gherea, „incercarile", „cercetarile" si „studiile" sale retin conditionarea sociala a operei de arta si coeficientul etic in masurarea valorii ei. Din aceasta perspectiva literatura din Transilvania i se pare exemplara (Slavici, Popovici-Banateanul, Agarbiceanu etc).
Fata de echilibrul, sinceritatea si nobletea morala a acestei literaturi, samanatorismul de peste munti i se pare „inspaimintator" si nociv, datorita „proslavirii viciilor si instinctelor". Pe Sadoveanu il incrimineaza cu o rara obtuzitate ca scriitor imoral, punct de vedere combatut de Ibraileanu. De la rechizitoriul atacului antipoporanist al lui D. Zamfirescu, Henric Sanielevici se situeaza pe pozitii contrare in campania deschisa impotriva poporanismului in 1920 (in slujba Satanei?, I-II, 1930; Poporanismul reactionar, 1920). Bizareriile lui iau proportii atunci cind antropologia e aplicata in domeniul criticii literare.
Triplul determinant al lui Taine (rasa, mediul, momentul) este interpretat din unghi antropologic. Cele cinci rase sau diferentele intre sexe sint explicate pe temeiul deosebirii aparatului masticator si a alimentatiei tipice. Scriitorul este „produsul temperamentului innascut si al mediului particular in care a trait", ceea ce permite gruparea mai multor scriitori intr-o scoala. Curentele literare sint si ele expresia temperamentelor. Alaturi de factorul biologic, structura sociala conditioneaza la rindu-i fizionomia curentelor literare. Dialectica evolutiei sociale este aplicata si la istoria curentelor literare.
Faza ascendenta determina aparitia unui curent realist, cea de consolidare, a unui curent clasic si cea in deriva, curentele romantice. Scolile literare sint definite intr-un limbaj sociologizant: „clasicismul este literatura paturilor active si multumite, romantismul, literatura paturilor trindave si nemultumite, realismul, literatura claselor active si nemultumite". Clasificarile sale rigide, inoperante, ignora criteriul estetic. Polemist talentat, patimas, Henric Sanielevici emite ipoteze discutabile si teorii hazardate, interesante prin observatia fina, de amanunt, asociatia indrazneata si sugestia insolita. Opiniile sale, formulate in termeni transanti ce nu ocolesc vocabula dura, cu efecte literare inimitabile, frizeaza uneori absenta civilitatii. Fixismul pentru studiul paleontologiei si megalomania, care il apropie de Heliade si Macedonski , imprima operei sale o nota de aparent cabotinism, fara a-i anula valoarea si originalitatea. G. Calinescu descifra in extravagantele omului de stiinta semnele unei inteligente si ale unei eruditii de proportii hasdeene.
OPERA:
incercari critice. Bucuresti, 1903;
Cercetari critice si filosofice. Bucuresti, 1916;
Icoane fugare. Documente omenesti. Bucuresti, 1916;
Noi studii critice. Bucuresti, 1920;
Poporanismul reactionar, Bucuresti, 1920;
Probleme sociale si psihologice. Bucuresti, 1920;
Clasicismul proletariatului: Panait Istrati, Bucuresti, 1924;
Alte cercetari critice si filosofice. Bucuresti, 1925;
Studii critice. Bucuresti, 1927;
Probleme politice, literare si sociale, Bucuresti, f. a.;
La vie des mamifires et des hommes fossiles dechifree a l'aide de l'anatomie. Bucuresti, 1926;
Literatura si stiinta. Bucuresti, 1930;
Alte orizonturi. Bucuresti, f. a.;
In slujba Satanei?, I-II, Bucuresti, 1930;
Stema Moldovei si cea a Tarii Romanesti, Bucuresti, 1936;
Cercetari critice si filozofice, antologie si prefata de Z. Omea, text stabilit de Cornelia Botez, Bucuresti, 1968.
|
REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Critice, V,'l928;
G. Calinescu, Istoria;
Z. Omea, Trei esteticieni (M. Dragomirescu, H. Sanielevici, P. P. Negulescu),n 1968;
C. Ciopraga, Literatura;
D. Micu, inceput;
V. Marian, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988.
|
